Comunicat de presă 3 august 2008
Braşov, str. Lungă nr.56, 500058
tel./fax 021-3217632
asociatie@simpara.ro
www.simpara.ro
Comunicat de presă
Roşia Montană: Agresiunea împotriva patrimoniului naţional continuă. Compania minieră reia programul de demolări.
Asociaţia ARA solicită clasarea în Lista monumentelor istorice a patrimoniului industrial excepţional al sitului.
Miercuri, 29 iulie 2008, programul de demolare a caselor din Roşia Montană a fost reluat. Amintim că, după demolarea a peste 130 de case, compania minieră a suspendat demolările în urma acţiunii Asociaţiei ARA de solicitare a clasării construcţiilor istorice valoroase, înaintată MCC în toamna anului 2007. Prin iniţierea demolării, în cursul săptămânii trecute, a casei nr. 163 din localitatea Roşia Montană, RMGC reia operaţiunea de "eliberare a terenului" în vederea unei posibile lansări a exploatării miniere în carieră deschisă. Având în vedere că această casă, asemenea celorlalte case din Roşia Montană căzute până acum pradă demolării, se află în zona de protecţie a unui monument istoric clasat, pentru permisul de demolare este necesar si avizul Ministerului Culturii şi Cultelor. Nu avem la cunostinta ca acest aviz ar fi fost acordat. RMCG isi angajeaza responsabilitatea penala , demolarea fara permis si/sau aviz constituind o infractiune la codul urbanistic. Speram ca autortatile locale se vor sesiza de urgenta in vederea intreruperii demolariilor ilegale si ca Procurorul Republici va constata infractiunea comisa de RMGC.
Atragem atenţia că cererile depuse în septembrie-octombrie 2007 de către Asociaţia ARA pentru clasarea construcţiilor istorice valoroase din Roşia Montană au rămas până astăzi fără efect. Ministerul Culturii şi Cultelor a refuzat să aplice legea care îl obliga să declanşeze procedura de clasare. Prin această atitudine Ministerul Culturii şi Cultelor ignora in mod flagrant legea, se dovedeşte în fapt , complicele dezastrului patrimonial aflat în curs de desfăşurare la Roşia Montană. Este inca odata vorba de un abuz de putere comis de catre Ministerul Culturii şi Cultelor.
Consecventă acţiunilor sale de a provoca reacţia autorităţilor statului român în a-şi respecta misiunea de a ocroti patrimoniul naţional, Asociaţia ARA solicită Ministerului Culturii şi Cultelor, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional (DJCCPCN) Alba, clasarea în Lista monumentelor istorice a patrimoniului industrial excepţional al sitului Roşia Montană. Ataşăm pentru consultare cererea de clasare, disponibilă şi pe situl web al Asociaţiei ARA, www.simpara.ro (secţiunea „Monumente în pericol").
dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu,
Preşedinte ARA
Cercetător Ştiinţific I la Institutul de Arheologie
"Vasile Pârvan" al Academiei Române, Bucureşti
Cerere de clasare a sitului minier aurifer Roşia Montană, comuna Roşia Montană, judeţul Alba, adresată Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Alba: