Prezentarea şantierului de restaurare
COMUNICAT DE PRESĂ
Roşia Montană.
Prezentarea şantierului de restaurare - „Casa parohială unitariană"
Arhitectura locului face parte din patrimoniul arhitectural de neînlocuit al peisajului cultural exprimat de Roşia Montană. Semnificaţia acestui fond construit pentru mediul istoric al României este unică. Biserici, edificii publice, clădiri industriale, locuinţe şi anexe gospodăreşti poartă semnele particulare ale arhitecturii culte transilvănene filtrate în creuzetul spectaculosului fond vernacular al arhitecturii montane a Apusenilor. Acest patrimoniu a fost şi este dramatic amputat: peste 150 de case au dispărut în urma demolărilor recente, iar substanţa istorică a unor monumente este ameninţată de false concepţii de restaurare care „distrug prefăcându-se a construi". Asociaţia ARA încearcă să atragă atenţia celor responsabili asupra riscului de aneantizare a fondului construit istoric încă viabil al Roşiei Montane, care este o parte de neînlocuit a zestrei culturale a ţării şi în acelaşi timp o resursă cu adevărat consistentă şi sănătoasă pentru dezvoltarea comunităţii pe termen nelimitat, pentru o dezvoltare durabilă. Acest patrimoniu trebuie revitalizat, refuncţionalizat, reintergrat unei comunităţi care nu trebuie să dispară. Într-un cuvânt, SALVAT.
În acest spirit, Asociaţia ARA a iniţiat în anul 2007 un program de salvare prin documentare, studiere, conservare şi restaurare a construcţiilor istorice de la Roşia Montană. Au fost organizate şcoli de vară, au fost documentate douăzeci de monumente istorice, a fost publicat un prim volum de relevee de arhitectură şi au fost desfăşurate lucrări de salvare în regim de urgenţă la două case parohiale. Execuţia lucrărilor de restaurare a casei parohiale care a făcut obiectul prezentării din 15 octombrie a început în 2009. Până în momentul de faţă au fost finalizate intervenţiile de consolidare şi restaurare structurală, precum şi lucrările de restaurare a suprafeţelor arhitecturale exterioare. Exemplul casei parohiale unitariene a oferit un prilej de a ilustra caracteristicile arhitecturale ale construcţiilor istorice de la Roşia Montană, dar şi pentru ilustrarea degradărilor specifice şi a modului de acţiune necesară pentru remedierea lor. În acelaşi timp, proiectul de restaurare urmăreşte repunerea în uz a edificiului, exprimarea valorilor sale istorice şi estetice şi transmiterea acestuia în deplină autenticitate către generaţiile viitoare.
Au fost ilustrate etapele necesar a fi parcurse în restaurare, de la documentare şi cercetare a clădirii, la proiect şi la punerea în aplicare. S-a insistat asupra naturii iterative a procesului de restaurare, care presupune continuarea investigaţiilor directe asupra construcţiei pe parcursul execuţiei, când pot apărea urme şi informaţii noi şi relevante pentru stabilirea etapelor de transformare a clădirii de-a lungul timpului. Acest gen de informaţii impun revenirea asupra deciziilor luate în faza de proiectare şi adaptarea lor la noul context. Asemenea particularităţi ale proiectului de restaurare au fost ilustrate la casa parohială unitariană prin descoperirea în timpul lucrărilor de consolidare a zidăriei de la nivelul parterului a amprentelor unor arce transversale, care divizau odinioară prăvălia de la stradă în trei travee.
S-a pus în lumină potenţialul economic şi social al patrimoniului construit şi al acţiunilor de protejare şi punere în valoare a construcţiilor istorice, mai ales atunci când aceste acţiuni sunt organizate cu resurse şi mână de lucru locală. În virtutea acestui principiu, proiectul ARA - proiectat şi pus în operă de membri ai asociaţiei (arh. Virgil Apostol, arh. Ştefan Bâlici, Mihai Bâlici) - a antrenat şi meşteri locali sau din împrejurimi, care încă mai practică meşteşuguri tradiţionale (tâmplărie, fierărie, tinichigerie etc.).
Prezentarea publică din 15 octombrie a.c. a restaurării casei parohiale unitariene de la Roşia Montană, împreună cu conferinţa de la Câmpina din 10 octombrie, face parte din seria acţiunilor iniţiate de asociaţia ARA în această toamnă, orientate pentru salvarea patrimoniului arhitectural, pentru ilustrarea importanţei acestuia ca resursă de preţ pentru o reală dezvoltare durabilă a localităţii şi a zonei, pentru informarea societăţii civile asupra potenţialului de activare economică şi socială al patrimoniului cultural de la Roşia Montană.
dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu
Preşedinte ARA