ULPIA TRAIANA SARMIZEGETUSA (FORUL ADMINISTRATIV ). PIESE INVENTARIATE ( 1999-2002). TIPOLOGII.

Cristina Gheorghe

În urma înfrângerii definitive a dacilor de către romani, a rezultat şi decizia acestora de a începe transformarea noii provincii, dintr-un teritoriu curând pacificat, într-un bastion al romanităţii nord-răsăritene. Împăratul Traian a optat pentru o politică fără precedent (pe atunci): colonizarea masivă şi coordonată oficial a bazinului carpatic. Elementul central, l-a constituit fondarea în Ţara Haţegului a coloniei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, destinat a controla un teritoriu ce se întindea peste 100km în jurul nucleului haţegan.

Vestigiile coloniei propriu -zise ocupă, astăzi o suprafaţă de cca. 50-60ha, incluzându-le şi pe cele situate în exteriorul zidurilor oraşului. O incintă dreptunghiulară (600 x 540m) ziduri, delimita interiorul oraşului, împărţit în insule de către o reţea stradală rectangulară, interior străbătut de două străzi principale la capătul cărora, pe fiecare latură, se găseau porţile oraşului.

Situate în centrul oraşului antic, la intersecţia străzilor principale; decumanus maximus (N-S) cardo vest şi cardo est , forul administrativ împreună cu cel religios constituiau centrul sumator al activităţilor politico-administrative şi religioase ale comunităţii.

Arhitectul antic, creatorul acestui ansamblu, a folosit ideal configuraţia terenului, integrând foarte bine edificiul în mediul înconjurător, exploatând panta naturală şi fundalul de munţi aflat la câţiva kilometri în spate. Astfel, mergând pe principalul drum cardo maximus, se profilează ca şi capăt de perspectivă edificiul gromei şi intrarea în for în chip de arc de triumf. Urcând apoi câteva trepte se deschide perspectiva unei pieţe mărginite de portice, având în centru monumentul în cinstea lui Traian şi ca fundal faţada basilicii. Accesul la basilică se făcea şi el urcând câteva trepte. În fine, la capătul axei se afla curia, sediul senatului local, aşezată pe o platformă supraînălţată şi având la subsol două încăperi boltite.

Ruinele, aşa cum se percep ele în prezent, prezintă un ansamblu edificat de-a lungul mai multor etape. Ceremonia întemeierii aşezării, cu începerea măsurătorile pentru parcelarea oraşului şi aşezarea pietrei de temelie a fost demarată la început de sec. I d.Hr. iar lucrările au fost terminate în timpul domniei lui Hadrian (mijloc sec. I d.Hr.). Apoi, după aproape un secol, sub Septimius Severus şi urmaşii săi, ansamblul a primit o nouă înfăţişare, mai strălucitoare, dată de includerea marmurei ca material de construcţie.

Din păcate, starea de conservare a acestui monument este cât se poate de precară. La începutul epocii moderne căutătorii de comori au răscolit ruinele, pentru ca apoi piesele din marmură să fie asiduu vândute sau sparte de către localnicii care făceau var, topind statui, capiteluri sau blocuri cu inscripţii. De altfel chiar în centrul forului, acum un secol, funcţiona un imens cuptor de ars var unde piesele de marmură erau sparte şi topite. În urma acestui act de vandalism, aproximativ 75% din decoraţia monumentului a dispărut, restul păstrându-se sub formă de fragmente dispersate.

Zidurile antice, executate în tehnica “opus incertum”, s-au păstrat până la înălţimea de 1,5m chiar 2m, având lăţimea variabilă între 0m şi 1,3m. Zidurile în “opus quadratum” sunt ruinate până la temelie, iar “decora” (coloane, placaje de pereţi, elemente decorative) este şi ea distrusă.

Cercetările arheologice sistematice au început aici în 1924, sub conducerea lui Constantin Daicoviciu ( pe atunci asistent la Universitatea din Cluj ), forul Sarmizegetusei romane fiind atunci principalul obiectiv arheologic în Transilvania, după Marea Unire din 1918. Săpăturile s-au încheiat după exact 70 de ani, în 1994, la acea dată sit-ul fiind cercetat exhaustiv şi complet dezvelit. Evident, nu s-a lucrat în continuu la cercetarea arheologică a acestui monument, astfel că după apogeul atins în anii ¢ 20 - ¢ 30 a urmat o întrerupere de aproape patru decenii până la reluarea acesteia. Rezultatele ultimelor investigaţii se vor cristaliza prin publicarea unei monografii având drept autori pe R. Etienne, I. Piso şi Al. Diaconescu.

