CERCETAREA ARHEOLOGICĂ ŞI PUNERE ÎN VALOARE A UNOR MONUMENTE ISTORICE DIN CÂMPULUNG

Gheorghe I. Cantacuzino

Cercetarea arheologică poate contribui la cunoaşterea evoluţiei diferitelor monumente, stabilindu-le locul specific în istoria culturii unei anumite epoci şi a unei anumite regiuni. Punerea în valoare priveşte nu numai păstrarea monumentului prin măsuri de conservare şi restaurare ci trebuie să aibă în vedere în mod special dezvăluirea semnificaţiei sale istorice.

Informaţiile obţinute prin cercetarea arheologică corelate cu datele altor categorii de izvoare, privind datarea, etapele de construcţie şi evoluţia elementelor arhitecturale, adăugate celor căpătate prin cercetarea arhitecturii pe monument, pot asigura fundamentarea ştiinţifică a restaurării. Modalităţi practice ale punerii în valoare a rezultatelor cercetării pot fi scoaterea în evidenţă a vechilor etape de construcţie, marcarea pe teren a urmelor vechilor construcţii dispărute şi eventual reamenajarea unor niveluri de călcare iniţiale.

Exemplul a trei ansambluri medievale din Câmpulung ‑ Bărăţia, ansamblul fostei reşedinţe domneşti (mânăstirea „Negru Vodă”) şi urmele fostei mânăstiri catolice („Cloaşter”) ‑ este semnificativ pentru contribuţia pe care cercetarea arheologică o poate aduce la cunoaşterea trecutului unor monumente şi la punerea lor în valoare prin restaurare, cu rezultate diferite în fiecare caz.

Restaurarea Bărăţiei, condusă de arhitectul Ştefan Balş, încheiată în 1965, reprezintă un exemplu clasic de punere în valoare a monumentelor restaurate. Cercetările arheologice conduse de Dinu V. Rosetti, împreună cu cercetarea pe monument a arhitecturii, au contribuit la rezolvarea principalelor probleme istorice privind vechimea şi evoluţia monumentului, iar vestigiile descoperite au fost integrate ansamblului restaurat. Fundaţiile corului iniţial (biserica actuală reprezintă corul ridicat în sec.XV deasupra corului unei biserici mai vechi care urma să fie mărită) au fost marcate în pardoseala restaurată, iar cele ale navei, scoase la lumină prin săpături, au fost consolidate şi păstrate.

Situaţia ansamblului fostei curţi domneşti este diferită. Cercetarea arheologică (Gh. I. Cantacuzino, Sp. Cristocea, T. Mavrodin, Fl. Mârţu, Şt. Trâmbaciu) a adus importante date privind evoluţia ansamblului în sec.XIV şi în veacurile următoare punând în lumină elementele legate de evoluţia edificiilor, iar rezultatele lor, împreună cu cercetarea arhitecturii, şi-au găsit aplicarea în obţinerea unor soluţii de restaurare ce s-au dorit cât mai potrivite, ale bisericii bolniţei (arh. Alexandru Mulţescu şi arh. Maria Mulţescu) şi casei din partea de S-V a ansamblului (arh. Victor Popa). Din păcate, întreruperea lucrărilor de restaurare după desfiinţarea instituţiei care se ocupa cu restaurarea monumentelor istorice la sfârşitul anului 1977 a împiedicat atât continuarea cercetărilor arheologice în măsura în care erau necesare (au fost reluate în 1981, 1982 şi 1984 cu mijloace locale fără a fi încheiate), cât şi punerea în valoare a fundaţiilor descoperite.

De o mare gravitate este cazul „Cloaşterului”, mânăstirea catolică dărâmată după 1646, distrugere desăvârşită ulterior. Săpăturile întreprinse de Virgil Drăghiceanu în 1924 au căutat urmele temeliilor bisericii. Sondajele efectuate în 1957 de prof. Ion Barnea şi Emil Lăzărescu au avut o întindere foarte redusă. Astfel, monumentele care compun acest important ansamblu medieval sunt mult prea puţin cunoscute, numai din descrieri sumare şi parţiale.

În cazul fostei reşedinţe domneşti ‑ actualul ansamblu al mânăstirii „Negru Vodă” ‑ ar putea fi puse în valoare, fără a impieta asupra desfăşurării vieţii monastice, fundaţii sau ziduri din sec.XIV şi XVII din partea de E a ansamblului. O continuare a cercetărilor ar da posibilitatea lămuririi unor probleme încă neclarificate. Cât despre ce a mai rămas din ruinele „Cloaşterului”, încadrarea lor într-o rezervaţie arheologică ar face posibilă o cercetare şi o punere în valoare corespunzătoare interesului pe care îl prezintă.

Comunicare prezentată la A.R.A. 1 – aprilie 2000