ARHITECTURĂ FUNERARĂ LA ALBURNUS (ROŞIA MONTANĂ): MONUMENTUL CIRCULAR*

Virgil Apostol

În zona localităţii Roşia Montană (Alburnus Major) a fost descoperit până în prezent un numeros material litic atribuit unor monumente funerare¹. Cercetările arheologice de salvare² din anul 2002 au scos la lumină atât necropole modeste din punct de vedere al amplorii constructive³ cât şi necropole care cuprind ansambluri funerare mai deosebite prin dimensiuni şi modalitate de organizare⁴, din această categorie făcând parte şi Necropola de la Tăul Găuri. Acest ansamblu funerar a beneficiat de un amplasament particular, care ne obligă la câteva precizări. Toponimul “Tăul Găuri”⁵ desemnează o depresiune alveolată⁶, înconjurată pe trei laturi de un deal (la nord) ⁷, o creastă (la est)⁸ şi doi pinteni înalţi (la vest), şi este deschisă înspre sud, către Valea Cornei (fig. 1a,1b).

a) În zona Tăului Găuri, unde se află şi monumentul circular, mormintele au fost amplasate astfel încât ocupă în întregime platoul dealului⁹ şi panta lui sudică în zona abruptă, aceasta din urmă fiind terasată în acest scop prin lucrări specifice de tăiere a stâncii. Spre deosebire de necropola de la Tăul Cornei, prin modalităţile de marcare a spaţiului funerar, fie el individual sau colectiv, necropola de la Tăul Găuri conţine cel puţin două mari tipuri de rezolvări arhitecturale: mici incinte (împrejmuiri) realizate din piatră legate cu pământ sau din materiale perisabile (lemn)¹⁰ , şi microansambluri funerare, fără incinte, semnalate exclusiv prin stele funerare. (fig.1c)

Suita monumentelor funerare care ocupă panta sudică, adecvându-se inevitabil formei specifice a terenului, a dobândit în ansamblul său aspectul spectaculos al unei necropole organizate în amfiteatru¹¹: acesta se desfăşoară între zona platoului şi cei doi pinteni aflaţi la sud, formând un fel de protecţie naturală şi totodată o închidere a spaţiului dedicat ansamblului funerar. Între cei doi pinteni naturali şi limita sudica a necropolei suprafaţa “amfiteatrului” natural depăşeşte limita cunoscută a necropolei-atât cât a fost cercetată până acum¹².

b) Monumentul funerar circular¹³ este amplasat în aşa fel încât pintenii înalţi care-l protejează formează nu numai un fundal (fig.2) pentru arhitectura sa particulară dar şi o limită (simbolică?) a zonei funerare¹⁴ înspre sud-vest, în timp ce spre est buza pantei abrupte semnalează nu numai o limită funerară punctuală, ci eventual o graniţă a zonei funerare în întregimea sa¹⁵. (fig.3)

Din monumentul funerar de formă circulară (B), se păstrează cea mai mare parte a fundaţiei (Zb), aceasta fiind distrusă numai pe o porţiune de cca. 3.4m în zona sudică (fig. 4). Fundaţia, înaltă de ~20cm, este realizată din şaisprezece blocuri mari din vulcanoclastit, cu formă adaptată traseului circular. Dimensiunile blocurilor sunt cuprinse între 210-70cm (lungime) şi 84-45cm (lăţime) (v.catalog). În zona estică, adiacent blocului T12 se observă urmele unei mici fundaţii din piatră spartă (F), care depăşeşte cu cca. 0.8m - spre interior - dalele de vulcanoclastit. Elevaţia era formată din trei asize, două din blocuri mari de calcar şi o a treia reprezentată de blocurile de cornişă. Din prima asiză s-au păstrat opt blocuri în poziţie uşor deplasată faţă de poziţia originară, în timp ce din asiza următoare s-au descoperit paisprezece blocuri, prăbuşite în jurul monumentului; alături de acestea s-au descoperit elementele de cornişǎ (paisprezece blocuri). La acestea se adaugă alte două blocuri de calcar (Mca, Mcb) cu profilatură complexă, precum şi un bloc cu două feţe decorate cu lei sculptaţi în relief (Ml), ale căror detalii structurale le deosebesc de ale celorlalte.(v.catalog)

Sub blocurile de vulcanoclastit care formează fundaţia descrisă mai sus, se află o altă fundaţie, lată de 60cm (Za), realizată din piatră neregulată legată cu pământ galben nisipos. Urmele acesteia s-au conservat, în partea de jos a pantei, pe un perimetru corespunzător unei jumătăţi de cerc. Traseul circular, deşi aparent acelaşi cu al fundaţiei anterioare, nu este perfect congruent cu acesta: cu toate că dalele de vulcanoclastit sunt actualmente lunecate spre est, se poate observa deplasarea iniţială (originară) a traseului monumentului (A) cu cca. 30 cm spre est, corespunzător direcţiei axiale.(fig. 5-Varianta I)

Adâncimea fundaţiei în zona estică atinge 30cm. Cum arătam anterior, o parte a fundaţiei din piatră neregulată (Za) nu se mai poate identifica. Este posibil ca fundaţia să fi fost demantelată (fig. 6) în momentul edificării celui de al doilea monument - aşa cum sugerează urma unei posibile amprente a zidului scos, observată in situ¹⁶ (fig. 4) - în timp ce pentru zona din josul pantei, fundaţia mai veche a fost, parţial, refolosită. Nu este exclus însă, ca monumentul mai vechi să nu fi avut niciodată o fundaţie în zona respectivă

În interiorul perimetrelor circulare se află două încăperi funerare cu pereţii din cărămidă suprapuse de gropi mult mai largi necăptuşite, corespunzătoare cu două momente distincte de înmormântare¹⁷.

Expresia arhitecturală a înmormântării iniţiale (Ma) este monumentul (A) ale cărui urme sunt reprezentate de fundaţia din piatră neregulată (Za); zidul din blocuri mari de vulcanoclastit (Zb) aparţine monumentului circular (B) destinat celei de-a doua înmormântări (Mb); cum s-a văzut, această nouă fundaţie nu respectă integral traseul primeia. Aceastǎ deplasare a fundaţiei a putut fi identificată cu relativă precizie ca urmare a reconstituirii perimetrul său exact. Reconstituirea a fost posibilă datorită urmelor de trasaj conservate in situ: blocurile (T5, T1, T15), conservate în locul lor originar, păstrează pe suprafeţele de aşteptare incizii de trasaj care au permis stabilirea traseului iniţial al zidului celui de al doilea monument circular¹⁸. Existenţa celor două faze distincte de “edificare“ este reflectată şi de observarea unui strat de pământ galben (grosime cca.20cm) cu care s-a nivelat fundaţia mai veche-abandonată¹⁹(A) (fig.7) în vederea construcţiei ringului format din dalele de vulcanoclastit (fig. 4). Aceste două faze sunt lecturabile şi prin observarea nivelurilor de construcţie de la care s-au realizat cele douǎ morminte.(fig. 4).

