SALVAREA PICTURII PRIDVORULUI BISERICII TUTUROR SFINŢILOR PĂRHĂUŢI

 

Geanina Roşu

 

Biserica închinată Tuturor Sfinţilor este ctitoria vistiernicului şi mai târziu logofătului Gavril Totruşan, pe proprietatea sa din satul Pătrăuţi, aflat astăzi în comuna Todireşti, la cca.15 km nord vest de Suceava. Ea este datată, conform pisaniei de piatră, în 15 iunie 1522 şi face trecerea de la stilul ultimelor biserici zidite pe vremea lui Ştefan cel Mare, la cel al epocii lui Petru Rareş.(fig.1)

Plastica sobră a faţadelor conferă monumentului aspectul unei fortăreţe cu ziduri groase din piatră de carieră şi ferestre foarte înguste, lipsite de orice podoabă exterioară. Planul este simplu de formă dreptunghiulară, cu absidă semicirculară  uşor decroşată. Zidurile drepte fără cornişă, cu soclu puţin evazat, dar fără profil superior, se continuă spre vest cu un pridvor deschis suprapus de un foişor clopotniţă ce permite accesul în podul bisericii. Această dispunere a pridvorului clopotniţă, reprezintă elementul de noutate adus de monument în istoria artei medievale româneşti.(fig.2)

Examinând faţadele bisericii se remarcă urme ale unui prim strat decorativ, simplu cu caracter geometric, aplicat pereţilor imediat construirii lor, pentru a-i proteja şi pentru a modifica aspectul anost al zidului. Aceste urme sunt prezente sub forma unor straturi subţiri de var aplicat pe piatra profilată a ferestrelor şi al arcelor de la clopotniţă şi pridvor. Mortarul suport este identic cu cel de zidărie, incizat pentru marcarea asizelor de cărămidă. Clopotniţa păstrează aproape integral decorul de aşteptare, aflate pe fond alb, asizele roşii de cărămidă se extind spre exterior marcând arcele foişorului. Nu se poate menţiona amploarea acestui prim strat, deoarece periferic fiecărui fragment conservat, există tiviri cu ciment. Personal înclin să cred că urmele păstrate probabil izolat pe faţade au fost decopertate în timpul intervenţiilor de rostuire ale zidurilor, pierzându-se o dată cu aceasta posibilitatea reconstituirii corecte a primului decor.(fig.3)

În interior jocul primului strat decorativ reprezentat de asizele de cărămidă, cu dimensiuni diferite creează alternanţe bicolore roşu-gri, desfăşurate pe fondul alb de var aplicat pe tencuiala proaspătă de zidărie. Ritmurile astfel obţinute, dau iluzia unor funii împletite, romburi, şiruri dispuse orizontal sau vertical specifice decorului acestei bisericii.(fig.4)

Pictura figurativă, al doilea strat decorativ, se conservă pe suprafeţe generoase la interiorul bisericii şi în pridvor. Datarea ei reprezintă un subiect de controversată între specialişti, însă, restaurarea ansamblului iconografic, sperăm că va aduce noi elemente în vederea elucidării acestei probleme.  Analiza stilistică,  încadrează pictura de la Părhăuţi, perioadei de tranziţie spre epoca lui Petru Rareş, ansamblul iconografic din altar şi naos prezintă numeroase asemănări cu pictura bisericii mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.(fig.5)

Starea de ruină avansată în care s-a aflat construcţia, pentru o perioadă mare de timp a fost principala cauză a degradării picturii murale. Distrugerea acoperişului, lipsa rigolelor, a trotuarelor perimetrale şi reparaţiile cu ciment au favorizat şi accelerat procesul de degradare, datorat în mare parte umidităţii. Lor li s-au adăugat condiţiile specifice de macro şi micro climat cu variaţiile termice, bogatul regim hidrologic al zonei, mişcările eoliene, fenomenele fizice de tip îngheţ-dezgheţ, cristalizarea diferitelor tipuri de sare, evaporare, condens, colonizări de microorganisme şi insecte, lovituri şi accidente provocate de enoriaşi, vandalizări şi barbarisme, ceară, praf şi fum, iată câteva din cauzele care au concurat la starea actuală în care se găseşte pictura murală.(fig.6)

