Proiect de consolidare Şi restaurare a arcului de sud al turnului porŢii cetĂŢii bizantine de la PĂcuiul lui Soare

Anişoara Sion, Florin Dobrescu, Dan Ionescu

Călătorul care soseşte pentru prima oară pe ostrovul Păcuiul lui Soare – după un drum care seamănă mai degrabă cu o expediţie decât cu o călătorie obişnuită – rămâne uimit de frumuseţea sălbatică şi în acelaşi timp stranie a acestui loc.

De la distanţă, de pe malul dobrogean de exemplu, ostrovul pare o pădure compactă care ajunge până la malul nisipos din care valurile braţului Ostrov rup când şi când felii mari, ce sunt apoi repede înghiţite de apă.

Înconjurând-ul însă cu barca pe la extremitatea nordică şi urcând în susul Dunării de astă dată, pe lângă malul vestic al ostrovului, ajungi în scurtă vreme în dreptul unei întinse plaje însorite cu nisip fin în care, după debarcare, piciorul se afundă uşor. Puţin mai încolo, la liziera întunecată a pădurii privirea se opreşte în dreptul unei mici deschideri: o potecă.

În timp ce paşii te poartă firesc spre interiorul ostrovului, îţi rememorezi tot ce ai citit anterior despre cetate şi constructorii ei.

Nu ai prea mult timp la dispoziţie deoarece, după doar câteva zeci de metri, în spatele unui val de pământ, în faţa ochilor surprinşi, apar ruinele încă impunătoare ale unor ziduri masive, realizate din blocuri mari, paralelipipedice din piatră de calcar; mâna mângâie involuntar suprafeţele plane care mai poartă încă urmele şpiţului meşterului bizantin din sec. al X-lea d.Hr., iar spiritul locului îţi învăluie încet sufletul.

Pe măsură ce cercetezi monumentul, uimirea lasă loc curiozităţii ştiinţifice iar mintea începe să analizeze morfologia construcţiei bizantine, concepţia ei spaţială şi planimetrică.

Constaţi astfel că blocurile deşi nu au toate aceleaşi dimensiuni sunt ţesute pe trei direcţii, atât la paramentul zidurilor, cât şi în adâncimea lor conferind astfel o stabilitate şi o coeziune deosebită construcţiei.

Fundaţiile evazate în trepte (crepidae) contribuie de asemenea la menţinerea stabilităţii masivelor ziduri prin mărirea suprafeţei lor de descărcare în solul argilos – nisipos al ostrovului.

O menţiune specială trebuie acordată mortarelor de var hidraulic care se remarcă prin duritate şi acurateţea cu care au fost finisate la faţa paramentului. Cărămida pisată amestecată în compoziţia mortarului avea atât rolul de a asigura durabilitatea construcţiei, de a împiedica pe cât posibil pătrunderea apei în masa zidăriei atunci când ploua abundent, sau când nivelul apelor Dunării creştea în mod neobişnuit, cât şi un rol estetic prin accentuarea cromatică a desenului rezultat din ţeserea blocurilor din piatră.

Analizând construcţia din punct de vedere planimetric, remarci doar o singură deschidere în zidul cu grosimea cea mai mare (4,20m), deschidere flancată de o parte şi de alta de alte două ziduri de grosime mai mică ( circa 2,40m) paralele între ele şi perpendiculare pe cel dintâi.

Prezenţa unei scări cu trepte tot din blocuri de piatră dar de dimensiuni mai mici decât cele ce formează zidurile, adosată pereţilor dinspre sud şi vest, precum şi blocurile - având secţiune trapezoidală şi reprezentând naşterile unor arce - aflate în dreptul deschiderii, te conving că te afli în faţa ruinelor unui turn care controla accesul în cetate.

În cadrul proiectului de restaurare a arcului turnului porţii, cercetărilor preliminare menţionate mai sus le-au urmat studii aprofundate pe mai multe direcţii.

