TÂRGŞORUL VECHI

Andrei Măgureanu, Dan Lichiardopol, Bogdan Ciupercă

Rezervaţia arheologică „Târgşorul Vechi'' este situată la aproximativ 8 km vest de municipiul Ploieşti, pe dreapta şoselei ce duce de la Ploieşti spre Târgşor, teritoriul său fiind străbătut de pârâul Leaota.

Situl arheologic de la Târgşoru Vechi este unul dintre cele mai bogate şi mai importante din România, cercetarea arheologică a perimetrului rezervaţiei începând în 1956, când domnul Gh. Cantacuzino traseză primele secţiuni în perimetrul curţii voievodale. În decursul celor aproape 50 de ani de cercetări sistematice neîntrerupte, şi-au adus contribuţia o pleiadă de arheologi printre care îi menţionăm pe dl. Gh. Diaconu (sufletul şantierului timp de 45 de ani), D. Popescu, V. Teodorescu, N. Constantinescu, D. V. Rosetti, S. Morintz, D. Lichiardopol, Al. Niculescu, în prezent din colectiv făcând parte şi B. Ciupercă şi A. Măgureanu.

În perimetrul de peste 17ha, protejat teoretic prin statutul de rezervaţie arheologică de importanţă naţională, au fost identificate şi cercetate vestigii care de-alungul timpului s-au concretizat în valoroase contribuţii privind înţelegerea habitatului uman.

Cercetările de pe malurile Leaotei au făcut să apară urme de locuire ce definesc toate epocile din paleolitic şi până în secol XIX p.Chr. Practic este locul ideal pentru cercetători de a studia relaţiile şi interacţiunile dintre epoci, populaţii, mode. Unicatul descoperirilor îl reprezintă însăşi posibilitatea cercetării lor în paralel şi ca atare realizarea unei foarte importante comparaţii a datelor arheologice între diferitele ansambluri care alcătuiesc situl.

Situl arheologic era considerat în 1991 de către Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice „rezervaţie de interes public naţional”, teritoriul său fiind decretat de comisia de aplicare a legii 18/1991 art.34, domeniu public, stabilindu-se şi un perimetru de protecţie conform planului urbanistic general al comunei Târgşoru Vechi.

În 1997 apare un grup de călugări veniţi de la mănăstirea Sitaru, cu intenţia de a reactiva fosta mănăstire Turnu. Aceştia, „în virtutea unor argumente nefondate şi lipsite de valoare juridică”, s-au instalat pe teritoriul rezervaţiei (castel Moruzzi).

Menţionăm pe scurt istoricul mănăstirii de la Târgşor: 1671 biserica şi curtea domnească îşi schimbă rostul în mănăstire de călugări, târgul domnesc continuând să existe în jurul mănăstirii, independent de aceasta. Actul de înfiinţare şi achiziţiile ulterioare de proprietăţi îmbogăţesc patrimoniul mănăstiri în afara târgului medieval. Abia în 1760 este dăruită de către Scarlat Ghica moşia domnească a Târgşorului către mănăstirea Turnu, dar din 1775 aceasta trece în proprietatea familiei Moruzzi. Ultimele proprietăţi ale mănăstirii se află conform catagrafiilor din 1793 şi 1831 pe actualul teritoriu al satului Târgşoru Nou, unde, din 1858 se vor muta şi călugării într-o mănăstire nouă, existentă şi azi. Din 1775 şi până în 1947, la exproprierea comunistă, teritoriul actual al rezervaţiei arheologice naţionale Târgşoru Vechi a fost în propietatea familiei Moruzzi, ferma acestora de animale de rasă devenind ulterior baza IAS-ului.

Ca atare pretenţiile de proprietate ale noilor călugări asupra teritoriului rezervaţiei nu au nici un fundament legal, fapt recunoscut şi de instanţa de judecată de la Ploieşti într-un prim proces. Ulterior, pe baze numai de ei ştiute, preacucernicii părinţii, sub oblăduirea Patriarhiei române, au reuşit acapararea cu titlu de proprietate a 75% din teritoriul rezervaţiei. Faptul că nu au acte, că nu respectă caracterul de rezervaţie arheologică de importanţă naţională, că nu pun în aplicare principiul de protecţie al monumentelor arheologice şi arhitectonice – ne respectarea zonei de protecţie nonedificandă (proiectul construirii de chilii peste sau în interiorul incintei voievodale, trecerea cu maşini peste zidurile incintei…), că împiedică cercetarea arheologică (interzicerea accesului la baza arheologică, la depozitul şantierului şi îngreunarea săpăturilor – acord dat abia în octombrie deşi existau solicitări şi bani din iunie) par să fie lucruri care nu deranjează şi nu afecteză planurile „creştine” ale Bisericii Ortodoxe Române.