Primele lucrări de conservare şi protejare au fost efectuate în perioada interbelică, sub conducerea lui Constantin Daicovici. Aceste lucrări au constat în rezidirea colţurilor de zidărie dislocate, în plombarea porţiunilor distruse ale paramentelor de zidărie şi în acoperirea părţii superioare a zidurilor cu o şapă de protecţie din mortar de ciment. Între 1989-1995 au fost necesare refaceri ale unor consolidări din perioada interbelică, mortarul folosit atunci măcinându-se în timp.

La sfârşitul anului 1998 s-a demarat întocmirea unui proiect complex pentru restaurarea for-ului administrativ al acestui ansamblu, prin biroul de proiectare ASAR GRUP, cu finanţarea asigurată de Ministerul Culturii şi Cultelor. Prima etapă a acestui proiect a constat în inventarierea ( relevarea şi fotografierea ) pieselor din calcar şi marmură care s-au păstrat, unele aflându-se în lapidariile Muzeelor din Deva, Lugoj şi Sarmizegetusa, iar altele chiar în sit-ul respectiv, în locurile în care au fost descoperite sau depozitate în timpul săpăturilor arheologice.

În paralel cu relevarea blocurilor din calcar şi marmură s-a realizat atât o sortare a acestora, în funcţie de locul de provenienţă, de starea de conservare cât şi o depozitare a lor în câteva spaţii din cadrul forului, special amenajate pentru aceasta.

Anii 1999 şi 2000 au însemnat o inventariere a pieselor de calcar aparţinând basilicii, degajându-se în acest fel spaţiul interior al acesteia de blocurile aşezate aici încă din timpul săpăturilor arheologice din perioada interbelică. În următorii doi anii, respectiv 2001-2002 s-au inventariat piesele de marmură aparţinând construcţiilor situate în zona adiacentă drumului decumanus maximus ( respectiv portic, proportic, propylon, cele două fântâni), piese din calcar aparţinând tetrapylon-ului şi piese din marmură aparţinând porticului pieţei for-ului. Până în prezent s-au catalogat un număr de 1320 de piese din calcar şi marmură, pentru aproximativ 300 dintre ele existând şi fotografii digitale, prelucrate pe computer.

În analiza pieselor inventariate şi la stabilirea proporţiilor diferitelor elemente s-a ţinut cont de regulile enunţate de Vitruviu în tratatul de arhitectură „Despre arhitectură”.

Comparând dimensiunile rezultate în urma releveelor cu dimensiunile ideale conform proporţiilor expuse de Vitruviu în cartea sa, a rezultat că cei care au construit forul cunoşteau canoanele de bază ale epocii romane şi le-au respectat în mare măsură. Diferenţele apar la dimensionarea detaliilor ( înălţime plintă, dimensiune scotie, listel, tor, etc.).

Analiza datelor, obţinute în urma măsurătorilor făcute până în prezent, a făcut posibilă realizarea unei tipologii a pieselor inventariate în perioada 1999-2002.

Din fragmentele de fus păstrate (coloanele cu diametru la bază de 860mm şi 610mm) a fost posibilă asamblarea a două fusuri de coloană aproape complete, iar prin compararea dimensiunilor acestora cu cele ideale descrise de tratatul lui Vitruviu, precum şi cu cele rezultate din măsurarea unui fus de coloană găsit la limita sitului, dar despre care nu se poate spune cu certitudine că aparţine acestuia, s-a reuşit încadrarea în tipul aerostil, în care înălţimea coloanelor este de opt ori diametrul bazei inferioare. Prin analogie, considerând că avem de a face cu un ansamblu unitar, s-au proporţionat şi celelalte tipuri de coloane pentru care există baze şi capiteluri întregi, dar din fusuri nu s-au păstrat decât fragmente. Comparând apoi fragmentele de fus cu silueta rezultată prin analogie, s-a constatat că majoritatea pieselor relevate se pot suprapune peste această siluetă, deci demersul logic a fost corect.