Problemele de conservare ale veşmântului cromatic, pe ansamblul bisericii, sunt desprinderile grave ale celor două straturi decorative, în special pe zonele superioare marcate de infiltraţiile apelor meteorice. Aceste desprinderi, cu toate că au fost ancorate provizoriu în pronaos, în anul 1975, au continuat să se desprindă aflându-se în momentul de faţă, în pericol de prăbuşire. Acest fenomen este agravat de faptul că sunt încă active infiltraţiile apei prin acoperişul defect, iar structura de zid prezintă elemente dislocate, friabilizate, fisurate sau lipsă, ca urmare a forţelor mecanice de cristalizare a sărurilor şi a metabolismului plantelor existente, la un moment dat deasupra bisericii. Rădăcini uscate ale unor arbuşti se pot observa şi astăzi pe bolţi.(fig.7)

         

Starea de conservare a pridvorului.

Pridvorul bisericii a reprezentat pentru noi o urgenţă şi o provocare, în acelaşi timp, iar în ceea ce urmează încerc  să expun, necesitatea acestei intervenţii.(fig.8)

Examinată în lumină dirijată sau numai privind razant pictura din pridvor, ni se dezvăluie o realitate nebănuită, un fenomen violent de desprindere a stratului de culoare, ce a condus la pierderea sa irecuperabilă pe mari şi importante suprafeţe.(fig.9)

Impresia este şocantă, depăşind limitele imaginaţiei.  Stratul de culoare este încreţit, dantelat şi exfoliat în ultimul stadiu posibil, în proporţie de cca. 98% pe suprafeţele verticale şi 70% pe boltă. Fiecare fragment de culoare păstrat, parcă printr-o minune dumnezeiască, are marginile perimetrale desprinse, umflate, fracturate, franjurate şi degradate astfel încât imaginea este impresionantă, chiar şi pentru noi. Formele  de degradare se manifestă aici în toate stadiile posibile, agravante şi evolutive. Greu se poate descrie în cuvinte starea distructivă în care se afla această pictură. Personal, nu am întâlnit nimic mai grav, mai amplu şi mai emoţionant, ca acest fenomen cunoscut de pictura pridvorului bisericii de la Părhăuţi.(fig.10) Cu toate că procesul de degradare a fost continuu,  această pictură s-a încăpăţânat să rămână pe suport, chiar şi parţial, sfidând nepăsarea oamenilor pe care ea, trebuie să-i înnobileze, să-i conducă pe calea dreaptă şi pilduitoare a sfântului Nicolae, episcopul Mirelor Lichiei, a cărei viaţă  o ilustrează aici, pictura. Singură, degradată, exfoliată, mutilată de timp şi abandonată de oameni, această pictură, continuă să impesioneze, trăind tăcută, pilda pustnicilor şi a sfinţilor călugări pictaţi în registrul inferior, deasupra draperiei.(fig.11) Ei veghează intrarea creştinilor în sfântul locaş. Pe arcele de acces în pridvor sunt pictaţi perechi, sfinţi mucenici, dintre care amintim doar pe cei cu numele păstrate Procopie, Trifon, Nichita, Vlasie, Platon, Teodor  iar pe feţele dinspre arce, ale pilastrului central sunt doi sfinţi militari pictaţi călări, distruşi aproape în totalitate.(fig.12) Trebuie să spun că deasupra intrării în pronaos este amplasată compoziţia Deisis, rugăciunea adresată Mântuitorului de Fecioara Maria, sf. Ioan Botezătorul şi arhanghelii Mihail, Gavril, Rafail şi Uril. Siluetele subţiri, înalte şi elegante sunt reliefate, la propriu, de formele de exfoliere ale stratului de culoare, fiecare detaliu de compoziţie, gest, braţe, mâini, blicuri de expresie, lumini şi umbre, accente şi semitonuri toate se citesc diferenţiat prin forme şi texturi diferite de degradare.(fig.13)

