ZONA AFECTATĂ DE MARELE INCENDIU DIN 23 MARTIE 1847 - analiza ţesutului urban -

Valeriu Drăgan

CUPRINS

I. MOTIVAŢIE

II. METODA DE LUCRU

III. ANALIZA ŢESUTULUI URBAN

III.1. ANALIZA REŢELEI STRADALE

III.2. ANALIZA PARCELARULUI

IV. REZULTATUL CERCETĂRII - CONCLUZII

V. BIBLIOGRAFIE

V.1. CĂRŢI, PERIODICE, STUDII, LUCRĂRI

V.2. PLANURI, HĂRŢI, RELEVEE

I. MOTIVAŢIE

Lucrarea îşi propune - ca prin analiza cartografică a unor planuri istorice de la mijlocul secolului al XIX-lea - să surprindă evoluţia urbanistică survenită ca urmare a nefericitului eveniment din primăvara anului 1847; eveniment semnificativ pentru evoluţia oraşului Bucureşti şi care a marcat o mare parte din suprafaţa acestuia.

Argumentele pentru care am ales zona afectată de incendiul din 1847 ca delimitare spaţio-temporală sunt multiple, dintre cele mai importante semnalând doar următoarele:

a) perioada analizată - delimitată în timp de datarea planurilor istorice între 1846 şi 1852 - este importantă pentru momentul declanşării epocii moderne;

b) incendiul din 23 martie 1847 a generat numeroase informaţii legate direct sau indirect de arhitectură şi urbanism prin prezentarea unor aspecte inedite ale epocii în surse dintre cele mai variate: de la inventarele din arhive şi până la cântecele şi poeziile cu caracter descriptiv legate de acest nefericit eveniment;

c) existenţa unei semnificative documentaţii cartografie, chiar dacă în unele cazuri lipsesc porţiuni ale acestora care ar putea conţine informaţii importante;

d) suprafaţa afectată de incendiu conţine zone ale oraşului cu caracteristici urbanistice dintre cele mai variate, poate chiar cele mai reprezentative aspecte ale ţesutului urban al acestuia, astfel încât se poate afirma că zona cuprinsă de incendiul din 1847 poate constitui un eşantion specific pentru structura oraşului din acea vreme.

Un alt aspect care ar putea reprezenta şi el o motivaţie, ar fi interesul de a verifica ipoteza conform căreia un eveniment cu implicaţii atât de profunde la nivelul fondului construit şi care afectează o suprafaţă atât de mare a unei aşezări, poate fi prilejul oportun pentru declanşarea unor intervenţii urbanistice de mare amploare care să marcheze în mod semnificativ întreaga zonă, schimbând traiectoria firească de evoluţie a acesteia.

II. METODA DE LUCRU

La baza analizei stă planul Porach-Ed.Schweder realizat în anul 1847 şi care delimitează zona afectată de incendiu utilizând imaginea unui plan al oraşului pe care pe lângă reţeaua stradală existentă în 1846 sunt figurate şi clădirile considerate reprezentative la acea dată.

Pentru a surprinde însă schimbările petrecute la nivelul ţesutului urban în această zonă este necesar să luăm în considerare în cadrul analizei şi cele două ediţii ale planurilor realizate de baronul Rudolf Borroczyn în anul 1846 şi în anul 1852, pe care să transpunem delimitarea zonei afectate de incendiu aşa cum este ea reprezentată pe planul Porach-Ed.Schweder.

În principiu analiza evoluţiei ţesutului urban constă din compararea reţelei stradale, a parcelarului şi a fondului construit de pe cele două planuri realizate de Borroczyn în anul 1846 şi în anul 1852.

Lipsa caroului 50 din ediţia 1846 a planului Borroczyn creează însă unele probleme şi presupune găsirea unei alternative corecte şi coerente pentru analiză. Astfel pentru evidenţierea evoluţiei reţelei stradale din această zonă am apelat din nou la planul Porach-Ed.Schweder - care prezintă situaţia acesteia din anul 1846 - situaţie pe care am comparat-o cu cea figurată pe planul Borroczyn în ediţia din anul 1852.

Nu la fel stau lucrurile pentru analiza evoluţiei parcelarului şi a fondului construit din caroul 50 al planului Borroczyn ediţia 1846.

În acest caz situaţia prezentată pe planul din 1852 nu poate fi comparată cu planul Porach-Ed.Schweder deoarece acesta nu conţine informaţii referitoare la parcelarul şi fondul construit existent anterior incendiului din anul 1847. Pentru aceasta am apelat însă la planul de reparcelare realizat de Borroczyn în perioada post 1847 - ante 1852, şi cu toate că acest plan nu prezintă exact situaţia din anul 1846 - ci doar o propunere de intervenţie în urma a nefericitului eveniment - totuşi comparaţia cu ediţia 1852 a planului Borroczyn evidenţiază parcelele şi fondul construit afectate de incendiu în această zonă.

