SĂPĂTURI ARHEOLOGICE LA MONUMENTE DIN CÂMPULUNG

Gheorghe I. Cantacuzino

Cunoaşterea perioadei de început a Câmpulungului este dificilă datorită numărului mic al izvoarelor. Singura mărturie scrisă cu dată certă din secolul al XIII‑lea este inscripţia, din ultimul an al veacului, de pe piatra tombală a comitelui Laurentius de Longo Campo. Acesteia i s‑ar putea adăuga sigiliul oraşului¹, a cărui vechime exactă este însă greu de precizat. Sunt foarte puţine şi izvoarele epigrafice din primele şapte decenii ale secolului al XIV‑lea: grafitul descoperit la biserica domnească din Curtea de Argeş – „în anul 6860 (1351 – 1352) la Câmpulung a răposat marele Basarab voievod”²– şi lespedea pusă în 1364 pe mormântul fiului acestuia, Nicolae Alexandru³.

Cele mai vechi date documentare sunt legate de ctitoria voievodală⁴ de privilegiile acordate negustorilor braşoveni, de comunitatea săsească din oraş sau de evenimente desfăşurate la Câmpulung sau în apropiere. Prima atestare documentară explicită a oraşului este cuprinsă în actul privilegial dat de Vladislav I negustorilor braşovenilor la 5 ianuarie 1368⁵. Trebuie luat în considerare cu toată atenţie un document din 1382 privitor la lăcaşurile catolice⁶. Regele Ungariei Sigismund de Luxemburg se afla la 6 iulie 1395 în tabăra de „lângă satul numit Câmpulung”⁷. În Câmpulung au fost emise documentele prin care Mircea cel Bătrân a înnoit privilegiile braşovenilor la 6 şi 25 august 1413⁸, iar după ce Radu Prasnaglava renunţa la vama de aici,⁹ în 1431 Dan II menţiona, între târgurile şi vămile ţării, pe câmpulungeni precum şi cetatea de la Câmpulung¹⁰. Mai multe documente au fost date în Câmpulung în luna aprilie 1427 de Sigismund de Luxemburg¹¹. Diferite menţiuni documentare privesc pe locuitorii din Câmpulung¹², în 1431, 1439, 1449, 1451, 1453, sau în <1482–1495> şi <1495–1508>.

Cele menţionate mai sus reprezintă aproape toate mărturiile scrise privind Câmpulungul care s‑au păstrat din secolele XIV şi XV.

Numărul mic al izvoarelor scrise privind perioada de început a Câmpulungului amplifică interesul dovezilor arheologice. Între aceste mărturii pot fi menţionate, cu rezervele de rigoare, rare descoperiri întâmplătoare. În rândul puţinelor vestigii cunoscute dintr‑o perioadă mai îndepărtată a Evului Mediu a fost menţionată o cruce pectorală de factură bizantină, găsită întâmplător cu decenii în urmă, căreia i s‑au remarcat asemănări cu unele piese din secolele XI – XII¹³. Între materialele din secolul al XIII‑lea a fost amintită o monedă de la Bela IV (1235–1270), cu provenienţa neprecizată¹⁴, de aceea trebuie privită cu toată rezerva. Formularea imprecisă prin care aceasta este menţionată poate să provoace confuzii, nefiind clar dacă denarul emis de Bela IV provine de la Câmpulung sau de la Cetăţeni¹⁵.

Cercetările arheologice în Câmpulung nu au avut amploarea pe care ar fi impus-o interesul prezentat. Puţinele săpături întreprinse au rămas în mare parte inedite. Săpăturile s‑au efectuat la ansamblul vechii reşedinţe voievodale şi la mai multe edificii de cult: Bărăţia, „Cloaşterul”, bisericile Fundeni, Sf. Gheorghe – Olari, Sf. Ilie, Sf. Marina, Schei, Valea, Bradul.

Cercetările arheologice la ansamblul Bărăţiei au fost întreprinse în anii 1963–1965, în legătură cu restaurarea ansamblului, cu cele trei edificii importante: biserica închinată Sf. Iacob cel Mare, turnul clopotniţă şi casa parohială. Desfăşurarea procesului de restaurare a influenţat şi amplasarea săpăturilor. Principalele rezultate ale săpăturilor arheologice conduse de Dinu V. Rosetti, rămase inedite, au fost prezentate, împreună cu cercetarea arhitecturii, în articolul arhitectului Ştefan Balş¹⁶, privind restaurarea ansamblului, iar rapoarte amănunţite se află în dosarul de restaurare¹⁷.

Cercetările au dovedit că biserica existentă reprezintă corul, ridicat în secolul al XV‑lea, în locul fundaţiilor corului unui edificiu din a doua jumătate a secolului al XIII‑lea, în prelungirea navei acestuia, care a fost mai târziu dărâmată. Lespedea tombală din anul 1300 a comitelui Laurentius provenea din edificiul iniţial, suferind în construcţia ulterioară trei mutări succesive; s‑a descoperit o criptă cu oseminte reînhumate, pe care a stat, într‑o fază intermediară, piatra de mormânt. Săpăturile au scos la lumină fundaţiile corului iniţial şi cele ale navei, puse în valoare prin restaurare. Au fost descoperite temeliile turnului de lemn, cu aceeaşi orientare ca a bisericii, pe locul căruia a fost ridicat în 1730 turnul clopotniţă. S‑au obţinut date privind casa parohială, datând din secolul al XVII‑lea, mult modificată de transformări ulterioare. S‑au găsit numeroase pietre sculptate – nervuri şi chei de boltă de factură gotică, ancadramente, capiteluri, colonete, precum şi lespezi funerare, un fragment refolosit părând a avea o mare vechime. Fragmente ceramice din secolele XIII – XIV au fost descoperite în număr destul de mic; cea mai veche monedă este una de la Vlad Dracul, cele mai multe materiale numismatice fiind moderne. Cercetările au putut da răspunsuri, în cea mai mare măsură, problemelor privind biserica şi celelalte componente ale ansamblului.

Cu totul insuficiente au fost săpăturile de la „Cloaşter”, denumire dată mânăstirii catolice dărâmată după 1646, a cărei distrugere a continuat în veacurile următoare¹⁸. Săpăturile lui Virgil Drăghiceanu, efectuate între 4 şi 10 noiembrie 1924, au constat în “câteva şanţuri transversale”, care au căutat, pe locul care arăta “ca un fel de movilă presărată de bolovani şi de gunoaie”, urmele temeliilor bisericii, în mare parte distruse¹⁹. În foarte succinta prezentare a săpăturii se arată că biserica avea trei nave, lungimea de 38,50 m în nava centrală şi 37 m în cele laterale, lăţimea de 15 m, din care navele laterale măsurau câte 3 m. În absida mare se afla un postament pentru sanctuar şi un altul pentru un jeţ, iar în mijlocul bisericii, spre vest, în faţa unei lespezi mari, urmele a cinci morminte zidite, distruse. Din păcate, nici un plan nu a fost publicat, ilustraţiile prezentate de autorul săpăturilor reprezentând mai ales piese de piatră scoase din săpătură. Noi sondaje au fost întreprinse în 1958 de Ion Barnea şi Emil Lăzărescu, având o întindere redusă, în zona din afara bisericii, şi ajungând numai pe mici porţiuni la cele mai vechi depuneri²⁰. S‑au descoperit resturi ale construcţiilor complexului monastic, precum şi cinci morminte fără inventar, anterioare acestora. Au fost distinse două faze de construcţie, construcţiile din prima fază fiind dărâmate înainte de începerea celor din etapa a doua. Pentru datarea celor două faze, s‑a presupus fie că cea mai nouă ar putea data cel mai târziu din prima jumătate a sec. XVI şi prima din secolul precedent, fie că faza mai recentă ar corespunde refacerilor la care se poate referi un document din 1427, iar prima celei de a doua jumătăţi a sec. XIV. S‑au descoperit fragmente de nervuri de factură gotică atribuite bisericii. Săpăturile nu au mai putut continua, datorită faptului că în parcelarea din zonă au fost ridicate clădiri moderne. Monumentele care compuneau acest important ansamblu medieval, dispărut, au rămas mult prea puţin cunoscute, numai din descrieri sumare sau parţiale.