Este locul să menţionăm că cele două încăperi funerare din cărămidă se află la nivele diferite, dar foarte apropiate (încǎperea mai veche fiind cu numai cca.5cm mai jos decât cealaltă) în timp ce între gropile superioare diferenţa atinge 35cm. (fig. 4).

c) Monumentul A

În scopul edificării, terenul a suportat lucrări de amenajare, implicând orizontalizarea pantei naturale şi delimitarea (sprijinirea) acesteia prin edificarea zidului circular cu diametrul de ~7.5m. (fig. 6)

Prima înmormântare, corespunzătoare acestui zid (Za) a fost practicată într-o groapă (Ma) de formă rectangulară (180cm /46cm / 59cm) cu pereţii căptuşiţi cu zidărie realizată din cărămizi (provenite din tegula bipedales²⁰-tabel 2,3, fig. 14), groase de 5,4-5,5cm, legate cu lut. Rosturile orizontale au o grosime cuprinsă între 1.5-3cm, iar cele verticale de ~1cm. Cărămizile sunt puse în operă cu latura lungă orientată spre interior, cu excepţia asizei superioare unde sunt aşezate cu latura scurtă spre interiorul mormântului. Acelaşi material este folosit şi pentru pardosirea încăperii funerare: un şir format din şase cărămizi de tip analog cu cele din căptuşeala pereţilor, sunt aşezate adiacent acestora²¹. Deasupra încăperii, ai cărei pereţi sunt căptuşiţi cu cărămidă, groapa devine mult mai largă (v.tabel 1) şi nu mai este înzestrată cu căptuşeli de zidărie. Spre deosebire de pereţii încăperii din registrul inferior, pereţii acestei gropi - de aceasta dată necăptuşiţi - par să fie uşor evazaţi spre buza gropii. Spaţiul generat de cele două cavităţi, groapa cu pereţi căptuşiţi - mult mai îngustă - şi groapa mai amplă necăptuşită, sunt expresia unui ansamblu unic. Această organizare în succesiune verticală²² a spaţiului funerar care a implicat excavarea prealabilă a gropii superioare pentru a atinge momentul zidirii pereţilor unui loculus de mai mici dimensiuni - amplasat la o adâncime mai mare decât propria înălţime - reflectă aşadar, pe lângă alte motivaţii posibile²³, o modalitate specifică de definire a locului dedicat camerei sepulcrale şi, în acelaşi timp, putea oferi un „recipient” pentru captarea cenuşii rezultate prin consumarea arderii rugului funerar²⁴.

Încăperea, destinată să încorporeze cenuşa şi inventarul ritual, a fost acoperită cu trei dale din andezit²⁵ cu dimensiuni cuprinse între 150-160cm/80-90cm/17-20cm. Pentru realizarea “capacului” de acoperire, punerea în operă s-a realizat într-o manieră analoagă montării în falţ²⁶ Menţionăm că singura dală cu formă regulată în plan este cea mediană²⁷, conturul celorlalte două (cu excepţia zonelor de adiacenţă) fiind rezultatul spargerii şi nu al unui finisaj special. (fig. 8)

Ansamblul alcătuit din cele două “gropi” succesive de înmormântare a fost integrat - prin acoperire - unei unice movile de pământ (fig. 6), generând forma tumulară a structurii monumentului funerar. Volumul tumulul din pământ era înconjurat şi sprijinit de zidul circular ale cărui fundaţii (Za) sunt construite din piatră neregulată.

d) Monumentul B este format din zidul (Zb) (fig.4), din care s-a păstrat fundaţia şi o parte a elevaţiei edificate deasupra zidului (Za)

Zidul, astăzi distrus al acestui monument este format din blocuri care au fost legate exclusiv cu pene din lemn; lăcaşurile lor de montare pot fi observate în cazul majorităţii blocurilor. Nu s-au putut observa urme de lăcaşuri pentru ligaturi verticale²⁸. Blocurile sunt adaptate formei circulare a planului prin tăierea lor după forma analoagă unor clavouri²⁹; asigurarea contactului între suprafeţele laterale ale blocurilor adiacente s-a realizat exclusiv în părţile dinspre exterior³⁰. În aceste zone de contact, suprafeţele laterale sunt tratate cu anathyrosis cu cadru neregulat şi miez evidat Cele două asize ale faţadei, formate din blocurile dispuse en carreau³¹, au înălţimi diferite (57cm asiza I; 44.8cm asiza II). Deasupra lor un coronament înalt de ~30cm formulează o cornişă al cărei puternic saillie atinge 15cm.

Fundaţia, cu adâncime mică (20cm) este alcătuită din blocuri care depăşesc cu 15cm nivelul paramentului. Inciziile de trasaj, destinate poziţionării blocurilor din prima asiză, sunt încă vizibile pe majoritatea blocurile fundaţiei (v. catalog). Trasajele observate pe blocurile aflate în poziţie originară (T5, T1, T15) definesc un cerc cu un diametru cuprins între 7,44m şi 7.52m³²(fig. 5a,5b)

Mormântul (Mb) corespunzător acestui monument este asemănător primului (Ma): groapa (179cm / 58,5cm / 63.5cm) este căptuşită cu nouă asize din cărămizi legate cu lut, aşezate toate cu latura lungă spre interiorul gropii. Spre deosebire de celălalt mormânt, aici pardoseala este formată din două şiruri din câte şase cărămizi; acestea intră sub zidurile care căptuşesc marginile gropii. Asemenea cazului mormântului mai vechi, a fost respectat atât tipul de organizare a mormântului în succesiune verticală cât şi uşoara înclinare a pereţilor. Groapa superioară este însă mai puţin extinsă (v. Tabel 1), dar mai adâncă (95cm) decât în cazul mormântului mai vechi (52cm). Capacul mormântul este realizat numai din două dale de andezit (aprox. 170cm/110cm/20cm) care au pe câte o latură o prelucrare „la jumătate” pentru montarea “în falţ” (fig.8). Cu excepţia acestor două laturi, dalele au o formă neregulată, rezultată şi în acest caz în urma unei prelucrări grosiere.

e) Reconstituirea monumentului B (ipoteză) (fig. 11a)

1) Reconstituirea aspectului originar al faţadei este facilitată de conservarea pe amplasamentul originar a celor opt blocuri din componenţa primei asize (A1I - A8I) şi de faptul că blocurile prăbuşite, prin poziţia lor in situ, descriu pe teren modul în care fuseseră dispuse în cadrul asizelor (fig. 9). Prin urmare, zidul circular era format din două asize de blocuri, deasupra cărora se desfăşura coronamentul format din blocurile de cornişă (fig. 10 a,b,c,d). Coeziunea zidului, edificat fără liant (mortar sau pământ) era asigurată exclusiv în plan orizontal, cu agrafe (pene) de lemn a căror lăcaşuri “în coadă de rândunică” au putut fi observate pe suprafeţele de poză. Aceste pene de lemn asigurau legătura şi între blocurile cornişei, rămânând aparente dacă aceste blocuri ar fi format ultimul registru vertical al faţadei. Cu toate că nu au fost recuperate fragmente suplimentare faţă de cele descrise, prezenţa unui atic³³ -adaptat protecţiei zidului- sau a unui alt tip de detaliu-adaptat evacuării apelor de ploaie deasupra cornişei poate fi, eventual, presupus³⁴(fig. 11b)

2) Amplasamentul monumentului comemorativ este indicat prin prezenta urmelor fundaţiei (F) şi datorită conservării postamentului (dala T12). Destinaţia dalei T12 ca postament pentru acest monument este atestată atât de amploarea mult sporită a dimensiunilor sale prin comparaţie cu ale celorlalte dale de fundaţie³⁵ cât şi de prezenţa fundaţiei F care înglobează postamentul spre interior, extinzând suprafaţa de fundare necesară monumentului. Postamentul (T12) este singurul bloc pe care este posibil de identificat urma unui eventual lăcaş pentru gujon³⁶; (fig. 18) poziţia sa excentrică faţă de incizia de trasaj³⁷ ne îndeamnă să credem că era destinat fixării unei baze particularizate a monumentului comemorativ, ieşită în “saillie” cu cca.15 cm faţă de paramentul zidului. (fig. 11c); acesta a fost destinat consolidării pe verticală a bazei monumentului comemorativ.