Formele de manifestare ale fenomenului de exfoliere sunt numeroase iar cauzele care au condus la această degradare sunt variate. Se observă că suprafeţele marcate de exfoliere sunt în general cele acoperite cu pigmenţi minerali argiloşi, aplicaţi în strat consistent pentru a mări puterea lor de acoperire. Ei au proprietatea absorbţiei şi retenţiei apei în moleculă pentru un timp mai lung, în comparaţie cu ceilalţi pigmenţi, mărindu-şi volumul iar prin evaporare, molecula de apă părăseşte  spaţiile ocupate anterior, moleculele alunecând între ele prin clivaj, ceea ce conduce treptat la apariţia microfisurilor, prin micşorarea volumului. Aceste mişcări regulate au condus, în timp, la ruperea legăturilor de carbonat de calciu, specifice picturii al fresco, atât între pigmenţi dar şi între straturi. Prin distrugerea legăturilor coezive debutează fenomenul de pulverulenţă iar pictura capătă aspect prăfos, caracteristicile stratului se modifică,  suprafaţa devenind vulnerabilă în faţa mişcărilor eoliene. Micro-fragmentele de pigment se desprind uşor şi cad, pictura are, în acest caz, aspect  discontinuu,  evidenţiat în special pe fonduri şi veşminte.(fig.15)

Concomitent cu fenomenul anterior are loc şi pierderea legăturilor adezive, acele punţi minerale care păstrează pigmenţii pe suportul de var, se rup la interfaţa pigment - suport şi treptat apar micile umflături. Acestea continuă să se mărească, ajutate fiind de absorbţia-evaporarea apei şi clivajul moleculelor de pigment, conducând la apariţia numeroaselor umflături, ce imprimă suprafeţei un aspect neregulat. Tensiunile interne ale stratului contribuie la spargerea umflărurilor, conducând la apariţia micilor cratere care, continuă să se mărească şi să se fragmenteze, până se formează solzii atât de diferiţi ca aspect, forme şi dimensiuni.(fig.16)

Remarcăm că zonele acoperite cu alb de var sau cele în care s-a adăugat var pentru a obţine semitonuri deschise, s-au conservat mai bine.(fig.17) Chiar şi blicurile, liniile de compoziţie sau elementele decorative  efectuate cu verde au conservat mai bine stratul de culoare peste care a fost suprapus. Pentru var explicaţia este simplă, favorizând conservarea stratului de pictură printr-un aport de carbonat de calciu, (fig.18) însă verdele prin indicele diferit de absorbţie şi prin compoziţia chimică diferită, nu a cunoscut efectul de degradare atât de accelerat, permiţând conservarea legăturilor originale şi salvând pictura din vecinătate.

Proprietăţile şi caracteristicile pigmenţilor, expuşi unui mediu impropriu, nu sunt singurele cauze ale degradării picturii. Ele sunt completate de efectele negative ale fenomenului de solubilizare, migrare şi cristalizare a sărurilor.

Aşa cum am văzut biserica a fost supusă infiltraţiilor masive ale apelor meteorice, care în timp îndelungat, a solubilizat substanţe din acumulările organice aflate deasupra bolţilor sau sărurile aflate în materialele de construcţie, pe care le-a depus sub forma unor de mici cristale. Acestea treptat se măresc formând depozite în spatele stratului de culoare fără adeziune la suport şi al cărui loc este luat prin împingerea picturii, până la desprinderea şi pierderea ei. Acest fenomen este vizibil în zona bolţii, provocând pierderi grave din stratul picturii.(fig.19)

Un alt fenomen de cristalizare a sărurilor sub forma compuşilor chimici ai ionilor sulfat, nitrat şi carbonat, se manifestă la suprafaţa stratului de culoare, pe care îl fracturează, şi apare sub forma petelor albe dure, în centrul cărora există un crater punctiform. În zona inferioară acolo unde umiditatea de capilaritate a evoluat permanent, cristalizarea sărurilor s-a manifestat de-a lungul traseelor de polisare şi pe microfisuri. Biserica nu a avut niciodată vreun sistem de drenaj sau protecţie a zidurilor, vegetaţia creşte şi astăzi nestingherită lângă pereţi. Degradările cauzate de ascensiunea capilară a apei au condus la diverse reparaţii cu  ciment, efectuate neglijent prin suprapunerea perimetrală a mortarelor peste pictura originală, mărind graful de dificultate al restaurării.

