VESTIGII ARHITECTONICE ÎN SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE DE LA MĂNĂSTIREA PROBOTA

Voica Puşcaşu

În timpul ultimelor decenii au fost întreprinse cercetări arheologice atât la ruinele celor două biserici de la „Probota Veche” (1974-75) cât şi la actuala Mănăstire Probota, cea „Nouă”, situată la cca.200m vest de vestigiile anterior amintite. Aceste din urmă lucrări de cercetare au beneficiat - începând cu campania anului 1996 - de suportul financiar acordat conform acordului bilateral încheiat între Guvernul României şi UNESCO, prevăzut ca atare în proiectul International Support for the Restoration and the Preservation of Probota Monastery (pe lângă fondurile destinate lucrărilor de curăţare, consolidare şi restaurare a valorosului ansamblu de pictură murală, lucrări aflate acum în curs de finalizare).

Principalele rezultate obţinute - ca urmare a cinci campanii de cercetare arheologică - cuprind:

a. un valoros fond de piese numismatice, piese ceramice, arme, unelte, podoabe etc.

b. importante constatări privind tehnica de construcţie a elementelor construite (păstrate sau nou identificate) în cadrul ansamblului de arhitectură medievală cercetat;

c. observaţii stratigrafice care au permis eşalonarea cronologică a etapelor majore de construire;

d. constatări privind modul de dispunere în cadrul ansamblului a elementelor construite;

e. şi, în mod firesc, aferentele concluzii istorice.

Enunţăm cu acest prilej principalele date obţinute privind, în special, categoriile de probleme amintite la punctele b, c şi d.

Biserica mănăstirii, construită de voievodul Petru Rareş în anul 1530 (conform informaţiilor textului pisaniei), a fost ridicată pe fundaţii viguroase din zidărie de piatră; partea inferioară a fundaţiei, cea turnată, porneşte de la faţa humusului medieval; un al doilea tip de fundaţie, zidită, urma să egalizeze panta naturală a terenului (dispusă pe direcţia V-E, cu o cădere de 3cm la 100cm).

Fundaţiile întregului edificiu sunt unitare, omogene şi continue, atestând realizarea lor într-o singură etapă, cel puţin până la cota decroşului orizontal care o delimita de începerea elevaţiilor. Fundaţiile conturau în aceleaşi condiţii şi cavitatea celor patru cripte voievodale aflate iniţial în gropniţă.

Au fost identificate vestigiile pardoselii originare de cărămidă, amenajată la faţa unui strat de mortar suport, dispus la rândul lui peste un strat izolator din bulgări de piatră de var.

Descoperirea la exteriorul edificiului a ariilor de preparare a mortarului necesar ridicării bisericii, a resturilor movilelor de piatră şi de pietriş ca şi descoperirea unui depozit de lingouri de plumb (40 piese ovoidale, de cca.60-90x30-40x5-10cm, fiecare având o greutate de 65-95kg), destinate iniţial confecţionării foilor de tablă ale învelitorii, intenţie ulterior abandonată – întregesc o sumară imagine de ansamblu a sistemului de construcţie al principalului edificiu al incintei şi a şantierului său de punere în operă.

Zidul de incintă – cu turn de poartă şi două turnuri de colţ, toate situate pe latura sa estică – a fost ridicat de urmaşii imediaţi ai lui Petru Rareş în anul 1550. În succesiune imediată a acestui monument, intervine un corp de chilii (de 31m lungime), prevăzut cu cuhnie şi trapeză, adosat laturii sudice a zidului de incintă. Tot atunci se mai ridică şi alte două clădiri.

Prima dintre acestea, situată în zona sud-vestică a ariei incintei, cu dimensiuni notabile (15x12m), cu fundaţii din zidărie de piatră străbătute de tiranţi, cuprindea în partea sa nordică pivniţe pe două travee, boltite în leagăn şi delimitate de patru piloni legaţi prin arcade. Accesul era asigurat de un gârlici dispus la est, pe direcţia S-N. Fosta clădire – care avusese iniţial unul sau chiar două etaje – acoperea funcţia de egumenie, de clădire reprezentativă în cadrul ansamblului şi poate şi pe cea de casă domnească.

Cea de-a doua construcţie din aceeaşi etapă – situată de această dată în zona sud-estică a incintei – avusese cel puţin un parter, de asemenea compartimentat în două travee prin trei stâlpi masivi de secţiune pătrată.

Fără a fi cercetate exhaustiv, au fost identificate alte două corpuri de chilii, intervenite la începutul secolului al XVII-lea şi dispuse paralel cu laturile de est şi, respectiv de vest ale incintei.

În deceniile 4-6 ale sec.XVII, intervin masive lucrări de refacere a construcţiilor ansamblului, iniţiate de Vasile Lupu şi continuate şi după moartea acestuia. Aceste lucrări au constat în refacerea aproape totală a laturilor sudică şi estică a zidului de incintă, pe fundaţiile iniţiale. Tot în această etapă a fost refăcut pe acelaşi amplasament corpul iniţial de chilii, a fost demantelată construcţia din zona sud-estică iar din clădirea egumeniei au fost păstrate în funcţiune numai pivniţele. În compensare, a fost ridicată o altă construcţie pe pivniţe pe două travee, boltite în leagăn, în partea centrală a zonei sudice a incintei.

Identificarea tuturor acestor foste clădiri, dimpreună cu numeroasele elemente de piatră profilată (dintre care unele păstrate in situ), cu urmele la nivel de socluri a patru dintre sobele încăperilor acestora, a unora dintre golurile de acces şi a multor alte elemente ce pot complini reconfigurarea şi fosta lor imagine, reprezintă tot atâtea date necesare procesului de elaborare a unui amplu proiect de restaurare, acum în curs de desfăşurare.

Mănăstirea Probota, monument inclus în Lista Patrimoniului Mondial (în seria bisericilor pictate din nordul Moldovei), îşi va recăpăta astfel reala sa valoare istorică şi artistică, demnă de interesul, respectul şi admiraţia noastră.

Comunicare prezentată la A.R.A. 1 – aprilie 2000