Din monumentul propriu-zis s-au conservat cornişa (Mca) - mai mică şi diferit mulurată faţă de cornişa perimetrală a ansamblului monumentului tumular - şi blocul cu cei doi lei funerari adosaţi (Mcl). Cornişa (Mca) forma coronamentul unui bloc - aşezat deasupra nivelului cornişei circulare - care susţinea reprezentarea sculpturală a celor doi lei funerari³⁸. Cele două lăcaşuri situate pe suprafaţa superioară a blocului cu lei sugerează existenţa unui element decorativ suplimentar, probabil un medalion³⁹, care din păcate nu a fost descoperit in situ.

3) Datorită posibilităţii de a corela poziţia monumentului comemorativ în ansamblul general cu orientarea celor două morminte din interiorul tumulului se poate pune în evidenţă nu numai un aspect caracteristic unui ansamblu arhitectural izolat dar şi o particularitate importantă a necropolei învecinate considerată în ansamblul său. Devine limpede că poziţia monumentului comemorativ a fost astfel aleasă încât să se afle la extremitatea dinspre vale a diametrului perpendicular pe laturile lungi ale celor două morminte cuprinse în interiorul monumentului funerar tumular. Prin aceasta, problema “orientării” celor două morminte înglobate în monumentul tumular apare fundamental corelată de a ansamblurilor mormintelor cu incinte ale necropolei, dincolo de simpla constatare a înşiruirii lor, fără excepţie de altfel, după curbura “amfiteatrului” văii. Se poate constata că axele unor grupări funerare definite de amplasarea bazelor de stele conservate “ţintesc” înspre partea estică a depresiunii, asemenea diametrului care arată orientarea monumentului tumular. Se poate spune că monumentul funerar tumular integrează în dubla sa substanţă, funerară şi arhitecturală, „prezenţa” celorlalte ansambluri funerare ale necropolei. Pe de altă parte, faptul că orientarea ansamblurilor funerare, plurivalentă prin mişcarea liniei mormintelor de-a lungul văii, se subsumează unor direcţii preferenţiale înspre muchia estică a depresiunii, poate avea o semnificaţie concretă. Parcurgând acest traseu, observatorului i se înfăţişau monumentele-semnale ale memoriei, în acel „balans între extravertire şi introvertire“⁴⁰ care însoţea imaginea unor monumenta destinate mai mult celor vii decât morţilor⁴¹. Drumul ale cărui urme au fost regăsite pe latura de nord-est a depresiunii⁴² materializa aşadar şi un posibil drum al contemplării.(fig. 12)

e) Unitatea de măsură⁴³

Tabel 1: 1d=1P/16=29.6cm/16=1.85cm

	Dim. Cm	dim 1d	Control Cm	Diferenţa Cm/%
MA
L	180	97 96 6P	179.45 177.6	0.5 2.4/1.3%
l *	46	25 24 1C	46.25 44.4	0.2 1.6
Lg*	min 345.9 max 357.9	187 186 194 192 12P	345.9 344.1 358.9 355.2	0.0 1.8 1.0 2.7
lg*	min 239.9 max 251.9	130 136	240.5 251.6	0.6 0.3
MB
D1*	min744.1 max752.1	402 400 25P 406	743.7 740 751.1	0.5 4.1/ 0.55% 1/0.13%
L1*	179	96 6P	177,6	1.4
d1	187	100	185	2.0
l1	58.5	32 2P	59,2	0,7
Lg1*	max 312.7 min 297.7	169 10.5 160 10P	312.65 296.0	0.05 1.7
lg1*	min 207.6 max 222.6	112 7P 120 7.5P	207.2 222.0	0.4 0.6
H AI	57	31 32 2P	57,35 59.2	0.35 2.2
H AII	44,8	24 1C	44,4	0,4
H C	29,5	16 1P	29.6	0.1
Dm	149.7	80 5P	148	1.7

Din tabelul 1 se poate observa că dimensiunile celor două morminte (Ma, Mb), diametrul ringului (Zb), distanţa dintre cele două morminte au un caracter particular⁴⁴. Exprimarea lor în dactili poate fi înţeleasă ca expresie a unei numerologii, cu valenţe probabil simbolice, decodate cu oarecare frecvenţa în arhitectura romană⁴⁵: diagonala camerei funerare măsoară 100d⁴⁶, diagonala gropii superioare este 200d, distanţa dintre morminte este de 10 P/2⁴⁷, iar diametrul 25P(5x5)=4x100d (fig.13). De altfel, din aceeaşi familie fac parte şi unele dimensiuni ale monumentului funerar circular de la Sarmisegetuza unde un multiplu al numărului 10 guvernează dimensiunea fundamentală⁴⁸.

Particularităţile exprimate de numerologia consemnată au un suport geometric⁴⁹ în interioritatea virtuală a proiectului de arhitectură.

În cazul mormântului Mb atât loculus-ul cât şi groapa superioară sunt conţinute geometric de decagonul şi pentagonul înscrise în cercurile cu diametrul de 100, 200d⁵⁰ care cuprind dreptunghiurile lor fundamentale⁵¹.

Forma primul mormânt este mediată geometric de pentagon (groapa superioară) şi de poligonul cu douǎsprezece laturi pentru încăperea zidită.(fig. 13)

f) Movila de pământ înconjurată de un ring de piatră care trebuie să fi constituit soluţia “temporară” concretizată în ansamblul (A) a reprezentat o practică funerară întâlnită cu frecvenţă în necropolele din zonele miniere ale Daciei romane⁵². Este posibil însă ca, cele două înmormântări, chiar dacă au avut loc în perioade diferite, să fi fost incluse într-un unic scenariu arhitectural-funerar, a cărui expresie finală urma să fie cel de-al doilea edificiu: acesta a dezvoltat formula anterioară transfomând-o într-un veritabil monument arhitectural.

Monumentul (B) de la Alburnus Maior poate fi considerat un heroon comemorativ, care - prin “conul” de pământ înveşmântat sau nu de blocuri en grand appareil - semnala conform unor vechi tradiţii ⁵³ prezenţa unui mormânt individual sau familial important.