Cele mai numeroase săpături s‑au efectuat în decursul timpului la ansamblul fostei reşedinţe domneşti. În 1924 au fost întreprinse săpături în interiorul bisericii voievodale, sub conducerea lui Virgil Drăghiceanu, publicate sumar, cu patru decenii mai târziu²¹. Ele au adus date privind refacerea lăcaşului pe vechile fundaţii în timpul lui Matei Basarab şi apoi în secolul al XIX-lea. Au fost atunci săpate şi mormintele, şase din timpul primei biserici (între care două atribuite lui Basarab I şi lui Nicolae Alexandru), patru din vremea bisericii refăcute în secolul al XVII‑lea şi trei din cea din secolul al XIX‑lea²². Planul întocmit în urma săpăturilor din 1924 a fost publicat în 1927²³. Problematica poate fi reluată printr-o analiză a vechilor săpături, ţinând seama şi de rezultatele cercetărilor mai noi²⁴. S‑a considerat că exactitatea releveului a fost verificată²⁵, dar rămân unele semne de întrebare datorită impreciziilor cercetării şi publicării rezultatelor. În cursul săpăturilor din 1924 nu a fost epuizată cercetarea interiorului bisericii şi nu a fost realizată o diferenţiere între zidăriile edificiului iniţial, din secolul al XIV‑lea, şi cele ale lăcaşului refăcut de Matei Basarab.

În 1963 un sondaj de dimensiuni restrânse a fost efectuat de D. V. Rosetti şi Flaminiu Mîrtzu lângă casa de la sud‑vest de biserica voievodală, rezultatele fiind prezentate astfel: “S‑a confirmat că această construcţie a fost ridicată în vremea lui Matei Basarab (fundaţiile taie morminte dintr‑un vast cimitir laic datat prin monede ungare şi turceşti la mijlocul secolului al XVI‑lea). S‑au găsit şi vestigiile altei construcţii mai vechi, cu paviment de cărămizi, databilă în secolele XIV – XV”²⁶.

Unele observaţii, rămase inedite, s‑au făcut cu prilejul unor lucrări de construcţie din incinta liceului „Dinicu Golescu” în perioada 1960 – 1969. Între urmele descoperite sunt menţionate şi unele atribuite hanului mânăstirii Câmpulung, care a funcţionat până la jumătatea sec. XVIII²⁷. Un raport de informare a fost întocmit asupra unui sondaj întreprins de muzeul local în noiembrie 1969 într‑o zonă mai îndepărtată, în afara vechii incinte a ansamblului, spre nord‑est, pentru verificarea eventualităţii existenţei unor vestigii într‑un loc în care urmau să se execute lucrări de construcţie²⁸.

Alte observaţii arheologice s‑au făcut în partea de sud‑est a incintei. Sunt menţionate sondaje efectuate în 1968 şi 1969, care ”au surprins, în poziţie stratigrafică, în incinta mânăstirii „Negru Vodă”ceramică din a doua jumătate a secolului XIII, într‑un nivel arheologic cuprinzând şi un pavaj de amploare din bolovani de râu”²⁹. Într‑o notă a articolului se precizează că săpăturile, inedite, au fost efectuate de Muzeul Câmpulung Muscel cu ocazia săpării gropii pentru depozitarea varului stins, necesar reparaţiilor zidului de incintă³⁰; locul gropii, care se mai vedea în 1975–1977, era la circa 7 m nord de bisericuţa bolniţei. „Pavajul” este probabil partea superioară a unui strat de pământ cu bolovani descoperit în zonă în 1977, 1981–1984, 2001–2005.

Cercetări mai ample în zona fostei curţi domneşti au fost începute la Câmpulung în 1975, odată cu începerea restaurării ansamblului arhitectural, fiind continuate în 1976 şi 1977³¹ şi plănuite a se desfăşura pe durata mai multor campanii. Ele au fost întrerupte, fiind reluate între 1981–1984 şi 2000–2005³², fără a putea acoperi decât o mică parte a ansamblului.

Din toate cercetările întreprinse în zona menţionată se desprinde concluzia că biserica voievodală a fost ridicată către mijlocul sec. XIV, fiind, împreună cu resturile de construcţie care se pot atribui ipotetic vechii reşedinţe domneşti, primele clădiri de zid importante într‑un spaţiu cu urme de locuire din perioade precedente, inclusiv urme databile în ultima parte a secolului al XIII‑lea şi la începutul secolului al XIV‑lea sau aparţinând unor amenajări (inclusiv zidării de proporţii reduse) care s‑ar putea datora activităţii constructorilor viitoarei reşedinţe.

La şapte dintre bisericile din oraş – Fundeni, Sf. Gheorghe – Olari, Schei, Sf. Ilie, Valea, Bradul, Sf. Marina – au fost efectuate săpături şi sondaje arheologice³³, având în atenţie mai ales cimitirele organizate în jurul edificiilor de cult. Au fost obţinute informaţii privind elemente de ritual funerar şi un bogat material care ilustrează cultura materială din acest centru urban. Săpăturile au rămas în bună parte inedite. Dintre toate, numai cercetările din 1988 de la biserica Fundeni fac obiectul unui studiu aflat sub tipar³⁴. Un articol privind cronologia bisericii Sf. Marina ³⁵, cu referiri şi la săpăturile de la biserica Valea din apropiere, despre care sunt făcute relatări şi într‑o notă privind un inel sigilar descoperit acolo³⁶, un altul în legătură cu biserica Sf. Gheorghe³⁷, diferite referiri în alte articole şi în volumul privind Câmpulungul apărut în 1974³⁸, precum şi notele cuprinse în cronicile săpăturilor arheologice întreprinse în anii 1963 şi 1967, ne oferă informaţii despre aceste săpături³⁹. Nu a fost publicat însă şi nu este cunoscut nici un plan al săpăturilor şi nici un profil care să prezinte stratigrafia. Informaţiile care au fost publicate despre fiecare din aceste săpături vor fi prezentate în cele ce urmează.

Biserica Sf. Gheorghe, numită şi biserica Olari, era menţionată de Paul din Alep, care o remarcase cu prilejul procesiunii efectuate aici în ziua hramului, în 1647, ca o biserică veche, aflată în colţul oraşului⁴⁰. Naosul ei îşi poate găsi analogii cu planul unor edificii gotice târzii din Transilvania, ca şi ancadramentele intrării în naos şi ale ferestrelor. În legătură cu datarea bisericii au fost formulate păreri divergente⁴¹. Poate fi admisă opinia, bazată pe observaţii făcute cu peste opt decenii în urmă, că portalul a fost lucrat odată cu zidirea naosului bisericii⁴², care datează din secolul al XV‑lea⁴³.

În octombrie 1967 au fost efectuate sondaje în incinta bisericii Sf. Gheorghe – Olari. Despre rezultatele lor, în afara datelor succinte din cronica săpăturilor acelui an⁴⁴, care menţionează datarea bisericii în secolul al XV‑lea şi descoperirea unui număr de 31 morminte, dispuse pe patru niveluri, informaţii mai multe sunt cuprinse într‑o notă publicată despre unul dintre morminte. În acesta s‑a găsit un inel pentru a cărui placă a fost folosită o monedă romană, de la Octavian Augustus, precum şi resturi textile împreună cu un număr de 40 de nasturi din fir textil, 20 înşiraţi de la gât în jos şi câte 10 de la cot pe partea inferioară a antebraţului, care s‑a presupus că încheiau o tunică scurtă, cu mânecile încheiate în spatele antebraţului. Ţinând seama de monedele emise de Matia Corvin (1458-1490) aflate în morminte din acelaşi nivel, mormântul a fost datat în al patrulea sfert al secolului XV şi considerat ca atestând „unul dintre cele mai vechi reflexe ale Renaşterii şi umanismului orăşenesc exprimate prima oară la Câmpulung”⁴⁵.