Prezentăm în continuare tipologia rezultată, fără a intra în descrieri detaliate a pieselor :

A. Portic – proportic

· A.1 coloană corintică de marmură cu diametru inferior de 610mm – bază (h=305mm, l = 816mm), fus (h=4655mm) şi capitel (h=610mm)

· B. Propylon

· B.1. coloană corintică de marmură cu diametru inferior de 860mm – bază (h=440mm, l = 1130mm), fus (h=6563mm) şi capitel ( h=860mm)

· C.Fântâni

· C.1. coloană corintică de marmură cu diametru inferior de 220mm – bază (h=110mm, l = 241mm), fus (h=1679 mm) şi capitel (h=220mm)

· C.2. coloană corintică de marmură cu diametru inferior de 370mm – bază (h=186mm, l = 430mm), fus (h=2823 mm) şi capitel (h=370mm)

· C.3. coloană corintică de marmură cu diametru inferior de 450mm – bază ( h=225mm, l = 520mm ), fus (h=3432 mm) şi capitel ( h=450mm)

· C.4. elemente constructive – lateralele cuvei bazinelor, fundul cuvei bazinelor, inscripţii, nişele statuilor, elemente din antablament (arhitravă, cornişă şi friză )

D. portic – curte interioară for

· D.1. coloană corintică de marmură cu diametru inferior de 560mm – bază ( h=280 mm, l = 736 mm ), fus (h=4273mm) şi capitel (h=560mm)

· D.2 coloană semiangajată corintică de marmură cu diametru inferior de 560mm – bază

· D.3 coloană geminată corintică cu diametrul inferior de 560mm – fus şi capitel

E. Basilica – elemente de calcar din pilaştri, arce şi antablament (arhitravă, friză şi cornişă).

· pilaştri E.1.1. – capitel pilastru, ionic, din volute spre ove porneşte un element decorativ, între volute sunt două registre suprapuse unul având 7 perle iar celălalt cu 3 ove, iar deasupra volutelor în locul mulurilor abacului, un registru cu 7 –9 ove.

· pilaştri E.1.2. – fus pilastru, ionic cu 6 caneluri, cu diametru superior de 96,7cm. Unele elemente sunt cu un umăr pe care probabil rezemau arcele. Modul în care se terminau la bază pilaştrii nu este cunoscut.

· arce E.2.0. - cheie de arc , cu o figură centrală, în basorelief încadrată de un chenar, intrados fără decoraţii.

· arce E.2.1.- elemente arc secundar, cu deschiderea de 320cm, cu faţa exterioară decorată, 6 registre lizibile ( denticuli, palmete, vrejuri, chenar ), cu înălţimea de 65cm şi grosimi variabile (max.125cm), intrados fără decoraţii. Arcul era alcătuit din câte 9 elemente laterale, deoparte şi alta a elementului central, a cheii de arc.

· arce E.2.2. - elemente arc secundar, cu deschiderea de 320cm, cu faţa exterioară decorată, 6 registre lizibile ( denticuli, palmete , perle, chenar), cu înălţimea de 65cm şi grosimi variabile (max.80cm ), intrados fără decoraţii. Arcul era alcătuit din câte 9 elemente laterale, deoparte şi alta a elementului central.

· arce E.2.3. - elemente arc principal, cu deschiderea de 560 cm, cu faţa exterioară decorată, 6 registre lizibile (denticuli, vrejuri, ove, palmete, chenar), cu înălţimea de 65cm şi grosimea de 125cm, intrados cu solzi decorativi.

· arce E.2.4. – elemente arc secundar , 5 registre lizibile ( registrul din mijloc cu frânghie, cu împletitura de la stânga la dreapta), cu înălţimea de 65 cm, cu grosimi variabile (max.125cm), intrados fără decoraţii.

· arce E.2.5. - elemente arc secundar , 4 registre lizibile (registrul din mijloc cu trei caneluri), cu înălţimea de 65 cm, cu grosimi variabile (max.125cm), intrados fără decoraţii.

· arce E.2.6. - elemente arc secundar, cu deschiderea de 320 cm, cu faţa exterioară decorată, 5 registre lizibile (denticuli, perle, vrejuri, frânghie, chenar), cu înălţimea de 65cm şi grosime 55cm , intrados fără decoraţii. Arcul era alcătuit din câte 9 elemente laterale, deoparte şi alta a elementului central. S-a depistat un element ce ar fi putut fi folosit pentru impostă, de 125cm cu decoraţii cu perle şi chenare.