Astfel, a fost realizat un releveu de arhitectură amănunţit precum şi un releveu al degradărilor, a fost întocmit un studiu istorico-arheologic al cetăţii cu specială privire asupra porţii de nord a fortificaţiei, un referat tehnic pentru structură, un raport arheologic şi o sinteză a rezultatelor cercetărilor arheologice întreprinse în anul 2000, precum şi un studiu sedimentologic, de identificare pe teren a carierelor şi de inventariere a tipurilor de roci utilizate la construcţia cetăţii bizantine de la Păcuiul lui Soare.

Concluzia care a rezultat în urma acestor investigaţii a fost aceea că sunt suficiente date pentru a putea trece la faza a doua a proiectului şi anume reconstituirea şi apoi reconstrucţia arcelor porţii. În plus aceasta ar reprezenta în opinia noastră, a proiectanţilor, cea mai potrivită cale pentru a consolida şi stabiliza masivele de zidărie adiacente deschiderii din curtina de nord a cetăţii şi pentru a împiedica degradarea continuă a elementelor sale componente datorată factorilor de mediu şi lipsei de întreţinere.

Soluţia propusă a avut în vedere reconstituirea celor două arce corespunzătoare deschiderii sudice a turnului porţii din dreptul curtinei principale.

Pentru arcele menţionate mai sus avem certe două din elementele geometrice definitorii - rezultate din măsurători şi consemnate în releveul de arhitectură – şi anume naşterile şi deschiderile.

Prin urmare în privinţa formei şi dimensiunilor arcelor avem date certe că ele corespund construcţiei originare; în ceea ce priveşte finisarea paramentului arcelor – rezultat din modul de tăiere şi dimensiunile bolţarilor – dovezile sunt reprezentate de însăşi blocurile aflate in situ şi de corelarea acestora cu cele dislocate, dispărute, sau păstrate doar documentar în fotografii.

Analiza celor câtorva bolţari şi blocuri care au aparţinut arcelor prăbuşite găsiţi în săpătura arheologică, precum şi modul de îmbinare a blocurilor ce formează zidurile existente, ne-a condus către o manieră de reconstituire care credem că respectă aspectul construcţiei originare.

În legătură cu aspectul blocurilor de piatră folosite la construcţia arcelor porţii, subliniem că blocurile păstrate in situ au feţele exterioare finisate astfel:

a. blocurile de la partea inferioară a zidurilor porţii sudice (pe înălţimea a două asize) au feţele interioare plane (à claveaux);

b. blocurile aflate imediat deasupra acestora (pe înălţimea a trei asize, dar cu excepţia câtorva blocuri lipsă) au feţele interioare curbate după circumferinţa cercului (à voussoir).

Tăietura acestor blocuri şi dispunerea lor în operă ne-a permis să reconstituim arcele, iar corelarea cu poziţia şi cotele blocurilor din zidurile laterale (dinspre est şi vest) ne-a ajutat să determinăm cotele superioare ale cheilor de boltă ale celor două arce.

De altfel reconstituirea celor două arce este tot ce ne propunem pentru această fază deşi este evident pentru oricine că ele împreună cu bolta de peste încăperea parterului constituiau structura peste care se înălţau încă unul sau două nivele ale turnului porţii; tocmai lipsa unor date certe legate de dimensiunile forma şi aspectul acestor nivele ne-a oprit să propunem o soluţie nesusţinută ştiinţific ce pe bună dreptate ar fi părut hazardată.

Materialul principal preconizat a fi folosit în această întreprindere este tot piatra de calcar extrasă din cariere noi situate însă în aceleaşi zăcăminte ca acelea ale carierelor antice descoperite în aval de cetate la Gura Canliei şi pe malul sud-estic al lacului Bugeac.

Această soluţie asigură aprovizionarea şantierului cu material litic cu aceleaşi caracteristici fizico-chimice cu cele ale celui originar iar pe de altă parte asigură prezervarea intactă a carierelor antice şi bizantine.

Considerăm că în parcursul acestei succinte prezentări, am ridicat suficiente probleme legate în special de concepţia şi tehnicile propuse pentru restaurarea acestui monument deosebit, încât dumneavoastră să vă puteţi exprima punctul personal de vedere.

Comunicare prezentată la A.R.A. 2 – aprilie 2001