Biserica Adormirea Maicii Domnului – Fundeni, are ancadramentele a două ferestre lucrate din pietre funerare refolosite, din 7066 (1558) şi 7130 (1622); din timpul lăcaşului anterior s‑a mai păstrat şi o lespede funerară din 7084 (1576)⁴⁶. Pietrele funerare refolosite, în cazul în care nu reprezintă intervenţii ulterioare, indică o dată mult mai târzie decât ultima inscripţie.

După sondajele din deceniul al şaptelea, în cursul cărora au fost săpate 23 morminte, cercetările arheologice efectuate în 1988 în interiorul lăcaşului au dus la descoperirea fundaţiilor vechii biserici, cu plan dreptunghiular, alcătuită numai din altar şi naos, cu absida decroşată, care a fost datată, după materialul descoperit, în al treilea sfert al secolului al XV‑lea. În săpătură s‑au descoperit 10 morminte, inventarul găsit fiind reprezentat de monede, inele, cercei, mărgele, vase de sticlă, ceramică, datând din secolele XV–XVIII⁴⁷. Actuala biserică, după săpăturile arheologice, s‑a presupus că datează de la sfârşitul secolului al XVII‑lea.

Biserica Sf. Ilie, una dintre bisericile vechi din Câmpulung, era situată în apropierea locului târgului anual (zbor) care se ţinea de Sf. Ilie, loc în care se află şi astăzi piaţa oraşului. Târgul a fost mutat de Matei Basarab lângă mânăstirea pe care o ctitorise. Actuala biserică datează din prima jumătate a sec. XVII⁴⁸. Prin săpăturile arheologice efectuate în 1972⁴⁹ au fost descoperite urmele unei biserici de lemn datând din a doua jumătate a secolului al XV‑lea⁵⁰. Din acea perioadă datează cele mai vechi monede descoperite; emisiunile monetare cărora le aparţin descoperirile sunt ungare, raguzane, poloneze, germane, baltice şi otomane⁵¹.

Biserica Sf. Muceniţă Marina a cunoscut numeroase transformări şi adaosuri succesive. Cercetările arhitecţilor⁵², săpăturile arheologice, analiza documentelor şi inscripţiilor, lasă încă loc discuţiilor în problema vechimii sale, pe care tradiţia o consideră foarte mare⁵³. În urma analizei arhitecturii edificiului, pe baza analogiilor cu biserici din Transilvania, s‑a presupus o datare în secolul al XV-lea, fără a exclude posibilitatea celei consemnată de tradiţie, în secolul al XIII-lea⁵⁴. Săpăturile arheologice efectuate aici, în afara bisericii, în 1963⁵⁵, au dus la descoperirea unor morminte din secolele XVI–XVII şi a unor consistente urme de locuire, cele mai vechi din secolul al XV‑lea. Unul dintre autorii acestor săpături atribuia bisericii o datare în secolul al XVI-lea, considerând drept dovezi faptul că mormintele găsite în jurul lăcaşului nu erau mai vechi de secolul al XVI-lea (monede de la Soliman II Magnificul, 1520 – 1566), existenţa urmelor de locuire din secolul al XV-lea care exclud existenţa în acea vreme a unui edificiu de cult, şi faptul că în imediata apropiere se găsea, încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, biserica Valea⁵⁶. Săpăturile, nu îndeajuns de extinse şi incomplet publicate, nu îngăduie totuşi concluzii tranşante. Datele lor dovedesc existenţa bisericii în prima jumătate a secolului al XVI-lea, dar ea ar putea avea o vechime mai mare, cu atât mai mult cu cât pisania pusă în 1697 o arăta ca „aflându-se din zile vechi părăsită”.

Biserica Valea (Vovidenia), una dintre cele mai vechi din Câmpulung⁵⁷, demolată în 1902, se afla foarte aproape de biserica Sf. Marina. Prin sondajele arheologice efectuate aici în 1969⁵⁸ au fost descoperite în morminte podoabe – cercei, mărgele – şi monede emise de ţarul bulgar de la Vidin Sraţimir (1360–1396), care au permis datarea primei faze de construcţie a bisericii în a doua jumătate a secolului al XIV‑lea. În pronaosul bisericii a fost descoperit mormântul „judeţului” Iorga, mort după 1830, găsindu‑se şi inelul său sigilar, cu stema oraşului, din 1810.

Biserica Bradul, dărâmată la rândul ei în anul 1903, era situată în partea de vest a oraşului⁵⁹. În sondajele arheologice efectuate aici au fost descoperite morminte cu monede din a doua jumătate a secolului al XV‑lea⁶⁰, iar în interior s‑a găsit cu multă vreme în urmă o piatră funerară din 1718.

Despre sondajele de la biserica Schei, situată în partea de nord a oraşului, a fost publicată numai precizarea descoperirii unui număr de 26 de morminte, dintre care unul cu scheletul având antebraţele îndoite spre umeri⁶¹.

Principalul obiectiv care a fost urmărit prin toate aceste săpături, efectuate în necropolele din jurul celor mai vechi biserici din Câmpulung, a fost scoaterea la lumină a inventarului mormintelor, obiectele rezultate îmbogăţind patrimoniul muzeului din oraş. În articole publicate au fost tratate diferite aspecte legate de ritualul funerar⁶² şi de unele piese de inventar, monede sau obiecte de podoabă.

În atenţia autorului săpăturilor s‑au aflat diferite categorii de materiale descoperite în săpăturile din Câmpulung (bisericile Fundeni, Sf. Gheorghe – Olari, Sf. Ilie, Sf. Marina, Schei, Bradul, Valea)⁶³, şi din zona apropiată (Lereşti) care ilustrează dezvoltarea orfevreriei în atelierele meşterilor locali: cercei, ace de cap, nasturi – bumbi, de variate forme, lucrate în diverse tehnici (filigranare, cizelare, gravare, ciocănire la cald, repoussage, cloisonnage), cu variate teme decorative (reprezentarea florii de crin, a pomului vieţii⁶⁴, cruci, motive heraldice, animaliere etc). De asemeni, au constituit obiectul unui studiu vasele funerare de sticlă, provenite din import⁶⁵.

Monedele descoperite în aceste săpături au fost menţionate, alături de altele găsite întâmplător, în Câmpulung precum şi în zona limitrofă (Cetăţeni, Lereşti), în cadrul prezentării circulaţiei monetare, în volumul privind istoria oraşului apărut în 1974⁶⁶. Monede româneşti provenite din aria oraşului sunt cele din tezaurul de peste 100 ducaţi de argint de la Vladislav I (1364 – 1377) şi Radu I (1377 – 1385) găsit în 1875 în incinta mănăstirii „Negru Vodă”⁶⁷, iar din zona înconjurătoare monede anepigrafice de la Alexandru cel Bun, descoperite la Cetăţeni, în 1962, şi un ducat emis în 1443 de Basarab II găsit la Lereşti⁶⁸. Din secolul al XIV‑lea, pe teritoriul oraşului s‑au găsit: o monedă tătărească, aspru de argint emis în 1351 la Azak (Azov) de hanul Bird‑i‑Bek⁶⁹, monede de la ţarul bulgar Ivan Sracimir (1371 – 1390) aflate în morminte la biserica Valea şi de la ţarii de la Târnovo Mihail III Şişman (1321 – 1330) şi Alexandru (1331 – 1335). Începând din a doua jumătate a secolului al XV‑lea s‑a remarcat circulaţia unei diversităţi de monede străine din secolele XV – XVIII, descoperite în necropolele din jurul bisericilor Fundeni, Sf. Gheorghe – Olari, Sf. Ilie, Schei, Valea, Bradul: aspri, parale, dirhemi şi piaştri otomani, groşi polonezi sau din ţările baltice, grosetto şi taleri din Ragusa, din oraşe germane (Pfennig emis la Halle), monede ale regilor maghiari, în special ale lui Matia Corvin (1458 – 1490)⁷⁰. Se adaugă două tezaure din secolul al XVII‑lea descoperite în raza oraşului⁷¹.