Spre deosebire de primul monument (A) la care ringul de piatră deţinea probabil mai mult un rol de delimitare, la cel de al doilea zidul circular dobândeşte o mai pregnantă autoritate nu numai prin concretizarea unei soluţii constructive dar mai ales prin expresivitatea sa arhitecturală. Aspectul “primitiv” al împrejmuirii de piatră neregulată a primului ansamblu a fost abandonat în favoarea unui zid din blocuri regulate, care defineşte o adevărată faţadă - postament, susţinătoare a “conului” de pământ care o acoperă⁵⁴. Faţada este finalizată la partea superioară cu un coronament mulurat, cornişa, a cărei remarcabilă prezenţǎ sculpturală în arhitectura “tamburului” de piatră al faţadei este determinată în primul rând de raporturile dimensionale cu înălţimea acesteia: saillie-ul puternic este mai mare decât 1/10 din înălţimea totală a tamburului iar dezvoltarea înălţimii ocupă mai mult de 1/5 din înălţimea totală. În contrast cu amploarea cornişei, baza zidului nu prezintă nici o profilatură, prima asiză sprijinindu-se direct pe dalele-fundaţiei. Chiar dacă o mică parte din aceste dale rămânea vizibilă asigurând vag sugestia prezenţei unui “soclu”, absenta “piciorului de zid” trebuie subliniată. În general, iar monumentele circulare de mici dimensiuni nu fac excepţie, zidul prezintă la baza sa un picior mai mult sau mai puţin mulurat, aşa cum se poate vedea de la Saepinum⁵⁵, la monumentul funerar de la Nickenich⁵⁶ sau la monumentul funerar de la Bűlbüldağ⁵⁷.

Absenţa din sintaxa formelor a bazei mulurate pare să fie o preferinţă stilistică zonală: zidul ridicat din blocuri regulate de calcar al monumentului funerar circular (mausoleul Aureliilor) de la Ulpia Traiana Sarmisegetusa⁵⁸ nu prezintă nici el un picior mulurat⁵⁹.

Datorită structurii circulare şi sugestiei de grand apareille a faţadei, monumentul de la Alburnus Major poate fi considerat a se înscrie în tradiţia romană a monumentelor în formă de tumul derivate din paradigma creată odată cu Mausoleul lui Augustus. Cu toate acestea, unele particularităţi constructive sugerează o concepţie de edificare încă nedesprinsă total de habitudinea “ringului”⁶⁰: cu alte cuvinte, privită din exterior faţada pare rezultatul materializării consistenţei unui zid, în timp ce observat în plan acesta are aparenţa unei simple împrejmuiri de pietre, cu toate că acestea sunt mai elaborate. La Alburnus Major, ca şi în cazul monumentelor funerare de la Bill (Luxemburg) sau de la Ulpia Traiana Sarmisegetusa⁶¹ caracterul ambivalent al unei împrejmuiri de piatră devenită zid cu atribuţii de faţadă⁶² reprezintă probabil un răspuns provincial particular pentru modelul imperial. În acest fel, “ringul” de piatră, ca supravieţuire a unor habitudini funerare mult mai vechi se contopeşte cu conceptia de edificare romană, constituindu-se într-un accent semnificativ al unui fenomen pe care unii cercetători îl înţeleg ca o renaştere a tipului de monument tumular în contact cu romanizarea⁶³.

Anexă

1) Tipul cărămizilor. Ipoteză despre divizionare.

Varianta 1: Cărămida de bază (teoretică) este dimensionată în funcţie de unitatea Cot (tegula sesquipedales) (tabel 2)

Varianta 2: Cărămida de bază (teoretică) este dimensionată în funcţie de unitatea Picior (tegula bipedales) (fig. 14 şi tabel 3)

Din compararea tabelelor 3-4, rezultă că unitatea-cărămida de bază a fost tegula bipedales, aceasta fiind varianta în care diferenţele faţă de dimensiunea teoretică sunt încadrabile între limite admisibile⁶⁴.

Tabel 2: Dimensionare în funcţie de unitatea cot

Tabel 3: Dimensionare în funcţie de unitatea picior

1P=29.6cm; 1C= 1.5 P=44.4cm; L=lungime; l=lăţime

	Dimensiuni cm	Dim. C	Control cm	Dif. cm		Dimensiuni cm	Dim. 1P	Control cm	Dif. cm
Ma					Ma
c 1 L l	41.0 33	1 3/4	44.4 33,3	-3.8 -0.1	c 1 L l	41.0 33	√2 ¾√2	41.8 31.4	-0.8 +1,6
c 2 L l	41.0 30.5	1 2/3	44.4 29,4	-3.8 +0.9	c 2 L l	41.0 30.5	√2 ¾√2	41.8 31.4	-0.8 -0,9
c 3 L l	41.4 33.0	1 3/4	44.4 33,3	-3.0 -0.3	c 3 L l	41.4 33.0	√2 ¾√2	41.8 31.4	-0.4 +1,6
c 4 L	40.5	1	44.4	-3.9	c 4 L	40.5	√2	41.8	-1.3
c 5 L	41.5	1	44.4	-2.9	c 5 L	41.5	√2	41.8	-0.3
c 6 L	41.3	1	44.4	-3.1	c 6 L	41.3	√2	41.8	-0.5
c 7 L	40.7	1	44.4	-3.7	c 7 L	40.7	√2	41.8	-0.1
c 8 L	42.2	1	44.4	-2.2	c 8 L	42.2	√2	41.8	+0.6
Ma					Mb
c9 L l	41.6 31.2	1 2/3	44.4 29,4	-2.8 +0.8	c 9 L l	41.6 31.2	√2 ¾√2	41.8 31.4	-0.2 -0.2
c10 L l	41.4 32.0	1 3/4	44.4 33,3	-3.0 -1.3	c 10 L l	41.4 32.0	√2 ¾√2	41.8 31.4	-0.4 +0.4
c11 L	41.0	1	44.4	-3.4	c 11 L	41.0	√2	41.8	-0.8
c12 L	41.3	1	44.4	-3.1	c 12 L	41.3	√2	41.8	-0.5

2) Catalog⁶⁵

Material: Blocurile faţadei sunt tăiate din calcar cochilifer cu agregate mici, nisip şi fragmente mari de rocă dură, uşor exfoliabilă, prinse în masa calcaroasă în procesul de sedimentare. Un singur bloc este din vulcanoclastit (A1a I). Blocurile fundaţiei sunt din vulcanoclastit.

Starea de conservare: Cu excepţia pieselor din vulcanoclastit, piesele sunt foarte erodate sau clivate A5 II, A7b I). Cu câteva excepţii, (A7 I, A3 II, A5 II, A7 II, C2, C3, C4). piesele sunt întregi.

Suprafeţele de aşteptare: majoritate blocurilor conservă lăcaşurile de montare ale penelor din lemn cu dimensiuni: L=7.5-17cm, l=4-5cm, lc=8-10cm, la=5-6cm; (fig.15). Elementele de coronament (cornişele) prezintă un tiv marginal lat de max.20cm; Pe blocurile fundaţiei se pot observa incizii de trasaj.

Suprafeţele de poză: sunt lise, fără urme conservate ale unor sisteme de prindere sau prelucrări speciale pentru realizarea contactului cu blocul inferior.

Suprafeţele laterale: toate blocurile au urme de tratare analoage cu anathyroris (lăţime cadru ~10cm, evidare miez 2-3cm) al cărei cadru urmăreşte exclusiv conturul suprafeţei frontale.(fig.16)

Suprafeţele dorsale: tratate grosier, în general cu martela.

Blocurile de coronament. Un singur bloc de cornişa a cărui stare de conservare permite restituirea profilaturii (C3). Profilatura celorlate este erodată, dar suficient de explicită pentru a fi considerată identică cu a blocului C3. Profilatura: deasupra unei baghete aplatizate un listel îngust şi plat face legătura cu sima, tăiată în dusină; listelul superior este înclinat.