· cornişă E.3 – elemente cu înălţime 40cm şi grosime de 125cm, cu 3 registre ( denticuli şi vrejuri de viţă )

· friză E.4.- există mai multe blocuri cu diferite elemente decorative, unele geometrice, altele vegetale ( flori, vrejuri şi frunze )

Coroborând rezultatele cercetărilor arheologice, cu citirea „limbajului” pietrelor relevate (tipologia blocurilor relevate) au rezultat următoarele concluzii privind modul în care trebuie abordat proiectul de restaurare.

1. Porticul N-V şi N-E situat de o parte şi alta a propylonului mărginea spre nord accesul în for, creând o trecere gradată de pe decumanus maximus spre spaţiile forului. Din colonada de odinioară astăzi se mai păstrează doar două jumătăţi de coloană pe poziţiile iniţiale, în partea de N-E. Coloanele păstrate au un diametru la bază de 610 mm, între ele fiind o distanţă de 420cm. Dacă coloanele porticului se încheiau în dreptul coloanelor propylonului, atunci ar rezulta că interaxul lor ar fi de 210cm, adică între cele două coloane păstrate ar mai fi existat încă una. Nu este însă nici un indiciu în teren care să ne dea certitudinea unei colonade mai dese, motiv pentru care în variantele de restaurare propuse se păstrează între coloanele ce urmează să sugereze colonada iniţială, distanţa de 420cm.

Nu s-au găsit piese aparţinând antablamentului, ci doar fragmente de baze, fusuri şi capiteluri, ceea ce împiedică restaurarea integrală a porticului, putându-se emite doar supoziţii, în ceea ce priveşte imaginea de ansamblu.

Proiectul de restaurare propune conservarea în partea de N-E a celor două jumătăţi de coloană existente aşa cum sunt ele acum, şi restaurarea din piesele găsite pe teren, a unei coloane ( baza, fusul şi capitelul ) amplasată la distanţa de 420 cm faţă de cele existente in situ. La porticul N-V nu se păstrează decât fundaţiile continue ale coloanelor, consolidate în perioada 1989-1995. În această zonă se propun a fi poziţionate trei coloane restaurate din piesele existente în teren ( două restaurate integral – bază, fus, capitel , iar cea de a treia doar parţial – baza şi 1/3 din fus), aşezate simetric faţă de cele din partea N-E, cu axa de simetrie prin mijlocul gromei.

2. Proporticul dubla porticul, spre decumanus maximus în partea N-E în faţa clădirii aedes fabrum, iar la N-V în zona clădirii ce adăpostea schola. Dimensiunile coloanelor erau similare cu cele ale porticului şi păstrau probabil interaxul acestuia. La proporticul N-V , ca şi la portic nu se păstrează decât fundaţiile continue ale coloanelor, consolidate din păcate în perioada 1989-1995. De asemenea nici pentru proportic nu s-au putut identifica piese aparţinând antablamentului.

Sugerând colonadele care adăposteau trecătorul şi gradau perceperea vizuală a ansamblului, prin proiect se propune restaurarea integrală a unei coloane - bază, fus, capitel şi parţial a celei de a doua - baza şi 1/3 din fus, din fragmentele existente, şi amplasarea lor în dreptul coloanelor existente în partea de N-E. Simetric în partea de N-V se vor aşeza alte două coloane şi acestea restaurate parţial.

3. Propylonul era situat în faţa tetrapylonului şi alcătuia împreună cu acesta un ansamblu monumental ce marca intrarea în for, de pe decumanus maximus. Din propylon s-au păstrat doar fragmente de coloane cu diametrul la bază de 860mm , respectiv baze, fusuri şi capiteluri. Coloanele în număr de patru se găseau unele faţă de celelalte la intervale de 360-660-360cm. Se propune, din fragmentele inventariate, restaurarea integrală a două coloane (baza, fus şi capitel) şi parţial a celorlalte două (bază şi 1/3 fus), situate de o parte şi de alta a gromei.

Din tetrapylon din păcate nu s-au păstrat decât câteva fragmente ale unui pilastru (capitel şi părţi din fus), piese din friză şi din inscripţia ce probabil marca accesul în for(reconstituită în muzeul local), insuficiente însă pentru a permite o restaurare fără interpretări majore.