III. ANALIZA ŢESUTULUI URBAN

III.1. ANALIZA REŢELEI STRADALE

Analiza evoluţiei spaţiilor publice între anii 1846 şi 1852, în zona afectată de incendiu, semnalează aspectele legate de modificarea unor locurilor virane, a unor maidane şi a unor porţiuni din reţeaua stradală, remarcând următoarele intervenţii:

a) reparcelarea din zona Sf. Gheorghe Nou, cea mai importantă şi mai cunoscută intervenţie;

b) îndreptarea străzii care făcea legătura dintre biserica Stelea şi biserica Sf. Vineri (actuala stradă Bălceşti);

c) lărgirea şi alinierea străzii care făcea legătura dintre biserica Stelea şi strada Calomfirescu (actuala stradă Stelea Spătarul);

d) ocuparea locului viran de la sud de biseria Vergu (intersecţia actualelor artere stradale Calea Călăraşilor şi Bd. Mircea Vodă);

e) transformarea în arteră stradală a locului viran de la est de biserica Lucaci (porţiunea de stradă dintre actualele străzi Logofătul Udrişte şi Romulus, numită în prezent Str. Preot Vasile Lucaciu);

f) străpungerea străzii de la est de biserica Ceauş Radu (porţiunea din strada Spătarului, cuprinsă între actualele străzi Radu Ceauş şi Vulturilor);

g) închiderea străzii de la sudul bisericii Ceauş Radu (stradă care există în prezent între strada Romulus şi strada Spătarului, şi numită pe acea porţiune strada Vulturilor);

h) ocuparea maidanului de lângă proprietatea lui Hristea Abagiu spre actuala stradă Prof. Iuliu Valaori (zonă situată în prezent pe Intr. Prof. Iuliu Valaori, care se deschide din strada sus amintită).

În afara acestor intervenţii nu se pot remarca decât diferenţe foarte mici între cele două planuri analizate.

Referitor la intervenţiile din această perioadă, în zona corespunzătoare caroului 50 din ediţia 1846 a planului Borroczyn – care lipseşte - pentru care în analiza reţelei stradale am utilizat porţiunea corespunzătoare a planului Porach–Ed.Schweder, se remarcă următoarele schimbări:

a) regularizarea unei inflexiuni a actualei străzi Lipscani în intersecţia cu actuala stradă Smârdan;

b) străpungerea până în actuala stradă Franceză a străzii Soarelui;

c) desfiinţarea unei insule construite pentru crearea pieţei de la intersecţia actualelor străzi Lipscani, Decebal, Bărăţiei şi desfiinţarea unei porţiuni din insula formată la intersecţia actualelor străzi Lipscani şi Decebal;

d) desfiinţarea unei insule întregi şi a unei porţiuni dintr-o altă insulă din vecinătate, ambele construite, pentru a prelungirea actualei străzi Covaci şi realizarea Pieţei Sf. Anton.

Se poate afirma că intervenţiile asupra reţelei stradale şi a spaţiilor publice în general, cu excepţia celor din zona centrală a oraşului nu sunt semnificative ca amploare, fiind vorba doar de intervenţii de asanare punctuală fără consecinţe asupra evoluţiei generale a acestei zone a oraşului.

III.2. ANALIZA PARCELARULUI

Referitor la analiza evoluţiei parcelarului în zona afectată de incendiu, din analiza planurilor Borroczyn - în cazul porţiunii cuprinse în caroul 50 comparând planul de reparcelare dintre anii 1847-1852 cu ediţia din anul 1852, iar pentru restul zonei comparând planul din anul 1846 cu cel din anul 1852 - se remarcă următoarele aspecte semnalate şi pe planşa de analiză:

a) intervenţii urbanistice de reparcelare semnalate prin proiect (vezi planul de reparcelare realizat de Borroczyn în perioada post 1847 - ante 1852) şi materializate ulterior (vezi planul realizat de Borroczyn ediţia 1852) în următoarele zone:

- parcelarea realizată de arhitectul Xavire Villaccrosse, în Piaţa Sf. Gheorghe Nou;

- parcelarea de pe actualul Bd. I. C. Bratianu pe porţiunea dintre actualele străzi Blănari şi Lipscani;

- parcelarea de pe actuala stradă Lipscani pe porţiunea dintre actualele străzi Gabroveni şi Şelari.

b) transformarea unor parcele în spaţii publice (pieţe şi străzi);

c) transformarea unor spaţii publice (străzi şi maidane) în parcele;

d) divizări de parcele;

e) comasări de parcele;

f) modificări ale aliniamentelor parcelelor ca urmare a alinierii sau lărgirii unor artere stradale;

Cu excepţia parcelărilor, prezentate mai sus, toate celelalte modificări ale parcelarului au caracter punctual şi nu au elemente care să sugereze vreo consecinţă a incendiului din 1847.

