(sec. al XIX-lea), Italia (sec. XX) şi România (sec. XX)

Natalia Toma

Contribuţia mea la masa rotundă consistă în propunerea spre discuţie a unor aspecte legate de instrumentalizarea monumentelor antice în scopuri ideologice şi politice. Pe baza a trei exemple care surprind perioade istorice şi regimuri politice diferite se vor face observaţii referitoare la criteriile care au condus la catalogarea unor edificii antice drept monumente, vor fi discutate motivele care au condus la restaurarea lor şi modul în care aceasta s-a realizat şi se va prezenta modul în care exponenţii puterii politice au instrumentat reconstrucţia „antichităţii" în scop propagandistic.

Primul exemplu îl oferă Acropola atheniană care, după obţinerea independeţei Greciei (1930), este „curăţată" de toate monumentele ne-antice (resturile bisericii creştine şi a moscheii din Parthenon sunt îndepărtate, fortificaţiile france demolate). Discutate vor fi proiectele propuse de K. F. Schikel pentru transformarea Acropolei în resedinţa regelui Otto I şi atitudinea lui L. von Klenze vis-à-vis de acestea.

Perioada dictaturii lui Mussolini conduce la transformări semnificative în structura urbană a oraşului Roma. Spre discuţie se va oferi cazul restaurării altarului pacii al lui Augustus (Ara Pacis) şi configurarea pieţei Augusto Imperatore.

Ultimul exemplu aduce în prim plan cazul momumentului, al aşezării antice şi al localităţii Adamclisi care sunt supuse unor restaurări şi transformării succesive în anii ‘70, în România dictaturii Ceauşescu.

Rezumat al comunicării care a fost prezentată la A.R.A. 10 - aprilie 2009

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autori