Informaţiile obţinute prin săpăturile arheologice efectuate între 1963 şi 1972, faptul că mormintele cele mai vechi descoperite în săpăturile din jurul bisericilor din Câmpulung datează în cele mai multe cazuri din secolul al XV‑lea, iar în cazul bisericii dispărute Valea din a doua jumătate a secolului al XIV‑lea, au permis autorului lor presupuneri⁷² privind încadrarea cronologică a bisericilor din Câmpulung. S‑au considerat ca date ale construcţiilor următoarele: biserica Fundeni, sec. XV, Sf. Gheorghe – Olari, sec. XV, Şubeşti, sec. XVI, Sf. Ilie sec. XV, Sf. Marina sec. XVI, Schei sec. XV, Valea (dispărută) sec. XV, Sf. Nicolae – Târg sec. XVII, Sf. Nicolae Domnesc sec. XVI, Bradul (dispărută) sec. XV. Urme ale unor lăcaşuri anterioare au fost descoperite la bisericile Sf. Ilie şi Fundeni.

În urma săpăturilor arheologice efectuate la cele mai importante edificii medievale din Câmpulung rămân încă multe probleme nerezolvate. Monumentele s‑au aflat în centrul atenţiei la Bărăţie, „Cloaşter” şi la ansamblul fostei reşedinţe domneşti; în cazul celorlalte biserici principala preocupare a fost concentrată asupra necropolelor cu inventarul lor. Una dintre cele mai importante probleme este cea a încadrării cronologice a principalelor biserici. Datările propuse pentru diferitele edificii se bazează pe data celor mai vechi monede găsite în morminte. Acestea constituie un reper cronologic, dar reprezintă totuşi numai un terminus ante quem. Semnele de întrebare care rămân se datorează în primul rând modului în care au fost publicate cele mai multe din săpăturile mai vechi. Planuri exacte ale săpăturilor există numai la Bărăţie şi pentru cercetările din 1958 de la „Cloaşter”. Pentru celelalte cazuri nu cunoaştem amplasarea sondajelor, dacă şi unde au fost făcute săpături în interiorul edificiilor şi în ce măsură s‑a putut verifica peste tot eventualitatea existenţei unor lăcaşuri anterioare, care în unele cazuri nu trebuie exclusă. Aşa cum ne sunt cunoscute rezultatele săpăturilor, vechea biserică voievodală poate fi datată în ultima parte a primei jumătăţi a secolului al XIV‑lea, biserica Valea în cea de a doua jumătate a secolului al XIV‑lea, iar celelalte biserici ortodoxe în secolul al XV‑lea (bisericile Olari, Fundeni, Schei, Sf. Ilie, Bradul), în secolul al XVI‑lea (bisericile Sf. Marina, Şubeşti şi Sf. Nicolae – Domnească ) sau al XVII‑lea (Sf. Nicolae – Târg şi altele). Ne putem întreba dacă la începutul secolului al XIV‑lea, înaintea ridicării bisericii voievodale a lui Basarab I, nu exista în Câmpulung nici o biserică ortodoxă? Se poate presupune fie o vechime mai mare a unuia sau altuia din lăcaşurile menţionate, fie existenţa cel puţin a unei sau a unor biserici, probabil de lemn, încă nedescoperite, aparţinând obştii câmpulungenilor la care documente mai târzii fac aluzie ca existentă aici din timpuri foarte îndepărtate⁷³. Între materialele descoperite în cercetările de la ansamblurile Bărăţiei, Cloaşter sau „Negru Vodă”, cele din secolul al XIII‑lea şi începutul secolului al XIV‑lea nu sunt totuşi prea numeroase, depunerile cele mai consistente fiind din veacuri mai târzii. Monede din secolul al XIII‑lea nu au fost descoperite, cele mai vechi fiind din ultima parte a secolului al XIV‑lea sau din cel următor. La Bărăţie, unde o datare anterioară sfârşitului secolul al XIII‑lea este sigură, cea mai veche monedă este din sec. XV. Raritatea descoperirii unor urme din secolul al XIII‑lea şi din prima parte a secolului al XIV‑lea poate indica pentru această perioadă o locuire cu un caracter dispersat, în care nu se observă un strat mai gros pe întreaga arie a aşezării.

Un interes aparte ar prezenta cercetarea arheologică efectuată în diferite puncte ale oraşului, care să permită obţinerea de informaţii privind structura urbană precum şi caracteristicile locuinţelor. Cu excepţia unui sondaj de proporţii reduse⁷⁴, astfel de lucrări nu s‑au efectuat. Nu a existat nici preocuparea de a urmări, în decursul timpului, săpăturile efectuate pentru fundaţiile unor construcţii sau pentru diferite lucrări edilitare, putându‑se astfel verifica eventualitatea existenţei unor vestigii arheologice în acele puncte. Prea puţinele descoperiri întâmplătoare, cu totul izolate, amintite mai sus, arată cât de importante ar fi putut fi astfel de observaţii. Dar până în prezent, datele cunoscute din săpăturile de la Bărăţie, „Cloaşter” şi din zona reşedinţe domneşti precum şi de la alte şapte biserici reprezintă aproape în întregime informaţia arheologică privind perioada de formare şi de început a oraşului Câmpulung. În stadiul actual al cercetării arheologice urmele şi edificiile de zid care se cunosc în ultima parte a secolului al XIII‑lea şi la începutul secolului al XIV‑lea sunt cele de la Bărăţie şi, cu câteva sute de metri mai spre sud, urme de locuire în zona viitoarei reşedinţe domneşti precum şi vestigiile de la „Cloaşter”. Din a doua parte a secolului al XIV‑lea se cunosc, mult mai la nord, mormintele de la biserica Valea şi urme de locuire în zona bisericii Sf. Marina. În secolul al XV‑lea, existenţei acestora li se adăugau bisericile Schei, situată şi mai la nord, Sf. Ilie, cam la mijlocul distanţei între Bărăţie şi vechea biserică voievodală, precum şi biserica Bradul, iar mai la sud de biserica voievodală, bisericile Sf. Gheorghe şi Fundeni. Toate acestea configurau întinderea oraşului, în care probabila creştere a populaţiei în secolele următoare avea să ducă la ridicarea altor lăcaşuri de cult: biserica Şubeşti, biserica domnească Sf. Nicolae în secolul al XVI‑lea; bisericile Sf. Nicolae din Târg şi Sfânta Troiţă, în veacul al XVII‑lea. Tabloul descoperirile arheologice, astfel cum se înfăţişează în actualul stadiu al cercetării, pare să arate necesitatea unor nuanţări în privinţa modului de înţelegere a începuturilor Câmpulungului. Prezenţa la Câmpulung a unui «comes», conducător politic şi militar al saşilor de aici, a cărui importanţă este vădită de calitatea lespezii funerare, proporţiile edificiului în care aceasta se afla, precum şi construcţia unui al doilea edificiu de cult, dovedesc importanţa aşezării, considerată de Emil Lăzărescu, în rigurosul studiu ale cărui concluzii îşi păstrează pe deplin valabilitatea⁷⁵, „fie oraş liber săsesc, fie, mai probabil, oraş autonom sub suzeranitatea regatului ungar”. Rămâne încă în sarcina unor viitoare cercetări obţinerea datelor arheologice pe baza cărora să se poată preciza raportul între coloniştii saşi, ocupând probabil o zonă situată în jurul Bărăţiei, faţă de care „Cloaşterul” se poate presupune că avea o poziţie excentrică, şi comunitatea sătească românească care trebuie să se fi aflat aici din timpuri imemoriale, stăpânind munţii, pădurile, prundurile râurilor, izlazul, păşunile, locurile de casă, pe un spaţiu de o mare întindere, a cărui lungime a dat şi numele localităţii. Cuprinderea Câmpulungului între hotarele Ţării Româneşti în timpul lui Basarab I, care avea să‑şi afirme autoritatea tocmai prin ridicarea măreţei sale ctitorii şi prin stabilirea aici a unei reşedinţe voievodale, putea avea ca urmare accentuarea trăsăturilor urbane ale aşezării, transformarea obştii săteşti în obşte a moşnenilor orăşeni. Repere în această evoluţie sunt bisericile de zid, centre ale viitoarelor cartiere. Informaţia arheologică existentă permite deocamdată numai ipoteze în schiţarea aspectelor urbanistice legate de etapele iniţiale ale evoluţiei oraşului.

