Biserica Sf. Nicolae din CreŢuleŞti

o restaurare fĂrĂ arheologie

Sanda Ignat

Biserica din Rebegeşti (actualmente Creţuleşti - Mânăstirea, com. Crevedia) are toate atributele unei biserici de curte - aşa cum o arată un interesant studiu istoric al colegului arh. Liviu Brătuleanu - şi a fost ctitorită de fraţii Creţulescu, Logofătul Radu şi Pădure Postelnicu, fiii lui Stan Logofătul din Creţuleşti, fiind terminată „cu zugrăvita cu totu la Noemvrie la 1 din leat gosdi 1669” - aşa cum o arată pisania de deasupra uşii de intrare.

În forma şi pe amplasamentul actual imaginea monumentului reprezintă rezultatul intervenţiilor de restaurare suferite cu prilejul ridicării ei cu 4,50m pentru a supravieţui amenajării salbei de lacuri de pe râul Colentina (proiect ing. Pavel Dorin şi ing. Em. Prager) în 1935. Operaţia de ridicare a bisericii, de o tehnicitate remarcabilă pentru acele vremuri, a fost determinată de protestele Comisiei Monumentelor Istorice, - a preşedintelui acesteia, N. Iorga - care semnala valoarea deosebită a monumentului şi în primul rând a picturii murale.

În 1934 N. Ghika - Budeşti publicase în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice un studiu complex şi pertinent „Biserica din Rebegeşti” (nr.XXVII, 1934, p.126-132) însoţit de relevee şi consideraţii privind etapele de evoluţie ale monumentului.

În forma relevată de N. Ghika - Budeşti, biserica era suprapusă peste pronaos de o turlă de lemn, cu baza de cărămidă, accesibilă printr-un turn de scară alipit faţadei nord. Acoperişul este relativ plat - pentru a degaja baza turlei - şi nedecroşat pe absida altarului. De remarcat că pridvorul deschis reprezentat în tabloul votiv era deja înlocuit cu unul de lemn, acoperit în 3 ape cu coama amplasată cam la jumătatea registrului superior de ocniţe şi cu cornişa aproximativ la cota inferioara a brâului. Acelaşi releveu ne arată o supraînălţare (conică?) a învelitorii peste calota naosului.

Forma actuală a bisericii este deci rezultatul unei restaurări de eliberare de adaosurile din sec.XVIII, petrecută cu prilejul ridicării bisericii, cu menţiunea că nu s-a pus, cu acel prilej, problema refacerii pridvorului originar, deşi „urmele temeliei” acestuia erau remarcate de N. Ghika - Budeşti.

În sprijinul acestei afirmaţii, studiul istoric reproduce un referat al arh. Horia Teodoru - cunoscut restaurator - adresat Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor - Comisiunea Monumentelor Istorice, care arăta că turla din lemn are baza suprapusă direct pe calota pronaosului şi apreciază că atât aceasta, cât şi scara adosată zidului nord sunt adaosuri târzii care afectează negativ structura monumentului. Referatul, însoţit de comentariul lui N. Ghika - Budeşti („sunt de aceeaşi părere”) este aprobat de CMI.

Nu avem documente din care să reiasă implicarea permanentă a unui restaurator în remodelarea bisericii-monument cu acest prilej, dar este cert că C.M.I. a fost consultată permanent, iar anumite detalii ne fac să credem că aportul delegatului acesteia a fost mai considerabil decât acest prim raport.

Dintre acestea ar fi de menţionat:

- conservarea (cel puţin parţială) a stratului de tencuială originară pe paramentul exterior, zgâriată superficial pentru aderenţa stratului de tinci de 3-4mm aplicat pe întreaga suprafaţă exterioară;

- montarea pe latura de sud a altarului a unui ancadrament din lemn cu arhivolta frântă, provenită foarte probabil de la „bisericuţa din lemn foarte mică şi veche, fiind mutată de la satul Creţuleşti” pomenită în hrisovul care atestă construirea bisericii lui Iordache Creţulescu din Bucureşti (Em. Kreţulescu „Istoricul Bisericii din Creţuleşti - Mânăstirea” BCMI 1934, p.190-191).

Este vorba de o subtilitate a restauratorului care a înlocuit un ancadrament din piatră (deteriorat) cu cel de lemn - provenit de la biserica anterioară de lemn construită de Stan Logofătul, tatăl ctitorilor bisericii actuale - şi care sugerează filiaţia formei ferestrelor atât de discutată în studiile de specialitate. Este de remarcat că în studiul său care se ocupă pe larg de plastica decorativă a exteriorului bisericii, apreciat ca o interpretare a formelor din sec.XVI, N. Ghika - Budeşti nu face nici o referire la acest ancadrament. Concluzia noastră în acest sens este că sugerarea acestei soluţii aparţine C.M.I., poate chiar lui N. Ghika - Budeşti, căruia monumentul îi era foarte cunoscut, şi că ea a fost aplicată cu prilejul restaurării în discuţie evidenţierea, pe latura vest, a unor urme de ţesere a pridvorului originar aşa cum apare el pe tabloul votiv.