Pe teritoriul rezervaţiei arheologice au fost identificate nivele de locuire din:

PALEOLITIC

- locuinţă de formă semiovală;

NEOLITIC :

- cultura Starčevo-Criş;

- cultura ceramicii liniare;

- cultura Boian;

- cultura Gumelniţa;

EPOCA BRONZULUI :

- cultura Monteoru;

- orizontul mormintelor cu ocru;

- cultura Glina III-Schnekenberg;

- cultura Tei.

HALLSTATT :

- grupul cultural Ferigile-Bârseşti

LA TÈNE :

- aşezare databilă I a.Chr. - I p.Chr.

Epoca ROMANĂ :

- 2 cuptoare de ars ceramică;

- terme de formă dreptunghiulară;

- castru;

- două barăci (la 90-100m NNV de terme);

Epoca post romană

Sec. II-III :

- aşezare Chilia-Militari;

- necropolă sarmatică;

- necropolă tip Sântana de Mureş – Cerneahov;

Sec. V-VII :

- 2 aşezări de tip Ipoteşti-Cândeşti;

- mormânt de călăreţ avar ;

Sec. VIII-X :

- 3 aşezări de tip Dridu;

Sec. XII-XIII:

- urme de viaţă la NV de incintă, pe malul stâng al Leaotei;

Nivel MEDIEVAL

Târgului medieval îi corespund următoarele nivele cronologice :

- Nivel de sec. XIV;

- Necropolă sec. XIV;

- Necropolă sec. XV;

- Nivel de sec. XV : locuinţă de suprafaţă cu pivniţă

- Nivel de sec. XV-XVI : 14 locuinţe, biserica ridicată de Vladislav II.

- Nivel de sec. XVI-XVII: locuinţele, ateliere ale unor meşteri olari şi fierari, 2 biserici, una presupusă a aparţine domniei lui Neagoe Basarab, iar cealaltă lui Mihnea Turcitul.

Incinta voievodală cu două curtine şi biserica aferentă:

- Prima fază (A) e reprezentată de biserica lui Vlad-Ţepeş cu necropolă;

- Faza a doua (B) prima incintă probabil construită începând cu vremea lui Neagoe Basarab. Turnul de intrare, Casa domnească zidită şi o construcţie adosată zidului de V.

- Faza a treia (C) Antonie-vodă din Popeşti schimbă radical aspectul curţii domneşti. Biserică construită din cărămidă; un corp de clădire compus din 5 încăperi, o clădire formată din 6 încăperi. Turnului de intrare i se adaugă o scară zidită şi suferă modificări la nivelul parterului;

- Faza a patra (D) domnul C. Brâncoveanu ridică o a doua incintă şi pictează biserica lui Antonie-vodă. Din această epocă datează şi un hambar şi poate o bucătărie cu rigolă de scurgere ca şi o instalaţie sanitară.

Pe un teritoriu relativ restrâns se află un potenţialul arheologic care nu trebuie neglijat :

1. termele şi castrul sunt păstrate integral şi fac parte din seria de monumente romane din epoca traiană din zona subcarpatică alături de castrele de la Drajna, Mălăeşti-Prahova, Voineşti-Argeş;

2. necropola din sec. III-IV este cel mai important sit pentru stabilirea cronologiei culturii SM-C, pentru identificarea componentei etnice dar şi a comportamentelor ce ţin de rit şi ritual ale purtătorilor acestei culturi, cu atât mai mult cu cât starea de conservare este foarte bună;

3. faptul că aşezări din sec. II-III, V-VII, VIII-X au fost descoperite şi cercetate parţial, în acelaşi punct arheologic (fapt de asemenea unicat) face posibilă o comparaţie a vestigiilor extrem de folositoare în înţelegerea mileniului întunecat.

4. curtea domnească este singura accesibilă unei cercetări integrale, nefiind suprapusă de construcţii moderne.

5. târgul medieval este de asemenea ne deranjat de construcţii moderne constituind un excelent potenţial de comparaţie cu descoperirile relizate în Oraşul de Floci.

Ca atare, faptul că acet sit, unic prin bogăţia ansamblurilor sale, ideal pentru un parc arheologic, nu este protejat şi cu fapta, nu numai cu vorba, de către autorităţile române atât din sfera culturală cât şi din cea a justiţiei este de neconceput, iar cercetătorii străini care află de cazul Târgşor rămân consternaţi că aşa ceva poate fi posibil într-o ţară ce se declară laică, ataşată valorilor culturii europene şi supusă legii (art.16 Constituţie: “Nimeni nu este mai presus de lege”).

Comunicare prezentată la A.R.A. 3 – aprilie 2002