|
Cimitirul Bellu
ortodox. Patrimoniu funerar în pericol Ioana Maria Petrescu, Emil Creangă Comunicarea urmăreşte să
supună atenţiei câteva dintre primejdiile care ameninţă
cimitirul Bellu ortodox din Bucureşti, probleme care sunt specifice,
însă, tuturor cimitirelor istorice. Considerat de mulţi ca unul dintre cele
mai valoroase cimitire istorice constituite în secolul al XIX-lea, cimitirul
Bellu cuprinde nu mai puţin de 180 de monumente funerare clasate, unele
dintre acestea având o valoare artistică excepţională. Toate
aceste monumente, ca de altfel şi celelalte obiective, sunt supuse unui
proces lent şi ireversibil de degradare. Cauzele distrugerilor sunt
multiple, variind de la agresiunile inevitabile ale factorilor naturali, la
acte de vandalism, a căror producere pare să nu poată fi împiedicată. Pentru prevenirea, sau măcar încetinirea,
deteriorării patrimoniului funerar, cimitirul Bellu ortodox ar trebui să
beneficieze de un regim de protecţie adecvat. În lipsa unor
reglementări specifice pe care – cu siguranţă, nu le vom avea
foarte curând – ar fi bine să urmăm modelul occidental, care ne
demonstrează că implicarea asociaţiilor formate din voluntari
şi a comunităţii, poate contribui la salvarea unora dintre
monumentele funerare condamnate la dispariţie. Rezumat al comunicării
care va fi prezentată la A.R.A. 11 – aprilie 2010 Rezumat prezentat în forma
trimisă de către autori |