Curtea domnească din Iaşi. Arheologie şi arhitectură.

Raluca Diaconescu

Motto:

“Monumentele sunt poemele noastre în piatră, care trebuie sa rămâie şi

să transmită posterităţii clipa în care am trăit si ce am putut noi înfăptui.

Un arhitect nu poate să nu fie şi puţin poet şi în acelaşi timp şi un istoric,

căci el este cel care transmite, din veac în veac, prin poemele de piatră,

istoria naţiunii sale.”

arh.I.D.Berindei

Iaşi-oraşul

Iaşiul, oraş aşezat în nord estul ţării, atestat documentar în anii 1408, sediu al curţilor domneşti în repetate rânduri şi capitală a Moldovei vreme de 300 de ani, începând cu anul 1564, devine capitală a Principatelor Unite între anii 1859-1862 şi capitală a Romaniei în primul razboi mondial în anii 1916- 1918.

Intr-o prima vizita la Iaşi, regele Carol I, în anul 1866, pe vremea când nu fusese numit încă rege, (era domnitor), recunoaşte acestui oraş meritul de a fi preocupat îndeosebi de cultură şi îl propune a doua capitală a României. In acest scop, propune restaurarea memoriei domnitorilor moldavi, prin reclădirea pe situl vechilor amplasamente ale fostelor Curţi Domneşti, un nou Palat, al Justiţiei, care să devină purtător de memorie pentru întreaga ţară.

In 1904 încep licitaţiile pentru proiectul noului Palat al Justiţiei, al carui autor este arhitectul Ion.D. Berindei şi face din această construcţie una dintre cele mai importante şi mai impozante lucrări ale vremii, alegand ca şi sursă de inspiraţie Palatul Justiţiei din Paris. Palatul amintit devine cea mai importantă lucrare a sa, iar ulterior aceasta nu face decât sa rememoreze istoria fostelor curţi domneşti ale Moldovei, să prindă viaţă aici, şi să rămână în memoria locuitorilor oraşului, devenind implicit o lucrare comemorativa.

Ultimele săpături, apărute odată cu construirea complexului Palas, din vecinătate, dezvelesc ruine ale fostelor curţi domneşti. Decapările efectuate pentru acest nou şantier a scos la iveală marturii ce rescriu si completează puțin istoria, iar propunerea de amenajare a unui parc arheologic cel puţin parţial în zonă, se consideră a fi fost un gest util, viu, venit în completarea istoriei.

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autor.

A.R.A. 13 - aprilie 2012