Este de presupus că înlocuirea acestuia cu pridvorul de lemn relevat de N. Ghika- Budeşti a atras şi modificarea faţadei de vest. Demontarea lui - ca decizia de eliberare - a dus la decopertarea amprentei pridvorului originar care a fost pusă în evidenţă. Operaţia a fost făcută însă cu destulă inabilitate (dacă nu cumva este vorba de o degradare mai recentă) astfel încât tot paramentul situat peste cornişa pridvorului - pe faţada vest a pronaosului - s-a dislocat, iar cornişa atât de discutată (din profile trase) a bisericii a fost adaptată grosolan cavităţii create.

Rămâne însă evidentă intenţia de marcare pe parament a unui element originar dispărut

- refacerea învelitorii din şiţă pe o şarpantă cu pante frânte mult mai accentuate, astfel încât calotele pronaosului, naosului şi semicalota altarului sunt cuprinse unitar - urmare logică a avizului CMI de renunţare la turla adăugată. Ca şi în cazul tratării suprafeţei arhitecturale a faţadei vest, constructorul a avut în acest caz unele inabilităţi şi anume adaptarea streşinii înfundate şi insuficient de largă pentru a proteja profilaturile cornişei şi faţadelor şi mai ales lipsa decroşului acesteia la altar, streaşina de pe naos racordându-se direct la muchiile de est ale absidei altarului, care produce confuzii privind volumetria învelitorii aparent similară pe laturile est şi vest.

În plus, acest tip de racordare produce o diminuare accentuată a streşinii în dreptul muchiilor de nord şi de sud ale altarului.

Nu ştim dacă acest mod de tratare a învelitorii datează de la restaurarea din 1935 sau este rezultatul unor transformări produse cu prilejul refacerii învelitorii de şiţă - operaţie care s-a petrecut cel puţin odată în acest interval de timp.

În privinţa situaţiei actuale a paramentului, ar mai fi de adăugat faptul că stratul de tinci care a acoperit profilatura originară este căzut pe suprafeţe mari şi că el deformează grotesc forma consolelor din registrul superior al ocniţelor. Din fericire pe faţada de sud se păstrează un martor - o consolă cu formă şi finisajul originar - care poate servi ca model pentru aceste elemente repetabile.

Trebuie subliniat de la început că cercetarea monumentului „favorizată” de degradările actuale - structurale şi de finisaje - ne-a convins de veridicitatea concluziilor din studiul Corneliei Pillat („Tradiţie şi inovaţie în arta Ţării Româneşti din a 2-a jumătate a sec. XVII - Biserica Creţulescu din satul Rebegeşti”, SCIA, 1958, p.300-305), şi anume că este vorba despre o structură unitară construită într-o singură etapă - lucru confirmat şi de coerenţa programului iconografic al picturii interioare.

Din aceeaşi etapă făcea parte şi pridvorul, dispărut înainte de 1934 şi reprezentat în tabloul votiv.

Interpretând amprenta boltirii acestuia legată structural (ţesută) de zidul de vest al pronaosului, putem avansa ipoteza că acesta era boltit cu o calotă cu penetraţii sprijinită la nord şi sud pe câte 2 pilaştri (cf. imaginii din tabloul votiv). Conformaţia laturii de vest a pridvorului este mai greu de imaginat dat fiind că ar fi extrem de neobişnuit să fi putut avea un reazem în ax, iar o închidere poligonală (ca la Ludeşti sau Filipeştii de Pădure) ar fi extrem de semnificativă. Oricum, monumentul fiind izolat de situl de origine - prin înălţare - nu se mai poate conta pe cercetarea arheologică pentru lămurirea acestei probleme.

Nu este singura informaţie de care ne privează lipsa cercetării arheologice: lipseşte cu totul relaţia cu cadrul construit şi natural, în primul rând cu curţile boiereşti, precum şi cu adaptările care vor fi survenit cu prilejul instalării aici a unei mănăstiri care a funcţionat până în 1895 (când devine biserică parohială).

Pentru biserica însăşi consecinţele sunt destul de grave: lipsa posibilităţii de a interpreta măcar volumetria generală a pridvorului dispărut aduce atât prejudicii funcţionale cât şi o imagine seacă, mai degrabă didactică, a faţadei de vest unde înălţimea redusă a ancadramentului uşii de intrare (provenită probabil dintr-o adaptare la pridvorul târziu, relevat de N. Ghika - Budeşti), şi poziţia pisaniei (reamplasată ?) peste acesta vor rămâne semne de întrebare pentru specialişti.

În lipsa pridvorului, silueta generală a bisericii rămâne indecisă - fără marcarea axei est-vest - mai ales după refacerea inabilă a învelitorii care nu este decroşată pe absidă.

Cu toate acestea, restaurarea bisericii - aflată în stadiu de proiect, prin sponsorizare - ar aduce o contribuţie remarcabilă pentru punerea în valoare a monumentului: recuperarea unui ansamblul de pictură murală de o deosebită valoarea artistică şi documentară, a faţadelor de o mare plasticitate precum şi o mărturie a profesionalismului predecesorilor noştri în activitatea de protecţie a monumentelor.

Comunicare prezentată la A.R.A. 2 – aprilie 2001