Urmele de unelte (fig. 17) observabile în special pe materialul mai dur al blocurilor din fundaţie şi sporadic pe blocurile din calcar (în special în zona “accidentelor” naturale definite de inserţiile de rocă mai dură): urme de martelă, de şpiţ (la lăcaşuri de montare şi parţial la trasaje), daltă ( pe cadrele de anathyrosis, la unele lăcaşuri de montare, parţial la trasaje) şi de gradină⁶⁶ (lespezile - capac ale încăperii Ma, A1a I).

Fundaţia

T1 Dim. ⁶⁷: Lci=69; H=25; S~71;

O porţiune din trasaj şi lǎcaşul de montare sunt vizibile în zona rostului vertical dintre A7 I şi A8 I;

T2 Dim.: Lci=84; H=24;

T3 Dim.: Lci=105*; S=52,5; H=30;

T4 Dim.: Lci=99; S~50; H=22;

T5 Dim.: Lci=104,5; H=19; S~47;

Lungime trasaj 16cm;

T6 Dim.: Lce=105; Lci=94; H~20; S=62,5;

T7 Dim.: Lce=174.5; Lci~143; H=21,5; S=60;

Lungime trasaj 14cm; la o distanţă de aprox. 47cm de trasaj se află un şanţ asemănător cu lungimea de 7cm;

T8 Dim.: Lci=96,6; H=28; S=57;

Lungime trasaj 22,5cm;

T9 Dim.: Lce=227; Lci~206; H=27,3; S=64;

Două trasaje cu lungimea de 35; 25cm;

T10 Dim.: Lce=129,5; Lci~103*; H=37,5; S=69,5;

Lungime trasaj 15cm;

T11 Dim.: Lce=122; S=63; H=32,5;

T12 Dim.: Lce viz.106; S=83,5; H=47;

Lungime trasaj 19,5cm; este vizibil un singur lăcaş de montare; în exteriorul trasajului se distinge un contur dreptunghiular (2,3/2,6cm) adânc de 4.5cm (fig. 18)

T13 Dim.: Lce viz=116,5; S.=66; H=41;

Lungime trasaj 27cm;

T14 Dim.: Lce~91; H=26; S=48,5;

T15 Dim.: Lce=159; Lci=155,5; S~57; H=20;

T16 Dim.: Lce~166.5; Lci=135; S~67; H~24;

Prima asiză

A1a I Dim.: Lce~104,5; Lci=89; S~50; H~27;

Nu are lăcaşuri de montare;

A1b I Dim.: Lce~96; Lci=87; S=35; H~23,2;

A2 I Dim.: Lce=112,6; Lci~101; S=33; H =56;

A3 I Dim.: Lce=83; Lci~70; S=36; H =54,4;

Suprafaţa laterală stânga este oblică;

A4 I Dim.: Lce~132; Lci~122; S~38,5; H=57;

Suprafaţa laterală stânga este oblică;

A5 I Dim.: Lce=119; Lci=110; S=38; H=54,4;

A6 I Dim.: Lce=97,5; Lci=83; S~35; H =56;

A7a I Dim.: Lce=104,5; Lci=83; S~38; H =26,8;

A7b I Dim.: Lce=111,5; Lci=94; S~41; H =29;

Blocul nu are lăcaşuri de montare; (fig. 16)

A8 I Dim.: Lce=21,7; Lci=20,3; S~35; H =54,5;

Lăcaşul de montare are forma unui şanţ. prin care trecea o pană care se fixa în blocurile învecinate (A1b I şi A7 I). Rezultă astfel o lungime de pană din lemn de aproximativ 40cm.(fig. 15)

Alte observaţii: grupurile dalelor A1a I - A1b I şi A7a I - A7b compensează fiecare inălţimea unei singure asize; ĩntre ele este inserat blocul intermediar A8 I, traversat de tija penei de legătura intre blocurile A1b I şi A7 I.9. Lăcasul tijei este reprezentat de şantul observat pe blocul A8 I; ĩn consecinţă, lungimea penei de lemn care lega cele două blocuri atingea ĩn jur de 40cm.(fig. 15). Nu este exclus ca aceste grupuri de dale să reprezinte o reparaţie a paramentului monumentului (MB), sau alt tip de intervenţie asupra acestuia⁶⁸.

Asiza a doua

A1 II Dim.: Lce=103,5; Lci=87; S~36; H~42;

Suprafeţele laterale sunt oblice; cadrul de anathyrosis se conservă pe suprafaţa laterală dreapta în apropierea suprafeţei dorsale însoţit de o evidare puternică (3cm);

A2 II Dim.: Lce=23,8; Lci=22,9; S~30; H=35,5;

Lăcaşurile de montare fac corp comun;

A3 II Dim.: Lce*~ 147; S=34; H=41;

Un fragment din cadrul de anathyrosis se conservă pe suprafaţa laterală dreapta, în apropierea suprafeţei dorsale;(fig. 18)

A4 II Dim.: Lce=51; Lci=44,8; S=29,4; H=43;

Suprafeţele laterale sunt oblice;

A5 II Dim.: Lce=114,4; Lci=107,8; S=31,5; H~44;

A6 II Dim.: Lce=87; Lci=80; S=34,5; H~44,8;

A7 II Dim.: L~23; S=33; Hmax. 44;

A8 II Dim.: Lci=99; S=31; H~45,4;

Suprafaţa laterală stânga este oblică;

A9 II Dim.: Lce~105; Lci~103; S~34; H~42,8;

A10 II Dim.: Lce~76,5; Lci~73; S~36,5; H~40,6;

A11 II Dim.: Lce~83,5; Lci~77; S~38; H~41,3;

Suprafeţele laterale sunt oblice; pe suprafaţa de aşteptatre se conservă, în apropierea suprafeţei frontale pe care o urmăreşte, un cadru de anathyrosis de 5cm lăţime; de asemenea cadrul de anathyrosis de pe suprafaţa laterală stânga, din vecinătatea suprafeţei dorsale este păstrat pe toată înălţimea a piesei;

A12 II Dim.: Lce=106,8; Lci~98; S~36; H~41;

Suprafeţele laterale sunt oblice; pe suprafaţa de aşteptare se conservă un cadru de anathyrosis de 9cm lăţime;

A13 II Dim.: Lce=86,2; Lci~78; S~38; H~33;

Pe suprafaţa de aşteptare se află un cadru de anathyrosis de 5cm lăţime;

A14 II Dim.: Lce=108,6; Lci~103; S~34; H~42,6;

Suprafeţele laterale sunt oblice;

Elemente de coronament (cornişe)

C1 Dim.: Lce~84; Lci=72.2; H=29.6; Sa=53,8; Sp=40.5; Hp~28,2; Hd=11.8; Hs=8.2; Hi=8.3; As=10.8; Ap=15;(fig.16)

Erodările produse prin expulzarea rocii dure de pe suprafaţa de aşteptare ating adâncimi de pînă la 3-4cm; suprafeţele laterale sunt oblice;

C2 Dim.: Lci*~71,5; H~27,0; A*~52,5;

Piesa este puternic distrusă-spartă în şase fragmente mari reîntregibile (C2a, C2b, C2c, C2d, C2e, C2f) şi alte forme rezultate prin spargere; suprafeţele laterale se păstrează pe o lungime de 30 cm; un singur fragment (C2c) conservă parţial dusina;