NOTE:

1. Emil Vârtosu, Din sigilografia Moldovei şi Ţării Româneşti, în DIR, Introducere, vol. II, Bucureşti, 1954, p. 482, 492.

2. Vezi D. Onciul, Scrieri istorice, ediţie critică îngrijită de A. Sacerdoţeanu, Bucureşti, 1968, vol. I, p. 640, nota 89; vol. II, p. 326 – 329 şi fig. 12.

3. Se poate adăuga lespedea funerară purtând data 1373, văzută în biserica Bărăţiei la începutul secolului al XVIII‑lea de Anton Maria del Chiaro.

4. Trebuie amintită menţiunea unui act din 1351–1352 prin care Nicolae Alexandru voievod dăruie bisericii din Câmpulung satul Bădeştii de pe râul Doamnei (DRH, B, I, nr.2) păstrat în transumpt în hrisovul dat de Gavril Movilă la 13 noiembrie 1618 (DIR, B, veac XVII, III, nr. 236, p. 265). Data 1215 (6873) menţionată ca an al zidirii bisericii în pisaniile puse în timpul lui Matei Basarab, se află în contradicţie cu toate datele documentare sigure şi este cu certitudine infirmată de cercetările arheologice. Ea trebuie considerată eronată, după cum s‑a dovedit de mai bine de un secol, neputând fi nicidecum socotită ca indicând ridicarea lăcaşului.

5. Hurmuzaki, I/2, p. 114 – 115; DRH, D, I, Bucureşti, 1977, nr. 46.

6. Un document din 1 martie 1382 (Hurmuzaki, I/2, p. 276, DRH, D, I, nr. 68), menţionează că în mânăstirea închinată sfintei Fecioare (in claustro Beatae Virginis in Longo Campo), episcopul catolic al Severinului şi Ţării Româneşti ridica la rangul de subdiacon pe Ioan fiul lui Valentin din Valea Crişului, recomandat de „gardianul” din Câmpulung (per discretum virum, dominum gardianum in Longo Campo litteratorie nobis presentatum).

7. DRH, D, I, nr. 94 (Datum campestri nostro in descensu, prope villam Hozyvmezeu vocatam).

8. Ibidem, nr. 120, 121.

9. Ibidem, nr. 145 (scrisoare din «1425–1427» a domnului către braşoveni).

10. DRH, B, I, nr.69.

11. Documente date la 2, 4 şi 6 aprilie 1427 – DRH, D, I, nr. 155 (in Hozzywmezev, dictarum partium nostrarum Transalpinarum), nr. 156 (in Hezywmezew partium nostrarum Transalpinarum), nr. 157. Un act de la acelaşi suveran, din 27 aprilie 1427, se referă la daunele provocate de o năvălire otomană unor clădiri ale mânăstirii dominicane din Câmpulung (N. Iorga, Acte şi fragmente privitoare la istoria românilor…III, Bucureşti, 1897, p. 81–82.

12. Locuitori ai oraşului – Petermann, Gaspar din Câmpulung, orăşean din Sibiu (Gaspar de Longocampo, civis civitatis Cybiniensis), fraţii Iacob şi Petermann, Johannes fiul lui Gaspar – sunt menţionaţi în documente din 14 iunie 1431, 1439 ianuarie 29, 1449 noiembrie 12, 1451 iulie 22, 1453 septembrie 24 (Ibidem, nr. 180, 256, 298, 303, 320). Rădilă din Câmpulung este menţionat în două scrisori ale lui Radu cel Mare către judeţul şi pârgarii din Braşov, în <1482–1495> şi <1495–1508> (Gr. Tocilescu, 534 documente istorice slavo‑române din Ţara Românească şi Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul. 1346–160l…, Viena, 1905–1906, Bucureşti, 1931, nr. 155, p.148–149, nr. 192, p. 183–184).

13. Găsită întâmplător prin 1945 într‑o curte din strada care se numea Fierari, în apropierea mânăstirii „Negru Vodă” (Octavian Mărculescu, O cruce pectorală găsită la Câmpulung Muscel, BOR, XCIII, 1975, 3 – 4, p. 356 – 360).

14. Ernest Oberländer‑Târnoveanu, Relaţiile daco‑romanilor şi populaţiei româneşti cu lumea sud‑est europeană în perioada secolelor IV – XIV, Teză de doctorat, Bucureşti, 1998, secţiunea III, cap. 18, p. 752, citat şi de Adrian Ioniţă, Spaţiul dintre Carpaţii Meridionali şi Dunărea Inferioară în secolele XI–XIII, Bucureşti, 2005, p. 121.

15. Descoperirile de la Câmpulung sunt menţionate împreună cu cele de la Cetăţeni sau Lereşti: „…avem descoperite chiar emisii monetare începând cu sec. XII, denarii numiţi slavoni (notă: În Muzeul Câmpulung Muscel), emişi de regele Ungariei Bela IV (1235 – 1270), denarii emişi de Carol Robert de Anjou (1308 – 1342) aflaţi în zona economică a oraşului, la Cetăţeni pe Dâmboviţa, complex medieval de cultură medievală cu evidente legături cu Câmpulungul, datorită în parte şi unei funcţionalităţi economice similare, potrivit privilegiului comercial dat de Vlaicu‑Vladislav I, în 1368, braşovenilor…” (Câmpulung‑Muscel ieri şi azi, p. 34 – 36)

16. Şt. Balş, Restaurarea Bărăţiei din Câmpulung Muscel, Monumente istorice. Studii şi lucrări de restaurare, (3, 1969), p. 7–26. Enunţarea rezultatelor în cronicile săpăturilor arheologice din anii 1963 (SCIV, 15, 1964, 3, p.566), 1964 (SCIV, 16, 1965, 3, p. 602) şi 1965, în (SCIV, 17, 1966, 4, p.722 – 723).

