Restaurarea În dificultate.

DouĂ cazuri de excepŢie din arhitectura greacĂ.

Monica Mărgineanu Cârstoiu

Unul din cele mai bine conservate temple ale lumii clasice greceşti, templul lui Apollo din Bassae, pare să nu mai poată supravieţui în structura sa originală. O îmbolnăvire fără recurs a atacat din interior blocurile de calcar, măcinând în timp minunata structură, concepută - după unele opinii- de însuşi Ictinos, arhitectul Partenonului. Calcarul îmbolnăvit se umflă pur şi simplu, vălurind suprafaţa stilobatului şi expulzând coloanele din poziţiile lor fireşti. Pentru a amâna explozia generală a structurii, arhitecţii greci încearcă să ţină în frâu unduirea funestă a coloanelor şi implicit a arhitravelor, consolidându-le poziţiile prin legăturile unei structuri realizate din metal şi lemn. Întregul templu este capturat în interiorul unui cort imens, în speranţa că prin aceasta atacul agenţilor atmosferici va fi cu mult redus. Studiat piatră cu piatră până în cele mai subtile amănunte, templul va putea fi, eventual, reconstruit în viitor. Două curente principale se înfruntă, teoretic desigur, în a accepta sau respinge această intervenţie. Templul nu mai seamănă cu sine, perceperea lui din exterior este complet anulată, autarhia dizlocată, afirmă unii. Cât despre o eventuală înlocuire a vechiului templu cu unul oricât de fidel reprodus, nici nu ar putea fi vorba, pastişa fiind inacceptabilă. Ceilalţi cred că orice trebuie încercat pentru a face ca o asemenea minune a spiritului grec să nu fie lăsată să dispară. Acceptăm sau nu moartea sub ochii noştri a unui monument unic, irepetabil? Deasupra înverşunatelor probleme tehnice, aceasta este problema care tulbură conştiinţa celor care sunt chemaţi să hotărască asupra destinului acestui monument.

Cu totul altfel s-a pus problema la Ramnous, în privinţa templului zeiţei Nemesis, cunoscut datorită cercetărilor arheologice. În timp ce planul templului se poate descifra aproape integra in situ, piesele arhitecturale care au făcut parte din structura elevaţiei şi care au fost selectate dintre mormanele de dărâmături în urma unor studii adecvate, au fost depozitate într-un adăpost-muzeu. Această depozitare s-a făcut cu o ingeniozitate de excepţie: cu piesele recuperate din antablamentul templului s-a reconstituit structura acestuia, astfel încât în spaţiul interior creat s-a realizat adevăratul depozit arheologico-arhitectural. În centrul acestui spaţiu interior s-a amplasat spectaculoasa reconstituire a bazei statuii zeiţei. Soclul pe care sunt aşezate piesele de antablament şi modul în care s-a realizat cuplarea fragmentelor permit completarea în orice moment a reconstituirii, în cazul fericit al descoperirii unor noi fragmente. O reconstituire în devenire, spectaculoasă în sine dar şi prin ingeniozitatea cu care a fost funcţionalizată, respectând ideea spaţiului interior privilegiat.

Comunicare prezentată la A.R.A. 1 – aprilie 2000