C3 Dim.: Lce~62; Lci~58; H=29.5; Sa=57,8; Sp=40.8; Hp=28.8; Hd=12.2; Hdl=14,4; Hs=8.2; Hi=8.0; As=9.7; Ap=14.6; ;(fig. 16)

Suprafeţele laterale sunt oblice; în apropiere suprafeţei dorsale şi a celei de poză se păstrează un fragment din cadrul de anathyrosis;

C4 Dim.: Lce=96; Lci~74; H*~24; Sa=46.8; Hd=12.7; Hs=8.5; As=9.7;

Registrul superior nu este înclinat în raport cu suprafaţa de aşteptare;

C5 Dim.: Lce=158; Lci~130; H*~27; Sa=54;

C6 Dim.: Lce=163; Lci~152; H*~29; Sa=63;

C7 Dim.: Lce~108; Lci=85; H=26; Sa=49,5;

C8 Dim.: Lce~164,5; Lci=140,3; H=30,5; Sa=59; Sp~42;

C9 Dim.: Lce~116,5; Lci=102,5; H=27; Sa=52,5;

C10 Dim.: Lce=109,5; Lci=87,5; H=28; Sa=59,5; Sp=44,5cm;

Suprafaţa de aşteptate este plană, fără tiv marginal, iar registrul superior al profilaturii nu este înclinat; suprafaţa laterală stângă este oblică; în apropierea suprafeţei dorsale şi a celei de poză se păstrează un fragment din cadrul de anathyrosis;

C11 Dim.: Lce~97; Lci=92.5; H=29.6; Sa=51;

Suprafeţele laterale sunt oblice;

C12 Dim.: Lce=84,5; Lci=84; H=30,2; Sa=57; Sp~45;

C13 Dim.: Lce=99,7; Lci~84,5; H=28,4; Sa=48,5; Sp=36.4cm; Hd=12,4; Hdl=14.7; Hi=8; Ap=13.7; As=10; (fig. 16)

C14 Dim.: Lce=85.5; Lci=71; H=27; Sa=49;

Mca Bloc cornişă monument votiv (fig. 19)

Dim⁶⁹: La=108,2; Sa=90,4; Lp=82,6; Sp=59,5 ; H = 26,5

Reîntregibil din două bucăţi; eroziune avansată. Profilatura: talon răsturnat foarte alungit surmontat de un astragal cu perle şi piruete, un kymation ionic cu ove foarte distanţate suprapuse de un profil în talon bordat la partea superioară de un listel îngust. Profilatura se întoarce pe feţele laterale; suprafaţa dorsală lisă şi înclinată la 45°. Suprafaţa de aşteptare cu tiv marginal după cele trei laturi profilate, înclinat (lăţime 8cm); în proximitatea fatadei dorsale se află două excrescenţe erodate (h=5cm )⁷⁰

Urme de prelucrare grosieră, cu martela, pe suprafaţa de poză. Pe suprafaţa sima-ei un decor greu descifrabil.

Mcb Bloc cu lei funerari (fig. 19)

Dim.: La~80; Lp=84,5; Sa~60; Sp=66,4; H=42,5;

Integral conservat. Faţada principală şi faţada dorsală sunt constituite din câte doi lei funerari în relief, adosaţi şi un motiv central indescifrabil; cei doi lei din faţada dorsală sunt reprezentaţi schematic. Pe suprafaţa de poză urme de anathyrosis cu cadru relativ regulat, lucrat cu dalta (lăţime 6cm) şi miez evidat (0,5-0.2cm) cu martela şi şpiţul. Pe suprafaţa de aşteptare, în zona centrală sunt două lăcaşuri rectangulare (5/5/4.5; 3/3/3.3cm).

NOTE:

* Acest studiu a fost publicat în revista Dacia, N.S., tomes XLVI-XLVIII, Bucharest, 2002-2004 cu titlul Funerary architecture in Alburnus Maior (Roşia Montană): The Circular Monument;

¹ V. Wollman, Mineritul metalifer, extragerea sării şi carierele de piatră în Dacia romană, Cluj Napoca, 1996, p.221-225.

²Desfăşurate în cadrul “Programului naţional de cercetare Alburnus Maior “ iniţiat în anul 2001.

3 Dintre cele 315 morminte descoperite în Punctul Tăul Cornei numai unsprezece reprezintă forme relativ complexe: cinci morminte cu ring şi şase “acoperite cu pietre”. Menţionăm totuşi că în zona respectivă au fost descoperiţi - în 1983-1984 – şi doi sfincşi funerari, împreună cu baza unei stele funerare, la care s-au adăugat încă doi lei funerari (în anul 2002): ne întrebăm dacă aceste monumente nu au aparţinut cumva unor ansambluri funerare mai complexe, nedescoperite încă. (Wollman, op.cit., p.229-230; Cronica Cercetărilor Arheologice - campania 2002, 2003, Bucureşti, p.92-93, nr. 61- în continuare CCA).

4 Corna, com. Roşia Montană, punct Tăul Găuri, punctul Tăul Găuri-propietatea EM. Rosia Montană (P. Damian, M. Simion, G. Bălan, D. Vleja, E. Dumitraşcu, C. Neagu, CCA 2002, p.104, nr.62). Cercetările de arhitectură au fost realizate de autorul acestui studiu.

5 Situat la sud faţă de actuala Roşia Montană.

6 În care se găseşte lacul artificial Tăul Găuri.

7 Dealul Hop-Găuri, unde se află necropola romană

8 Aceasta se află la ~80m faţă de nivelul lacului.

9 Această zonă (punctul Hop) a fost cercetat arheologic în campania arheologică 2001 a “Programului Naţional de Cercetare Alburnus Maior“, V. Moga, C. Inel, A. Gligor, A. Dragotă, Necropola de incineraţie din punctul Hop, Alburnus Maior I, Bucureşti, 2003, p.193-251.

10 Urmele acestora sunt lecturabile in situ datorită şanţurilor înguste (max.20cm), în care a fost încastrată împrejmuirea de lemn. Aceste “incinte’, aşa cum arată şanţurile păstrate, urmăreau perimetre rectangulare: la colţuri erau consolidate cu stâlpi de lemn, aşa cum indică gropile - cu secţiune pătrată (latura cca. 30cm) - mai adânci decât şanţurile.

11 Forma de amfiteatru este generată de aspectul natural al reliefului: panta dealului înconjoară ca o potcoavă o depresiune adâncă din care face parte şi lacul artificial care a dat numele locului.

12 Cu alte cuvinte, cercetările arheologice nu au atacat încă suprafaţa cuprinsă între pintenii sudici şi zona mai înaltă a “amfiteatrului”(reprezentând o suprafaţă întinsă pe cca.150m distanţă lineară).

13 M. Simion, D. Vleja, CCA, p.105, nr.63.

14 Problema existenţei unei unice necropole, din care monumentul menţionat, împreună cu cele două morminte simple care-i stau alături, va fi format un nucleu mai mult sau mai puţin izolat, sau a două necropole distincte rămâne încă în sarcina cercetărilor arheologice viitoare.

15 Nu este exclus, ca acest monument să se constituie într-un martor al unei organizări în nuclee al unei unice zone funerare: în stadiul actual al cercetărilor, concentraţia redusă a mormintelor din zona adiacentă monumentului şi implicit accentul arhitectural formulat de acesta, ar putea fi considerate eventual ca indicii pentru o organizare în asemenea nuclee. Este locul să menţionăm că orientarea generală a mormintelor a fost realizată dependent exclusiv faţă de forma de relief în amfiteatru, şi nu în funcţie de o orientare preferenţială. De ex. cele două morminte învecinate monumentului circular sunt orientate N-S, în timp ce mormintele de pe panta dealului orientările sunt E-V, NE-SV, NV-SE.