4. Două fântâni flancau de o parte şi alta propylonul, Aici, la aceste fântâni din marmură, cu frumoase statui şi coloane, călătorul ce venea în impozanta urbe, sau localnicii, îşi alinau setea şi se răcoreau, înainte sau după ce ieşeau din vârtejul vieţii politice ce palpita în cadrul forului.

Din fântâna situată la N-E de propylon, pe lângă postamentul din bolovani de râu având dimensiunile de 90x490x490cm şi canalul, din cărămizi, de evacuare al apei în canalul principal de pe decumanus, s-au păstrat destul de multe piese din marmură , provenind de la diferite elemente componente ale ansamblului. Unele se găsesc în muzeul local, altele în cel de la Deva şi chiar la Lugoj. S-au identificat de către colectivul de arheologici, prin compunerea unor fragmente, şi interpretarea inscripţiilor (fântâna fiind ridicată din banii unei personalităţi locale şi dedicată casei imperiale), cele trei statui ce se aflau în nişele fântânii N-E. Astfel în nişa centrală se afla o statuie de mărime aproape naturală, un personaj masculin, după modelul lui Neptun, cu piciorul pe capul unui delfin din care ţâşnea apa. Într-una dintre nişele laterale se găsea o statuie feminină, tot în mărime naturală, de la care s-a păstrat jumătatea inferioară, care avea în faţă o scoică de unde se revărsa apa. Din a treia statuie, s-a păstrat partea stângă a torsului, cu abdomenul găurit pentru scurgerea apei şi o parte a calotei craniene.

Piesele nişei centrale şi a uneia dintre cele laterale permit reconstituirea acestora. De asemenea s-a găsit şi parte din arhitrava ce pleca din peretele lateral al unei nişei laterale. Deasupra bazinelor, sub cele trei nişe, se găsea probabil inscripţia descoperită in situ. Analiza pieselor ce aparţineau pereţilor laterali ai bazinelor, a fundului acestora ( canale de etanşare, poziţia scoabelor, golurilor de scurgere, feţe erodate de scurgerea continua a apei, etc… ) a dus la concluzia că fântâna avea o suită de bazine, unul în faţa celuilalt, apă ţâşnind din statui, scurgându-se peste pereţii bazinelor, dintr-un bazin într-altul, ca apoi să se scurgă în canalul ce trecea pe sub decumanus maximus.

În zonă s-au găsit mai multe fragmente din care se pot reconstitui trei tipuri de coloane, cu diametre de 220mm, 370mm şi 450 mm. Toate aceste coloane au în comun acelaşi tip de capitel deci ele aparţin, având în vedere şi faptul că au fost descoperite în acelaşi loc , aceleiaşi construcţii, adică fântânii.

5. Din fântâna situată la N- V de propylon s-au păstrat mult mai puţine piese decât din cea de la N-E, dar nici una dintre piesele inventariate nu are vreun indiciu în plus despre modul în care era aceasta structurată spaţial, ci doar confirmă concluziile citirii semnelor oferite de limbajul pietrelor aparţinând fântânii N-E . S-a păstrat şi aici un fragment din inscripţia care marca fântâna şi piese dintr-o singură statuie, un personaj feminin drapat, cu o diademă prinsă în păr.

Prin analogie cu fântâna situată la N –E de groma, din piesele existente se poate restaura parţial fântâna până la nivelul inscripţiei, părţi din coloane şi din bazine.

6. Piaţa forului era înconjurată pe trei din cele patru laturi de un portic. Fragmentele inventariate au permis identificarea coloanelor porticului, acestea având diametrul la bază de 560mm. De asemenea s-a găsit în apropierea tetrapylonului un fragment de bază de fus de coloană geminată, ovală, având diametrul mic egal cu 560mm, precum şi un capitel. În muzeu se află o bază de coloană semiangajată, descoperită de C. Daicoviviu, adiacent zidului basilicii, cu dimensiuni din tipologia coloanelor porticului pieţei. Nu s-au găsit piese care ar face parte din antablamentul acestui portic. Pe latura de vest a porticului au fost descoperite nişte fundaţii ce ar putea constitui postamentele coloanelor porticului, situate la distanţe de 472cm interax.

Având în vedere contextul arheologic, rezultat în urma cercetărilor efectuate, coroborate cu fragmentele găsite, inventariate şi catalogate, considerăm ca fiind posibile două variante de abordare a modului în care se poate face restaurarea.

