Ioan Fedor Pascu

Aflat în custodia breslei cizmarilor, turnul cu acelaşi nume este unul de flancare, aflat în colţul de nord-vest al incintei medievale, acolo de unde era controlat drumul care făcea legătura dintre centrul şi răsăritul Transilvaniei, de-a lungul Târnavei Mari.

De formă hexagonală, Turnul Cizmarilor păstrează în ipostaza sa actuală o imagine definitivată spre sfârşitul secolului al XVII-lea, dar ultimele cercetări arheologice au dovedit că începuturile sale se găsesc în secolul al XIV-lea, când în acest loc a funcţionat un turn patrulater, de dimensiuni mai restrânse decât cel actual, care îl şi suprapune. În acea vreme Turnul Cizmarilor făcea parte dintr-o centură de fortificare cu o planimetrie pe alocuri diferită de cea actuală.

Existenţa în formă patrulateră a Turnului Cizmarilor a durat până la 1594, când acesta a fost distrus şi refăcut în forma sa actuală, mai adecvată noilor tehnici de asediu, în care rolul primordial îl aveau bombardele. Noul turn a triplat spaţiul interior, a utilizat cu maximă eficienţă ruinele anterioare şi a fost ridicat pe fundaţii construite în trepte şi arce de descărcare, mai ales în zonele în care suprapune zidurile vechi.

După marele incendiu din 1676 şi cutremurul din 1681 Turnul Cizmarilor primeşte ultimele modificări. Acum se renunţă la demisol şi se astupă, se obturează vechea intrare şi se deschide cea de azi, se ridică pilonul central cu boltirile aferente şi se amenajează două turnuleţe de observaţie la est şi vest; sunt prevăzute guri de tragere şi de aruncare dreptunghiulare, iar deschiderile ferestrelor iau forma in „mâner de coş". În acelaşi timp accesul la nivelul superior a fost asigurat printr-o scară exterioară sprijinită de zidul estic al turnului.

Ca turn de flancare, Turnul Cizmarilor face legătura între zidul de vest şi cel de nord al incintei, deşi în forma lor actuală acestea nu sunt contemporane. În prima fază, zidului de vest i-a corespuns la nord un zid care a pornit din colţul de nord-est al turnului patrulater legându-se la est de Turnul Lăcătuşilor dar pe un traseu aflat mai la sud de incinta actuală.

La sfârşitul secolului al XV-lea incinta medievală se extinde spre nord prin ridicarea unui nou zid de incintă şi renunţarea la cel vechi. În anul 1603 generalul valon George Basta ocupă Sighişoara şi întăreşte partea de nord a cetăţii, unde lângă Turnul Cizmarilor este amenajat un şanţ de pământ şi o palisadă din lemn. Intervenţia nu se dovedeşte suficientă, astfel că în 1605 soldaţii principelui Ştefan Bocskai au bombardat Sighişoara de pe Kreutzberg şi au dărâmat aproape complet zidul de la Turnul Cizmarilor până la Turnul Lăcătuşilor.

Ineficienţa fortificării rudimentare din 1603 a determinat autorităţile locale să întărească la 1657 această zonă cu un bastion din piatră, pe care Sfatul oraşului l-ar fi dorit în faţa Turnului Cizmarilor, unde era mai necesar, dar din motive economice primarul a hotărât să-l facă între acest turn şi cel al Lăcătuşilor, folosindu-se de ruina primului zid de incintă ridicat în zonă. Zidul bastionar care mai apare pe un plan al oraşului din 1750 a fost probabil demolat odată cu fosta Mănăstire a Clariselor şi Turnul Lăcătuşilor, în 1894, pentru a se construi în locul respectiv o biserică catolică.

După ce funcţia militară a Turnului Cizmarilor a dispărut, acesta a fost folosit începând din epoca modernă ca arhiva oraşului. Acum el adăposteşte, în partea superioară, o redacţie de ziar, iar în mansardă un post de radio.

Rezumat al comunicării care a fost prezentată la A.R.A. 10 - aprilie 2009

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autori