16 În porţiunea în care pietrele fundaţiei nu mai există, s-a putut observa însă un strat continuu, din pământ galben nisipos identic cu cel folosit ca liant pentru restul fundaţiei.

17 Cele două morminte au fost notate de autorii săpăturilor arheologice M2, M3, mormântul M3 fiind considerat cel mai vechi (CCA,2, p.106)

18 Este locul să menţionăm că această deplasare este distinctǎ faţă de aceea generată de lunecarea generală înspre est a ansamblului. De exemplu, urmele deplasării prin lunecare ale fundaţiei vechi (A) pot fi cu relativă uşurinţă observate datorită păstrării pe alocuri a amprentelor “poziţiei” iniţiale a zidului, datorate urmelor remanente ale pământului galben-nisipos care lega pietrele fundaţiei. (fig. 4)

19 Subliniem că sub stratul de nivelare din pământ galben se află acelaşi strat de pământ galben nisipos folosit ca liant pentru fundaţia monumentului mai vechi.

20 Varianta de tǎiere a cǎrǎmizii de plecare corespunde tipului de diviziune în opt triunghiuri a tegulei bipedales (tipul E - G. Lugli, La tecnica edilizia romana, Roma,1936, p.585). Dimensiunile laturilor exprimǎ un mod de tǎiere exprimabil ca: 1: 3/4 (unde unitatea (1) reprezintă diagonala cărămizii ideale pedales) (fig.15).

21 Nici una dintre cărămizi nu intră sub pereţii încăperii.

22 Această succesiune de gropi a fost interpretată ca o amenajare destinată asigurării tirajului din timpul procesului de ardere. (M. Babeş, Zu den Bestattungsarten im Flachgräberfeld von Romula. Ein Beitrag zur Grabtypologie des römischen Dazien, Dacia N.S. 14., 1970, p.177, Abb. 5; P. Alexandrescu, Histria II, 1966, p. 263.

23 Cum ar fi de ex. intenţia de a proteja depunerile funerare.

24 Mentionăm că gropile superioare ale ambelor morminte „ căptuşite” cu un strat de arsură compactă, continuă, de lut galben ars (de culoare roşie) provenit probabil din arderea rituală (purificarea?) pereţilor, mai conţin şi o cantitate apreciabilă de urme carbonizate (cenuşa neagră) provenite din arderea rugului.

25 Acoperiri asemănătoare, cu lespezi de piatra prelucrate grosier, sunt cunoscute pe teritoriul Daciei romane (de ex. la Ampelum, mormântul XV din necropola de la Cinciş şi Sarmisegetuza (V. Moga, R.Pop, Descoperiri arheologice la Ampelum, A.M.Nap., 15, 1978, p.213-218, O. Floca, M. Valea, Villa rustica şi necropola daco-romană de la Cinciş, ActaMN 2, 1965, p. 163-192, O. Floca, Sisteme de înmormântare din Dacia Superioară romană, Sargetia II, 1941, p.32)

26 Sau îmbinare „la jumătate“ (Cf. J.P. Adam, op. cit, fig. 230-6, p.104)

27Aceastǎ dalǎ dreptunghiularǎ are o lungime de 165cm şi o lǎţime maximǎ de 83cm.

28 În timp ce ligaturile orizontale dintre blocuri sunt necesare pentru a răspunde solicitărilor radiale, absenţa unei consolidări pe verticală prin ligaturi specifice poate fi consecinţa unei înălţimi reduse a elevaţiei.

29 Blocurile T11, T13 au un mod particular de tăiere: suprafaţa laterală nu este plană, fiind adaptată formei în plan a blocului vecin (T11-T12).

30 Spre interior rostul vertical poate atinge până la 8 cm.

31 Cf. J.P.Adam, op. cit, p.117 şi fig. 246-D. Un singur bloc din prima asiză, este analog unei butise (catalog A8 I).

32 Pentru evaluarea condiţiilor de aproximare a diametrului cercului notăm: înregistrarea datelor a fost făcută cu o staţie totală Sokkia Set 600 care poate lucra în regim de 0.5 cm eroare.; incizia de trasaj este grosolană, fiind materializată printr-un “şanţ în “V’, lat ~0.5cm., realizat cu un şpiţ care nu a fost acţionată uniform; suprafaţa pe care a fost executat trasajul a fost prelucrată grosier (înainte de executarea acestuia) cu martela.

33 Pt. variante cu atic sugestii ĩn P.Gros, op.cit.

34 Sugestii în legătură cu asemenea elemente de finalizare-protecţie o pot oferi chiar zidurile - incinte ale mormintelor din necropola învecinată (Hop Găuri), deasupra cărora erau amplasate “şaperoane” de piatră; un tip analog poate fi regăsit la zidul monumentului de la Bill. Pt. soluţia mai simplă, fără atic, v. de ex. macheta monumentului de la Nickenich . (Amand, M. - Nos Tumulus Splendeur Imperiales - Bruxelles, 1969, p. fig. 23, p. 30). Variante pentru finalizarea unui monument mult mai vechi , dar analog ca structura arhitecturală, ĩn W. Kőnigs, Ein archaischer Rundbau, Kerameikos, XII, 1980, p.17,fig.6

35 Înălţimea ei este de două ori mai mare decât a celorlalte dale, asigurând o mai mare adâncime de fundare, iar adâncimea depăşeşte cu 15cm adâncimea celorlalte blocuri de fundaţie.

36 Lecturarea prezenţei lăcaşului pentru gujon este pusă în dificultate de nivelul de erodare al suprafeţei de asteptare a postamentului.

37 Lăcasul este situat la 10 cm distanţă fată de incizie şi la ~5cm faţă de muchia exterioară a postamentului.

38 Asemenea reprezentări sunt cunoscute şi în zona Alburnus Major: o stelă funerară monumentală descoperită la Roşia Montană este finalizată cu lei funerari adosaţi. (V. Moga, R. Manta, SCIVA 29, 1978, p. 438-440)

39 Teoretic, acesta putea fi de tipul medalionului, pinului sau sfinxului funerar (v. Wollman, op. cit., p. 223). În cazul de fată credem că era vorba de un medalion, datorită aspectului lăcaşului de montare.

40 P.Gros , op.cit., p.382

41 Despre monumenul funerar ca monument al comemorării, mai puţin ca lăcaş al morţilor, v.P.Gros. loc.cit.

42 V. Moga, M. Drâmbăreanu, R. Ciobanu, Forme de habitat în punctul Găuri, Alburnus Maior I, p. 45-79

43 Notaţii: * = dimensiune reconstituită; D = diametru exterior; pentru încăperile funerare: L, l = lungime, lăţime, d = diagonala dreptunghiului camerei funerare; pentru etajul superior al gropilor: Lg, Lg₁ = lungime, lg, lg₁ = lăţime; Dm = distanţa latura vestică Ma–centrul camerei funerare Mb; H AI = înălţimea primei asize; H AII = înălţimea celei de-a doua asize; H_C = înălţimea registrului cornişă.