17. Arhiva Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, fond DMI, dosar 3283. Dosarul cuprinde, în afara memoriilor şi avizelor oficiale, însemnările arh. Şt. Balş privind cercetarea arhitecturii monumentelor (38 pag.), textele rapoartelor asupra cercetărilor arheologice efectuate între 25 martie – 14 noiembrie 1963, în iunie – noiembrie 1964 şi începând din 15 februarie 1965 (25 pag., 11 pag. şi 8 pag.), semnate de D. V. Rosetti, cu un plan de ansamblu al săpăturilor, însemnări zilnice privind descoperirile, de N. N. Puşcaşu (14 pag.), note de şantier de D. V. Rosetti (16 pag.), date istorice despre Bărăţia din Câmpulung Muscel, de P. Ş. Năsturel (8 pag.), jurnalul de restaurare, consemnând starea monumentului la începerea lucrărilor şi lucrările executate (30 pag., întocmit de şeful de lot Gustav Vollrath).

18. În 1718 ruinele bisericii şi clopotniţei erau văzute de Antonio Maria del Chiaro (Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia…, ed. N. Iorga. Vălenii de Munte, 1915, p. 31), iar în 1897 Gr. Tocilescu menţiona ruinele "în grădina lui Căprăruş din str. Matei Vodă", şi existenţa în zidurile clădirilor învecinate a unor pietre cu inscripţii latine (Marele dicţionar geografic al României, vol. II, Bucureşti, 1899, p. 487).

19. Virgil Drăghiceanu, Despre mânăstirea Câmpulung. Un document inedit: jurnalul săpăturilor făcute de Comisia Monumentelor Istorice în 1924, Biserica Ortodoxă Română, LXXXII, 1964, 3–4, p. 328.

20. Ion Barnea şi Emil Lăzărescu, Sondajul de la Câmpulung, punctul Cloaşter, Materiale şi cercetări arheologice, VIII, 1962, p. 65 ‑ 72.

21. V. Drăghiceanu, op. cit., p. 284‑322.

22. Ibidem., p. 284 şi urm.

23. Planul întocmit de serviciul tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice a fost publicat de N. Ghika Budeşti, Evoluţia arhitecturii în Muntenia, I, BCMI, XX, 1927, f. 53–54, p. 122, pl. I, fig.1.

24. O recentă punere în discuţie a problemei la Cristian Moisescu, Noi puncte de vedere asupra ipostazelor dispărutei biserici domneşti „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel, RMI, LXVII, 1998, 1–2, p. 49‑61; idem, Arhitectura românească veche, I, Bucureşti, 2001, p. 62 – 70.

25. P. Chihaia, Din cetăţile de scaun ale Ţării Româneşti, Bucureşti, 1974, p. 206, nota 1.

26. Dorin Popescu, Săpăturile arheologice din RPR în anul 1963, SCIV, XV, 1964, 4, p. 566; vezi şi Dacia, NS, VIII, 1964, p. 402. Despre acest sondaj, Fl. Mîrtzu, Ştiri noi asupra complexului istoric al mânăstirii şi al curţii domneşti din Câmpulung, BOR, LXXXIII, 11–12, 1965, p. 1032–1043.

27. Flaminiu Mîrtzu, BOR, LXXXIII, 1965, 11–12, 1965, p. 40; idem, în Câmpulung‑Muscel ieri şi azi, Câmpulung‑Muscel, 1974, p.30.

28. Raportul succint, însoţit de un profil, întocmit de Flaminiu Mîrtzu, aflat în Arhiva INMI, fond DMI, dosar nr. 3283

29. Flaminiu Mîrtzu, Problematica localizării primei capitale a Statului feudal al Ţării Româneşti, Studii şi cercetări. Muzeul Piteşti, III, 1971, p. 180 şi nota 17.

30. În 1974 în Câmpulung‑Muscel ieri şi azi, p.21, acelaşi autor amintea de materialele respective, cu precizarea că locul sondajelor era „în vecinătatea bisericuţei zise a „Bolniţii” din partea de sud‑est a incintei”, descoperirea fiind inclusă în rândul „temeiurilor ce dau ascendenţă existenţei oraşului cel mai târziu la jumătatea sec. XIII”, vezi şi ibidem, p. 65.

31. Cercetările au fost începute în 1975 prin colaborarea DPCN cu Muzeul judeţean Argeş şi Muzeul orăşenesc Câmpulung, de un colectiv alcătuit din Gh. I. Cantacuzino (responsabil), Sp. Cristocea, T. Mavrodin, Fl. Mârţu şi Şt. Trâmbaciu, fiind continuate în 1976 şi 1977: Gh. I. Cantacuzino, Sp. Cristocea, T. Mavrodin, Şt. Trâmbaciu, Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice de la fosta curte domnească din Câmpulung din anii 1975‑1977, Studii şi comunicări. Muzeul Câmpulung Muscel , 1, Câmpulung, 1981, p. 23–29; Gh. I. Cantacuzino, Probleme ale secolelor XIII şi XIV la Câmpulung şi cercetările arheologice la fosta curte domnească, SCIVA, 22, 1981, 1, p. 131–139.

32. Gh. I. Cantacuzino, Spiridon Cristocea, Ştefan Trâmbaciu, Cercetări arheologice în zona fostei Curţi domneşti din Câmpulung Muscel, Materiale şi cercetări arheologice. A XV‑a sesiune anuală de rapoarte, Vaslui 1982, Bucureşti, 1986, p. 287–290; idem, Cercetările arheologice din zona fostei curţi domneşti din Câmpulung, jud. Argeş, Materiale şi cercetări arheologice. A XVII‑a sesiune anuală de rapoarte, Ploieşti, 1983, Partea a II‑a, Bucureşti, 1993, p. 517–524; Gh. I. Cantacuzino, Probleme ale cercetării vechii reşedinţe domneşti din Câmpulung, Argessis. Studii şi comunicări, seria Istorie, tom. IX, Piteşti, 2000, p. 107–115; Gh. I. Cantacuzino, Ştefan Trâmbaciu, Rezultatele cercetărilor arheologice efectuate în anul 2000 la ansamblul „Negru Vodă” din Câmpulung, Revista de istorie a Muscelului, Studii şi comunicări. Muzeul Câmpulung Muscel, 6, 200, p. 43–61; Gh. I. Cantacuzino, Maria Venera Rădulescu, Şt. Trâmbaciu, Cercetări arheologice la Câmpulung – 2001, Revista de istorie a Muscelului, 7, 2003, p. 25–37; Gh. I. Cantacuzino, Vestigii din zona vechii reşedinţe voievodale de la Câmpulung, Revista monumentelor istorice, LXXII, 2001–2003, p. 41–58.

33. Săpături executate de Flaminiu Mîrtzu (Câmpulung‑Muscel ieri şi azi, p. 34–36), la biserica Sf. Marina în 1964 sub coordonarea lui D. V. Roseti, care efectua săpăturile de la Bărăţie. Cele de la biserica Fundeni din anul 1988, au fost executate de Spiridon Cristocea împreună cu Fl. Mîrtzu, ajutaţi de Adrian Băjan. În Câmpulung‑Muscel ieri şi azi, p. 19 şi nota 11, Fl. Mîrtzu arată că săpăturile efectuate între 1967–1972 în 7 din cele 12 „micronecropole” ale cartierelor medievale ale oraşului, din jurul bisericilor, au pus în evidenţă, în morminte, elemente de costum, inventar şi cultură materială semnificative. La aproape 3/4 din schelete autorul a constatat „absenţa completă a nasturilor sau bumbilor metalici, sau a copcilor, situaţii confirmând costumaţii populare săteşti, la care uzual se folosea, se ştie, cu această funcţionalitate, baierele, şiretul textil, perisabile prin excelenţă”, podoabele fiind „la nivelul improvizaţiilor: cercei din simplă mărgea, pe un suport de sârmă, absenţa inelelor etc. Erau scheletele orăşenilor cu viaţă semiagrară, din cartierele periferice, cu locuinţele în ocolul din jurul oraşului, dar chiar meşteşugarii păstrându‑şi tradiţional felul de viaţă prin străvechea obşte sătească a aşezării”. Este posibil ca hazardului descoperirilor să i se datoreze lipsa unor descoperiri monetare mai vechi.

