Biserica Domnească din Târgovişte.

Intervenţii efectuate în timp asupra bisericii şi efectele lor asupra picturii murale

Geanina Deciu, Cristian Deciu

Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului face parte dintr-un ansamblu fortificat. Acesta a cunoscut transformări şi amplificări succesive survenite în perioada anilor 1395 - 1803. Biserica Domnească păstrează forma şi proporţiile originale aşa cum au fost ctitorite de domnitorul Petru Cercel în 1584, dar a cunoscut numeroase reparaţii din partea domnitorilor ce au urmat la tron. Cele mai însemnate intervenţii aparţin lui Constantin Brîncoveanu care între anii 1695- 1698, reface pictura şi pardoseala, construieşte în naos scara de acces la cafas şi deschide patru ferestre pe latura de sud. După moartea lui Constantin Brâncoveanu, Curtea Domnească este părăsită şi se ruinează. Biserica a fost reparată în 1734, dar arde în timpul războiului turco-austriac dintre anii 1736-1739 ceea ce conduce la noi intervenţii pentru remedierea pagubelor produse.

Pictura murală păstrează ansambluri valoroase din mai multe epoci, ce reprezintă forme specifice de expresie plastică ale momentului în care au fost adăugate ansamblului sau care îl înlocuia pe cel anterior. Primul strat de pictură, cel mai vechi, se păstrează fragmentar în altar, diaconicon, proscomidiar şi pronaos, fiind atribuit epocii lui Petru Cercel – 1584. Cel mai extins ansamblul conservat de monument este pictat de echipa¹ condusă de pictorul grec Constantinos în anul 1698 (conform inscripţiilor din naos şi pronaos) în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu şi se regăseşte în tot spaţiul interior. Pictura murală aflată pe calota altarului împreună cu bolta aflată deasupra iconostasului şi primul registru din Imnul Acatist al Maicii Domnului, reprezentat pe hemiciclul absidei altarului cu extindere spre naos este refăcută după prăbuşirea parţială a bolţii din timpul cutremurului din 1748 la care se adaugă completările lacunelor din naos identificate la cafas, la arcele mari ale turlei şi în vecinătatea iconostasului care au fost efectuate ulterior.

Numeroasele etape de reparaţii nu au urmat strategia intervenţiilor trasate pe baza principiilor definite de Cartele Internaţionale, ci au mers pe linia completării ansamblului prin decoraţii similare originalului, pe care nu au intenţionat să-l imite. Un proiect de restaurare a întregului ansamblu este dezvoltat abia în perioada 1961-1966. Lucrările de consolidare a arhitecturii din această perioadă au introdus în operă materiale noi, tehnologii neevaluate în timp, fără a se cunoaşte efectele asupra materiei originale sau transformările suferite în procesul de îmbătrânire, care au avut un efect negativ asupra conservării picturii murale. Utilizarea betonului armat pentru consolidarea structurii, injectarea cu ciment a golurilor tiranţilor structurii originale, supra-betonarea bolţilor fără ancorarea structurii existente, refacerea turlelor avariate pentru care pictura murală a fost extrasă şi replantată in situ cu materiale adezive sintetice, au provocat grave degradări specifice, care în condiţii normale nu se manifestau într-o evoluţie atât de violentă.

Remarc aici evoluţia violentă a sărurilor de ciment care solubilizate de apa infiltrată la nivelul acoperişului defect, sunt transportate şi cristalizează pe suprafaţa picturii sub forma unor cristale alungite de formă aciculară. Aceşti compuşi chimici duri, împing straturile de culoare aflate pe suprafaţa murală, secţionând şi dislocând fragmente de diferite dimensiuni din pictură. Fenomenul de cristalizare a sărurilor de ciment se manifestă violent pe intradosurile arcelor de boltire şi pe pandantivi, unde sub influenţa forţei de gravitaţie şi a curenţilor de aer, fragmentele desprinse de suport şi împinse de cristalele aciculare sunt dislocate şi mai apoi desprinse ireversibil din locul original, devenind astfel iremediabil pierdute.

Fenomenul descris este identic şi in cazul suportului de intonaco care se degradează printr-un mecanism similar stratului de culoare, ceea ce conduce la desprinderea şi pierderea lui completă.

Spaţiul interior lipsit de un sistem eficient de aerisire, cu ferestre ce nu se pot deschide în mod facil, la care se adaugă umiditatea crescută a zidurilor pe zonele cu probleme structurale la acoperiş, conduc în consecinţă la dezvoltarea violentă a unui atac microbiologic ce colonizează integral spaţiile contaminate.

(1) Conform inscripţiei aflate deasupra uşii de acces în naos echipa care finalizează ansamblul iconografic interior la data de 17 iunie 1698 este compusă din pictorii Constantin, Ioan, Ioachim şi Stan. Primul dintre pictori, Constantinos, cel care conduce echipa îşi semnează lucrarea pe lama sabiei sfântului Nestor şi pe icoana împărătească a Maicii Domnului.

Rezumat al comunicării care va fi prezentată la A.R.A. 12 - aprilie 2011

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autori