44 Despre „critical dimensions„ în M.W.Jones, Principles of roman architecture, Yale University Press-New Haven and London, 2000, p.71-84

45 Ibidem, p.82-83

46 „…some of the buildings that the Greeks called Hekatompeda (literarlly ‘one handred footed’) incorporated this dimension in a tangible way.” (Ibidem. p.80)

47 Cercul cu diametru 10P are o semnificaţie fundamentală în suportul geometric al proiectului: pe lângă corelarea dintre morminte, prin pentagonul înscris el fixează lungimea loculus-ului corespunzator mormântului Mb. Exprimări asemănătoare ale numărului 10 putem găsi în cazul Mausoleului Serviliilor, unde latura pătratului camerei funerare este egală cu 10 P(Ibidem. p.75, fig.4.7b).

48 În exprimarea în funcţie de Cot (44.5cm) diametrul elevaţiei (aşa cum poate fi dedus din dimensiunile oferite de autori) măsoară 22.3m ceea ce poate însemna 50Coti, adică (5x10)Coţi. Aceeaşi dimeniune exprimată în Picioare reprezinta (3 x 5²)P. (Dimensiuni cf. C. Daicoviciu, O. Floca, Mausoleul Aureliilor de Sarmizegetuza, Sargeţia, 1937, p. 2-4 ).

49 Pentru studiul suportului geometric am folosit varianta de reconstituire prezentată în fig. 5 – Varianta II , care se bazează pe următoarele observaţii: 1) centrul cercului primului monument se află în apropierea centrului camerei funerare (Mb), în timp ce centrul cercului celui de-al doilea monument se găseşte în vecinătatea laturii vestice a încăperii; 2) cele două camere funerare au o diferenţă de orientare foarte mică; 3) trasarea pe teren a celui de-al doilea monument a fost făcută fără ca spaţiul funerar (încăperea zidită şi groapa amplă de la etaj) şă fie vizibile; este posibil ca elementul de start al trasării-centrul cercului să fi fost aproximat după conturul zidului Za.

50 O coordonare geometrică de acelaşi tip este posibil să fi guvernat amplasamentul monumentului comemorativ (decagonul înscris în cercul de 400 dactili care cuprinde monumentul) (fig.13).

51 Lǎţimea încǎperii cǎptuşite este dată de latura decagonului, iar lǎţimea gropii superioare reprezintǎ latura pentagonului.

52 Tumuli delimitaţi sau nu de ringuri din piatrǎ au fost semnalaţi la Boteş-Corabia (150 morminte de forma unor tumuli), Cinciş (14 morminte împrejmuite de un cerc din piatrǎ spartǎ). (O. Floca, Sargetia 2, 1941, p.93-95; AMN 5, 1968, p. 499-503 şi AMN 2, 1965, p. 163-192; Apulum 7/1, 1968, p.282-289, Apulum 14, 1976, p.102-103.).

53 V.de ex. . monumentul rotund din Kerameikos ( W.Kőenigs, op.cit., p.36-43)

54 În acelaşi timp, această faţadă poate oferi suprafaţa - fundal pentru inscripţii funerare, înglobând deseori monumente comemorative (P.Gros, op.cit. passim)

55 P. Gros, op.cit., fig. 519, p. 431.

56 M. Amand, op. cit., fig. 23, p. 30.

57 W. Alzinger, Augusteische Architekture in Efesos, J.Ö.A.I., XVI, 1974, fig. 50, p. 30.

58 C. Daicoviciu, O. Floca, op. cit., p. 5, fig. 3.

59 Este locul să menţionăm însă, că la acest monument asiza-soclu de la baza zidului are acelaşi rol structural ca şi un picior de zid mulurat.

60 Originea îndepărtată a tipului de monument funerar în formă de tumul se regăseşte în vechiul obicei de marcare a mormintelor importante cu o movilă artificială de pământ, delimitată fie prin şanţuri sau pari de lemn, fie prin “ringuri” din piatră. (Folosim noţiunea de “ring” în accepţiunea de împrejmuire de piatră mai mult sau mai puţin primitivă a zonei funerare circulare).

61 Monumentele, deşi ample dimensional (24m, 22,3m), se pare că folosesc o configuraţie asemănătoare a zidului de susţinere. (Antiquity, XLIII, 1969, p. 259; C. Daicoviciu, O. Floca, op. cit.)

62 Concepută în funcţie de criterii arhitecturale

63 W.Alzinger, nota (5), p. 626 în M.Amand, Les tumulus d’époque romain dans le Noricum et Pannonie, Latomus, 1965, p. 614-628. Istoria acestei “renaşteri” nu este foarte extinsă cronologic. Revitalizat din motive politice de către împǎratului Hadrian (P. Gros, op.cit. p.434), tipul monumentului funerar de inspiraţie tumulară nu va mai cunoaşte un avânt constructiv pe măsura predecesorilor. Dar tumulul, mai mult sau mai puţin delimitat de ziduri de susţinere sau definit de structuri constructive ample, continuă să reflecte obiceiuri mai vechi. Monumentul de la Bill a fost datat la începutul secolului III (v. supra n. 52), cel de la Santa Maria Capua Vetera în intervalul sec. al II-lea - sec. al III-lea (v. J. M.C. Toynbee, op. cit, p.150), iar tumulii obişnuiţi sunt răspândiţi în aproape toate provincii numai până spre sfârşitul secolului al-II lea (A. Audin, Inhumation et incineration, Latomus, 1960, p.518-532). Acest monument, cât şi cel de la Sarmisegetuza au fost plasate cronologic după Hadrian (Mihai Dima, CCA, 2002, p.106 - terminus ante quem pentru funcţionarea monumentului în timpul domniei lui Antoninus Pius; C. Daicoviciu, O. Floca, op. cit., p.18 - mijlocul sec. al II-lea)

64 Variaţiile dimensionale pentru cărămizi (faţă de dimensiunile teoretice) pot atinge pânǎ la 3cm (cf. G.Lugli, La tecnica edilizia romana, Roma,1936, p.585)

65 Blocurile aparţinând fundaţiei monumentului au fost notate cu indicativul T, cele din prima asiză cu AI, din a doua asiză cu AII, iar cele două piese cu decor Mc şi Ml. Numerotarea blocurilor a fost făcută începând din zona estică şi continuând pe circumferinţă în sens orar.

66 Gradină lată de 1.8cm, cu patru dinţi laţi de aprox. 0.3cm.

67 Lce = Lungime coardă exterior; Lci = lungime coardă interior; H = înălţime; S = adâncime; pentru cornişe: Sa = adâncime suprafaţa de aşteptare; Sp = adâncime suprafaţă de poză; Hp = înălţime profilatură; Hd = înălţime dusină; Hdl = înălţime dusină+înălţime listel; Hs = înălţime registru superior; Hi = înălţime registru inferior; As = saillie sima; Ap = saillie profilatură; dimensiunile reconstituite sunt marcate cu *.

68 De ex. urma unei deschideri la care s-a renunţat la un moment dat al execuţiei zidului circular.

69 lungime suprafaţa de aşteptare=La; adâncime suprafaţa de aşteptare=Sa; lungime suprafaţa de poză=Lp; adâncime suprafaţa de poză=Sp.

70 Probabil destinate împiedicări lunecării blocului cu lei.

Comunicare prezentată la A.R.A. 5 – aprilie 2004

copyright © Simpara 2000 – 2005, toate drepturile rezervate