34. Spiridon Cristocea, Flaminiu Mîrtzu, Adrian Băjan, Cercetările arheologice de la biserica Fundeni din Câmpulung, în Argessis, 14, 2006.

35. Fl. Mîrtzu, Datarea monumentului medieval Marina din Câmpulung-Muscel în lumina controverselor istoriografice şi a atestărilor investigaţiilor arheologice, Studii şi comunicări. Muzeul Câmpulung Muscel, III, 1984, p. 19 şi urm.

36. Fl. Mîrtzu, Un sigiliu inelar al unui „judeţ” al Câmpulungului, Revista muzeelor, VII, 5, 1970, p. 436–437.

37. Fl. Mîrtzu, Un ecou al Renaşterii, în a doua jumătate a secolului al XV‑lea ,la Câmpulung Muscel, Revista Muzeelor, 1968, 5, p. 449–450.

38. Monografia Câmpulung Muscel ieri şi azi, coord. Gheorghe Pârnuţă, Câmpulung, 1974, cuprinde, în capitolele redactate de Fl. Mîrtzu (p. 9–44, 49–76, 86–95, 107–117) numeroase referiri la săpăturile arheologice efectuate în oraş de Muzeul Câmpulung Muscel.

39. De exemplu informaţia că „în săpăturile arheologice care au explorat rezervaţiile funerare ale monumentelor de cult, s‑au constatat înhumări intensive, pe câte 3–4 nivele, etajate, de morminte” (Fl. Mîrtzu, op. cit., p. 43).

40. Călători străini despre ţările române, vol. VI, Bucureşti, 1976, p. 261.

41. S‑a considerat fie că ancadramentele au fost aduse de la „Cloaşterul” dărâmat (la începutul secolului XX – Emil Fischer, Die Kulturarbeit des Deutschtums in Rumänien, p. 233, iar după săpăturile din 1958, Ion Barnea şi Emil Lăzărescu, op.cit., p. 70), fie că ancadramentele au aparţinut de la început edificiului (Al. M. Zagoritz, Înrâuriri gotice în arhitectura românească, BCMI, VIII, f. 33, 1916, p. 44–46), fie că elementele gotice îşi au origina în arhitectura moldovenească, după modelul bisericii Stelea din Târgovişte (N. Ghika‑Budeşti (Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia. III. Veacul al XVII‑lea, BCMI, XXV, f. 71–74, 1932, p.80–81, pl. CCXCIV–CCC, fig.443–454).

42. Al. M. Zagoritz, op. cit., p. 46, remarca legătura „organică între baza bisericii şi ciubucăria uşii”. Nu se observă urme de adaptare a clădirii pentru încastrarea ancadramentelor, cum s-ar fi întâmplat dacă ele ar fi fost aduse aici ulterior ridicării bisericii, de la „Cloaşter”, în secolul al XVII‑lea.

43. P. Chihaia (op. cit., p. 316–318) a considerat că biserica Sf. Gheorghe ar fi fost distrusă după şi refăcută integral după mijlocul sec. XVII, când au fost folosite ancadramente luate din ruinele Cloaşterului, modelul bisericilor catolice influenţând elementele de plan şi forma soclului. Lipsa pronaosului a fost explicată prin considerarea bisericii drept capelă funerară a curţii domneşti. Dar în jurul bisericii voievodale s‑au efectuat înmormântări numeroase încă de pragul dintre secolele XIV şi XV.

44. Dorin Popescu, Săpăturile arheologice din R.. S. România în anul 1967, în SCIV, 19, 1968, 4, p. 694 („S‑au efectuat săpături de salvare la biserica Sf. Gheorghe – Olari, datându‑se monumentul în a doua jumătate a secolului al XV‑lea. Cu această ocazie s‑au dezvelit şi cercetat 31 de morminte, care dovedesc apartenenţa la ritul răsăritean, deşi construcţia are elemente gotice”). Pentru săpăturile menţionate, vezi şi Fl. Mârţu, Cercetări arheologice cu privire la „mişeii” din Câmpulungul medieval, în volumul Din istoria luptei antiepidemice din România, Bucureşti, 1972, p. 39–44; idem, Mişeii Câmpulungului medieval şi biserica Sf. Gheorghe Olari, BOR, XC, 1972, 3–4, p. 362.

45. Fl. Mârţu, Un ecou al Renaşterii, în a doua jumătate a secolului XV, la Câmpulung Muscel, Revista Muzeelor, V, 1968, nr.5, p. 449 – 450.

46. I. Răuţescu, op. cit., p. 238 – 239.

47. Cercetări arheologice efectuate de Spiridon Cristocea, Flaminiu Mîrtzu, Adrian Băjan (Comisia Naţională de Arheologie. Situri arheologice cercetate în perioada 1983 – 1992, Brăila, 1996, p. 30).

48. Textul pisaniei, dispărute, cunoscut dintr‑o transcriere făcută în 1831, arăta că biserica a fost zidită în timpul domniei lui Alexandru Coconul, de jupan Ghinea Mustachi cu truda preotului Iane eclesiarhul şi terminată la 1 martie 7134 (1626). A fost reparată, cu unele transformări, în 1771 (N. Iorga, Inscripţii din bisericile României, vol. II, p. 102; I. Răuţescu, op. cit., p. 255).

49. Săpături efectuate de Flaminiu Mîrtzu, inedite (vezi Câmpulung‑Muscel ieri şi azi, p. 38).

50. Existenţa acesteia este menţionată în textul de prezentare a monumentului, afişat în faţa intrării.

51. Câmpulung‑Muscel ieri şi azi, p. 38

52. Horia Teodoru, Meterezele bisericilor câmpulungene, BCMI, 1943, p. 85–94; Eugenia Greceanu, Alexandru Mulţescu, Maria Mulţescu, Legături între Transilvania şi Ţara Românească oglindite în arhitectura bisericii Sf. Marina din Câmpulung Muscel, Studii şi comunicări. Muzeul Câmpulung Muscel, II, 1982, p. 25–40.

53. La mijlocul secolului al XIX-lea, C. D. Aricescu (Istoria Câmpulungului, vol. II, Bucureşti, 1856, p. 157) socotea începuturile bisericii Muceniţa Marina între 1100 şi 1200, opinie fantezistă, generată de patriotismul local al autorului şi de tradiţia că biserica ar fi fost zidită în secolul al XIII-lea. Ioan Răuţescu (Câmpulung – Muscel. Monografie istorică, Câmpulung, 1943, p. 284) considera lăcaşul ridicat în secolul al XV-lea, remarcând că urmele vechii picturi din altar erau mult îngropate în pământ.

54. E. Greceanu, Al. Mulţescu, M. Mulţescu, op. cit., p. 39 – 40, menţionând analogiile cu biserici din Transilvania, în special din Ţara Haţegului şi Zarand (planul asemănător, folosirea blocurilor de piatră făţuită la muchiile zidurilor sau ancadramentul uşii de pe latura sudică, cu muchia teşită).

55. Cronica săpăturilor arheologice din 1963, în SCIV, 15, 1964, 4, p. 566 („…s‑a făcut un sondaj în grădina din jurul bisericii. S‑au găsit morminte din secolele XVI – XVII şi bogate urme de locuire începând din secolul al XV‑lea”). La săpături a participat D. V. Rosetti, care conducea în acel an şantierul de la Bărăţie, şi Flaminiu Mîrtzu.

56. Flaminiu Mîrtzu, Datarea monumentului medieval Marina din Câmpulung-Muscel în lumina controverselor istoriografice şi a atestărilor investigaţiilor arheologice, Studii şi comunicări. Muzeul Câmpulung Muscel, III, 1984, p. 19 şi urm.