III.3. ANALIZA FONDULUI CONSTRUIT

Utilizând aceeaşi metodă şi aceleaşi documente cartografice ca şi în cazul analizei parcelarului, am constatat următoarele aspecte - semnalate în planşa de analiză - referitor la situaţia fondului:

a) se poate remarca un număr redus de clădiri care nu mai există pe planul Borroczyn ediţia 1852, faţă de situaţia consemnată pe planul din 1846;

b) de asemenea se poate remarca un număr foarte redus de clădiri noi care apar în zona afectată de incendiu, pe planul din 1852, faţă de cel din 1846;

c) pe porţiunea cuprinsă în caroul 50 analiza este distorsionată de lipsa informaţiilor exacte referitoare la fondul construit existent anterior incendiului din 1847.

IV. REZULTATUL CERCETĂRII - CONCLUZII

Din analiza evoluţiei ţesutului urban ca urmare a incendiului din anul 1847 se poate remarca faptul că, deşi suprafaţa oraşului şi numărul clădirilor implicate în acest nefericit eveniment au fost semnificative pentru situaţia oraşului de la acea dată, totuşi consecinţele în ceea ce priveşte măsurile de asanare şi intervenţiile urbanistice sau limitat în special la porţiunile afectate din zona centrală.

În zonele periferice evoluţia ţesutului urban şi-a păstrat aceleaşi elemente caracteristice, fără să se înregistreze schimbări spectaculoase din punct de vedere urbanistic.

Chiar şi măsurile cu caracter reglementator generate de „marele incendiu”, stabilesc grade foarte diferenţiate de stricteţe referitor la funcţiunile şi modul de construire al clădirilor în funcţie de poziţia pe care acestea o ocupă în cadrul oraşului.

Cu toate acestea, actualul centru istoric al oraşului păstrează - la nivelul ţesutului urban - o parte din intervenţiile urbanistice generate ulterior incendiului din 1847, prin realizarea Pieţei Sf. Anton şi prin parcelările prezentate mai sus.

Agresiunea la care însă este supus fondul construit al acestor parcelări, riscă să ducă la pierderea valorii de ansamblu, care este dată de intervenţia coerentă şi unitară din punct de vedere urbanistic ca urmare a unui eveniment semnificativ pentru evoluţia oraşului.

V. BIBLIOGRAFIE

V.1. CĂRŢI, PERIODICE, STUDII, LUCRĂRI

I.A.I.M. – Catedra de Istoria şi Teoria Arhitecturii, Bucureşti – Zona Lipscani – Curtea Veche Studiul Valorilor Istorice, Bucureşti, 1995;

I.A.I.M. – Catedra de Istoria şi Teoria Arhitecturii, Verificarea şi actualizarea Listei Monumentelor Istorice din Municipiul Bucureşti, Bucureşti, 1997;

George D., FLORESCU, Din vechiul Bucureşti – Biserici, curţi Boereşti şi hanuri între anii 1790-1791 după două planuri inedite (de la şfârşitul veacului al XVII-lea), Institutul de Arte Grafice – „Lupta” – N. Stroilă, Bucureşti, 1935;

Dr. G., SEVEREANU, Bucureştii sub focul cel mare din 1847, în “Urbanismul”, Bucureşti, martie-aprilie 1932, pp.87–96.

V.2. PLANURI, HĂRŢI, RELEVEE

Planul Rudolf Borroczyn (1846)

„PLANUL BUCUREŞTIULUI RIDICAT ŞI NIVELAT DIN PORUNCA D-LUI MARELUI VORNIC AL DEPARTAMENTULUI TREBILOR DIN NĂUNTRU BARBU ŞTIRBEI DUPĂ ÎNTOCMIREA SECŢIEI INGINEREŞTI SUB DIRECŢIA SPECIALĂ A MAIORULUI BARON RUDOLF ARTUR BOROZIN ÎN ZILELE PREA ÎNALTULUI DOMN STĂPÂNITOR GHEORGHE DIMITRIE BIBESCU V. V. anul 1846”;

Planul Porach - Schweder (1847);

Planul Rudolf Borroczyn (post 1847 – ante 1852) – (proiect de reparcelare);

Planul Rudolf Borroczyn (1852)

„PLANUL BUKURESTIULUI - RIDIKAT, TRAS CHI PUBLIKAT DIN PORUNKA PREA ÎNĂLTZATULUI DOMN STĂPÎNITOR BARBU DIMITRIE STIRBEIU. V. V. de MAIOR BARON RUDOLF ARTUR BORROCZYN – 1852”.

Comunicare prezentată la A.R.A. 2 – aprilie 2001