În prima variantă s-a presupus că distanţa de 472cm interax, rezultată în urma măsurătorilor la nivelul fundaţiilor, este mult prea mare pentru aerostil. Dar cum nu există nici certitudinea că aceasta ar fi mai mică (nefiind susţinută de rezultatele cercetării arheologice) se propune amplasarea coloanelor restaurate (bază, fus şi capitel) doar în cele patru colţuri ale pieţei. Adiacent zidului basilicii se propune reamplasarea bazei coloanei semiangajate, descoperite pe acest loc în perioada interbelică.

În a doua variantă s-a considerat că distanţa de 472cm este distanţa reală dintre interaxul coloanelor porticului, în sprijinul acestei afirmaţii venind şi faptul că aceeaşi distanţa de 472cm se regăseşte şi între interaxul coloanei semiangajate şi prima coloană dinspre basilică (între cele două, cercetările arheologice nedepistând nici o urmă de fundaţie). În consecinţă se propune ca pe latura de vest, acolo unde s-au găsit postamentele , îngroşările de zidărie să fie poziţionată câte o coloană parţial restaurată din fragmentele descoperite in situ.

7. Basilica forului era un edificiu impunător, de 45x17,5m. În interiorul lui se înălţau statui onorifice, altare cât şi plăci epigrafice fixate pe pereţi. În imediata apropriere a acestei basilici cu rol juridic-administrativ trebuie că se afla şi curia, sediu al ordinului decurionilor. Curia de la Sarmizegetusa se presupune a fi în încăperea centrală de pe latura sudică a basilicii. Podeaua era înălţată faţă de pardoseala celorlalte încăperi şi se ajungea la ea pe o scară monumentală, din interiorul basilicii. Încăperea se afla pe axa sacră care unea intrarea în for cu statuia imperială, situată în centru pieţei for-ului. Dimensiunile încăperii erau de 14x 12m, apropriate de cele ale curiilor din Thamugadi şi Alesia.

Peretele dinspre piaţă al basilicii avea un acces principal (cu deschiderea de 560cm) situat pe axa ce unea centrul pieţei cu accesul de pe decumanus maximus, şi câte două accese secundare (cu deschiderea de 320cm) situate simetric faţă de acesta. Accesele secundare erau situate la 360cm unul faţă de celălalt. Cert este că printre piesele de calcar inventariate există patru tipuri de blocuri de arce diferit şi bogat ornamentate şi două mai puţin ornamentate (pe care le presupunem a fi de la cele două pasaje spre forul religios). Probabil blocurile mai bogat ornamentate au făcut parte din arcul situat peste intrarea principală.

Interpretări există în acest moment la modul în care era soluţionat plinul dintre intrări. Cele două postamente - fundaţii adiacente fiecărei intrări ar sugera că pe acestea ar fi stat câte o coloană de marmură, iar la mijloc ar fi fost un pilastru din calcar. Studiind atent piesele din calcar inventariate (fusul pilaştrilor, blocurile de arce) alegerea se îndreaptă spre varianta că, cele două postamente susţineau fiecare câte un pilastru din calcar, precum şi că arcele propriu zise erau retrase cu 7,5cm faţă de planul pilaştrilor.

Printre piesele de calcar inventariate există câteva piese dintr-un arc(de culoare roşiatică) ce evident era situat spre interior. Ele ar permite reconstituirea parţială a arcului ce acoperea pasajul mare al basilicii spre forul religios. De asemenea în depozitele muzeului din localitate există numeroase bucăţi din pavimentul de cărămidă ce se găsea în această zonă (vizibil încă în anul 2000, dar distrus în prezent de turiştii dornici de suveniruri) ceea ce face posibilă restaurarea acestuia pe o anumită porţiune.

Având ca punct de plecare cele prezentate, concluzii ale unui studiu de fezabilitate, sperăm că se vor aloca fonduri pentru continuarea acestui proiect (detaliile de execuţie) şi mai ales pentru lucrările efective de restaurare a acestui important şi impozant monument.

Nu putem decât să avem un gând luminos şi plin de încredere, că aceste piese din calcar şi marmură, astăzi, frumos aranjate pe rafturi, vor fi cândva „reclădite” astfel încât să sugereze, spaţiul pe care strămoşii noştri l-au gândit şi construit.

Comunicare prezentată la A.R.A. 5 – aprilie 2004