57. În 1831 era menţionată vechea inscripţie slavonă din 7070 (1561‑1562) iar în catagrafia din 1840 se precizează că biserica, având hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a fost prefăcută şi preînnoită de Iorga judeţul sin diacon Gheorghe „şi s‑au săvârşit la leat 1803 aug(ust) 24” – vezi I. Răuţescu, op. cit., p. 326.

58. Săpături efectuate în 1969, vezi Flaminiu Mîrtzu, Un sigiliu inelar al unui „judeţ” al Câmpulungului, Revista Muzeelor, VII, 5, 1970, p. 436 – 437; idem, Monumentul medieval Marina…, p. 20 – 24.

59. În catagrafia din 1840 se arăta că lăcaşul a fost refăcut în anul 1766 de clucerul Apostol şi soţia sa Safta şi îngrijit mai târziu de urmaşii acestora, serdarii Pavlache şi Grigore Apostolescu (I. Răuţescu, op. cit., p. 323).

60. Săpături inedite efectuate de Flaminiu Mîrtzu, vezi Monumentul medieval Marina…, p. 21; acelaşi autor, într‑o intervenţie publicată în volumul La numismatique – source de l’histoire de l’art et de l’histoire des idées. Travaux de la Commission Internationale de Numismatique présentés au XV^e Congres International des Sciences Historiques, Bucarest, 1980, Bucureşti, 1982, p. 30 – 34, discută despre o monedă otomană, de formă pătrată, emisiune de la Ahmed I (1603 – 1617), descoperită prin săpături arheologice, într‑un mormânt, la Câmpulung (fără precizarea locului).

61. Fl. Mîrtzu, Prezenţe arheologice bogomilice în zona Câmpulung‑Muscel, judeţul Argeş, Studii şi comunicări. Muzeul Piteşti, II, 1969, , p. 222 şi fig.5, p. 221.

62. Ibidem, p. 219 – 229.

63. Tezaur aflat în punctul Creţişoara (florini ai Imperiului romano – German, din perioada războiului de 30 de ani) şi în altul găsit în zona Schei (taleri şi groşi polonezi, transilvani şi germani) (Ibidem, p. 116 – 117).

64. Fl. Mîrtzu,, Reprezentarea florii de crin pe inele în Ţara Românească în sec. XIV – XVI, SCIA, 16, 1969, nr. 1, p. 123 – 129; idem, Reprezentări ale pomului vieţii pe inele româneşti din sec. XVI, SCIA, seria Artă Plastică, 17, 1970, nr.2, p. 297 – 301; idem, Biserica necunoscută descoperită la Lereşti – Muscel, BOR, LXXXVI, 1968, nr. 3 – 5, p. 452.

65. Flaminiu Mîrtzu, Ecouri argeşene nevalorificate privind etnogeneza: vasele funerare medievale de sticlă, Argessis, Seria istorie, VII, 1995, p. 45 – 52. Sunt examinate vasele descoperite în numeroase locuri, inclusiv la Câmpulung, în ”rezervaţiile funerare afectate monumentelor medievale de cult, păstrate încă sau dispărute: Valea, Bradul, Schei, Sf. Gheorghe, Fundeni, Sf. Ilie, inclusiv sondajul efectuat în 1964 în incinta M‑rii Negru Vodă, în zona Casei Domneşti, inclusiv Lereşti (în nordul oraşului, ca hinterland medieval al acestuia) (nota 1). În săpăturile din zonă, „3/4 din vasele funerare din sticlă interceptate (fragmente, întregibile sau întregi) din 361 morminte medievale cercetate, s‑au aflat aşezate…între partea interioară a cotului drept şi torace” (p. 47), mai rar alăturat, în partea dreaptă a capului (p. 45).

66. Câmpulung‑Muscel ieri şi azi, p.33 – 36.

67. C. Moisil, Monetele lui Radu I Basarab, în Curtea domnească de la Argeş, BCMI, X – XVI, 1917 – 1923, p. 123.

68. Fl. Mîrtzu, O monedă necunoscută a lui Basarab II, în Revista Muzeelor, IV, 1967, nr.3, p. 272 – 273.

69. Identificată de Octavian Iliescu (StComPiteşti 3, 1971, p. 182; Câmpulung Muscel ieri şi azi, p. 34 – 35).

70. Câmpulung Muscel ieri şi azi, p. 34 – 35.

71. Ibidem, p. 36

72. În capitolul pe care l‑a redactat în monografia privind istoria Câmpulungului, Fl. Mîrtzu scria: „Cercetarea arheologică, la verticală, a marii majorităţi a rezervaţiilor funerare (în notă: campanii arheologice efectuate în perioada 1967 – 1972 de către Muzeul Câmpulung–Muscel), cărora monumentele de cult le‑au preexistat, la foarte mică distanţă în timp, deservind şi fiind afectate, ca însăşi raţiune a existenţei lor, micronecropolelor din fiecare cartier al vechiului oraş, au permis datarea, cu suficientă exactitate, a bisericilor în cauză, respectiv a primei lor faze de funcţionalitate (notă: cărora le corespunde nivelul celor mai vechi morminte, aflate pe pământul viu, datate prin inventarul funerar interceptat: monete, podoabe etc.). Astfel: Fundeni, sec. XV, Sf. Gheorghe – Olari, a breslei olarilor, sec. XV, Şubeşti, a breslei şubarilor, sec. XVI, Sf. Ilie sec. XV, Marina sec. XVI, Schei sec. XV, Valea (astăzi dispărută) sec. XV, Sf. Nicolae – Târg sec. XVII, Sf. Nicolae Domnesc sec. XVI, Bradul (astăzi dispărută) sec. XV, biserica Negru Vodă (ulterior Mănăstire) sec. XIII” (Câmpulung Muscel ieri şi azi, p. 111). Trebuie remarcat că despre săpături la bisericile Şubeşti, Sf. Nicolae – Târg, Sf. Nicolae Domnesc şi Bradul nu mai există alte menţiuni, iar pentru datarea bisericii „Negru Vodă” în sec. XIII nu există dovezi arheologice.

73. Hrisovul din 7 mai 1615 în care orăşenii sunt numiţi „moşteni în oraş”, – vezi Gh. Pârnuţă, Şt. Trâmbaciu, Documente şi inscripţii privind istoria oraşului Câmpulung Muşcel, I, Bucureşti, 1999, p. 160–162; Şt. Olteanu, Geneza oraşelor medievale din Ţara Românească, în Studii, 16, 1963, 6, p. 1277.

74. În str. Negru Vodă nr. 76 (Gh. I. Cantacuzino, Maria Venera Rădulescu, Şt. Trâmbaciu, Cercetări arheologice la Câmpulung – 2001, Revista de istorie a Muscelului, 7, 2002, p. 28–30, 35–36)

75. Emil Lăzărescu, Despre piatra de mormânt a comitelui Laurenţiu şi câteva probleme arheologice şi istorice legate de ea, SCIA, IV, 1957, 2, p. 109 – 126.

ILUSTRAŢIE:

Fig. 1. Amplasarea edificiilor de cult pe planul oraşului Câmpulung. 1. Mânăstirea „Negru Vodă”. 2. Ansamblul Bărăţie. 3. Locul „Cloaşterului”. 4. Biserica Sf. Gheorghe – Olari. 5. Biserica Fundeni. 6. Biserica Sf. Ilie. 7. Biserica Sf. Marina. 8. Biserica Schei. 9. Biserica Şubeşti. 10. Biserica Sf. Nicolae „Domnească”. 11. Biserica Popa Savu. 12. Biserica Nicuţ. 13. Biserica Flămânda. 14. Biserica Vişoi. 15. Locul bisericii dispărute Valea. 16. Locul bisericii dispărute Bradul.

Comunicare prezentată la A.R.A. 7 – aprilie 2006