Ruinele cetăţii Ardud: cercetare arheologică, reconstituire istorică, restaurare

Gabriel Izdrăilă, Cristian Florescu

Scurt istoric. Cetatea medievală de la Ardud a funcţionat până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a fost abandonată, deteriorându-se treptat până la starea de ruină parţial îngropată în care se găseşte astăzi.

Cercetarea arheologică a cetăţii de la Ardud a fost demarată în contextul unui proiect de restaurare a celor două turnuri de pe latura sudică, din iniţiativa proiectantului general, SC Utilitas SRL din Cluj Napoca, accentul fiind pus pe ruinele sudice, turnurile şi clădirile dintre ele. Pentru stabilirea unei matrice stratigrafice şi delimitarea edificiilor din jurul curţii interioare au fost trasate două unităţi de cercetare magistrale, pe axele principale ale ansamblului, cu scopul de a stabili perimetrul cetăţii din diferitele etape de existenţă precum şi evoluţia nivelului de călcare. În total au fost realizate 14 unităţi de cercetare, 11 secţiuni şi 3 suprafeţe, în care au fost identificate 108 structuri zidite, 32 de complexe şi o mare cantitate de materiale arheologice.

În urma cercetărilor arheologice, a fost identificată ruina unei cetăţi de piatră ce se încadrează cronologic în sec. XV-XVI, construită din piatră de carieră de dimensiuni medii şi mari, înecată într-un mortar albicios destul de rezistent. În jurul cetăţii este vizibil un şanţ de dimensiuni mari, datorat după toate probabilităţile unei locuiri preistorice şi refolosit în etapa medievală.

La începutul sec. XVIII la Ardud a fost construit un castel care a folosit în mare măsură ruinele medievale, în momentul respectiv probabil vizibile, măcar parţial, la suprafaţa terenului. Zidul perimetral de incintă a fost preluat ca atare, consolidat până la talpa fundaţiei şi înălţat. Cele două turnuri de colţ de pe latura sudică au fost refăcute complet, cel de est aproximativ pe acelaşi amplasament iar cel de vest deplasat spre interiorul curţii. De asemenea şi turnul de poartă a fost refăcut peste vechile ruine.

Etapa barocă a venit cu o încărcătură mult mai mare de construcţii pe laturile cetăţii, toată suprafaţa fiind ocupată de corpuri de clădiri care făceau legătura între turnuri, multe dintre ele prevăzute cu pivniţe deservite de un coridor perimetral de acces. Cele mai multe dintre aceste ruine au apărut în decaparea superficială a suprafeţei pentru identificarea nivelului de călcare baroc şi amenajarea acestuia, dar cercetarea a trebuit să se concentreze pe turnurile sudice, care făceau obiectul proiectului de restaurare.

Comunicarea accentuează modul de abordare a ruinelor în condiţiile unui proiect de restaurare parţial, relaţiile cu membrii colectivului de proiectare şi execuţie a restaurării.

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autor.

A.R.A. 13 - aprilie 2012