ÎN DOMENIUL CULTURII AUTOHTONE CONTEMPORANE

Marcian Roman, Iliaş Sterpu, George Balcan

Sesizând semnificativitatea, specificitatea şi sensibilitatea raportului monument / propagandă în raport cu fizionomia spaţiului cultural contemporan - în general şi a celui autohton - în particular, lucrarea evidenţiază rolul unei anumite propagande, adecvat structurate, în evoluţia domeniului monumentelor istorice - mai cu seamă în ultima jumătate de veac - precum şi ipostazele de « brand » ale monumentelor istorice, constituite ele însele într-un veritabil instrument de promovare a valorilor unui «loc ».

Într-o abordare semantică, monumentul - în multitudinea expresiilor lui particulare, de la monumentul de for public şi de arhitectură, până la peisajul cultural - şi propaganda, cu întregul ei «arsenal» de mijloace şi instrumente, se constituie ca ipostaze specifice ale fiinţei şi, respectiv, existenţei şi ca expresii ale unor procese de comunicare cu referinţe complexe şi diferite (doar aparent opuse) în timp şi spaţiu.

În perspectivă sintactică, acestea se află într-o serie de raporturi reciproce care - situate sub semnul unei anume circularităţi - sunt mediate sub semnul «politicului» înţeles ca activitate de administrare a unei polis şi, pe acest fond, al «socialului» şi «culturalului» în cel mai larg sens al acestora şi în calitatea lor de repere definitorii ale identităţii locului / spaţiului antropic .

În perspectivă pragmatică, pe fondul celor anterior arătate, sesizând calitatea stării monumentelor istorice de semnificant fidel în raport cu poziţia şi semnificaţia reală a culturii în ansamblul sistemului real de valori sociale contemporane, lucrarea îşi propune să releve importanţa gradului de adecvare a tipului de discurs propagandistic, a structurii şi mesajului acestuia în raport cu identitatea culturală complexă a monumentului istoric şi, în particular, cu contextul spaţio-temporal, uman şi profesional - în varietatea şi specificitatea acestora - de existenţă, abordare şi manifestare a domeniului protejării acestora.

Deopotrivă, domeniul propagandei - purtător al unor conotaţii multiple, variate şi complexe constituite pe fondul / tributare identităţii «cauzelor» care i-au trasat obiective şi i-au exploatat arsenalul de mijloace şi instrumente, al eficienţei şi al efectelor reale aferente acestora - aplicat domeniului monumentelor, odată cu definirea şi manifestarea clară pe linia unor repere structurante (obiective - mijloace - instrumente) ale unor politici, strategii şi retorici eficiente ale discursului propagandistic în raport cu specificitatea domeniului monumentelor istorice, are şansa parcurgerii unei etape semnificative a evoluţiei sale, prin însăşi dimensiunea identitar-culturală a obiectului de referinţă.

Fără a eluda faptul că cea mai eficientă «propagandă» pentru cauza monumentelor istorice - în calitatea acestora de repere definitorii ale identităţii culturale a locului - este protejarea (i.e. conservarea, restaurarea, punerea în valoare etc.) adecvată şi concretă a acestora, se impune observat că, într-o anume perspectivă, de domeniul activităţilor cu caracter propagandistic şi, mai precis, de satisfacerea cerinţelor obiective şi particulare de structurare a acestora, de «dimensionarea» şi orientarea teleologică a mesajului lor - în sensul necesităţilor de eficientizare a eforturilor de prezervare a calităţilor tradiţionale ale cadrului de existenţă cotidiană moştenită la nivelul întregii umanităţi - depinde succesul ipostazării monumentului istoric ca «brand» şi, pe acest fond, eficienţa prezenţei acestuia la scară socială şi viabilitatea dăinuirii lui în timp şi spaţiu.

Rezumat al comunicării care a fost prezentată la A.R.A. 10 - aprilie 2009

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autori