La aceste probleme se adaugă acumulările particulelor fine de praf, aflate în aer sub forma suspensiilor fine, purtate de vânt şi depozitate  pe suprafeţele verticale ale pridvorului. Frecarea maselor de aer, accentuată de curenţii formaţi în acest spaţiu deschis, a mărit gradul electrostatic al picturii, permiţând particulelor de praf să adere mai bine la suprafaţa murală. Deoarece stratul de culoare se afla într-un proces evolutiv de exfoliere iar particulele fine de praf, permanent alimentate de masele de aer, au continuat să se depună, formând depozite chiar şi în spatele fragmentelor de culoare desprinse sau înlocuind pigmenţii decoezivi desprinşi de curenţi. Astfel pictura s-a acoperit cu un strat gros de praf, de sub care elementele iconografice sunt greu vizibile.(fig.20)

Tot ca efect al mişcărilor eoliene sunt desprinderile masive şi pierderile fragmentelor de culoare exfoliată. Deoarece procesul acesta a evoluat progresiv, locul alb al suportului rămas fără culoare, este acoperit cu suspensiile de praf sub forma patinei. Cercetând  atent pictura murală observăm pete de intensităţi diferite ale patinei de la foarte consistent până la alb, ceea ce demonstrează frecvenţa pierderilor. De remarcat este faptul că predomină petele foarte deschise, ceea ce înseamnă că în ultima perioadă de timp au avut loc cele mai mari desprinderi şi pierderi din pictura originală.(fig.21)

Dezvoltarea unui intens atac microbiologic, precum bacteriile, ciupercile microscopice, dintre care unele au colorat în roz mediul contaminat şi algele dezvoltate în zona inferioară a pereţilor, pe suprafaţa umidităţii de capilaritate  şi favorizate de lumina solară, completează gama problemelor de conservare ale acestei picturi.

Nu voi trece cu vederea un alt aspect, normal în general, dar care aici creează serioase probleme stratului de culoare. Mă refer la un alt fel de atac biologic, şi anume la degradările provocate de coloniile de insecte, mai precis la păianjeni, care şi-au dezvoltat un adevărat habitat, colonizând spaţiul şi adaptându-se perfect modului de viaţă specific spaţiului semi-deschis al pridvorului.(fig.22) Abundenţa insectelor mici, care se adăpostesc aici, sursă de hrană pentru păianjeni au favorizat construirea unui sistem complicat de pânze, ancorate de solzirile picturii. Tot aceste exfolieri, serveau ca locuri de refugiu sau pândă ale răbdătorilor prădători. Aceştia şi-au dezvoltat un sistem de camuflaj eficient, adoptând culori diferite, în funcţie de tonul local al stratului. Astfel am observat păienjeni gri, verzi, roşii sau albi.

Lacunele profunde sau cele de martelare au reprezentat locuri ideale pentru depunerea ouălor, din care au eclozat armate de păianjeni. Una dintre aceste colonii am descoperito şi noi, după cum se vede în imagini. Alte specii de păianjeni şi-au depus ouăle pe pictura murală sub forme diferite, dintre care, cele mai spectaculoase şi grave (fig.23) sunt acele mici sfere ancorate pe suprafeţele pigmenţilor argiloşi, aflaţi într-o stare avansată de pulverulenţă. Aceşti păianjeni de câmp, au desprins cu picioarele pigmenţii, din zona de ancorare a cuibului, şi iau fixat pe acestea pentru a proteja ouăle, pe de o parte şi pentru a construi un camuflaj eficient împotriva prădătorilor.

Cu toate că ancorarea pânzelor de fragmentele desprinse a contribuit la pierderea parţială a picturii, fenomenul descris anterior reprezintă cel mai grav dintre toate problemele cunoscute de pictura murală în general. Este pentru prima oară când am întâlnit aşa ceva. Frecvenţa acestor sfere de culoare, în jurul cărora pigmentul original nu mai există, deplasarea lor prin rostogolire de pe o culoare pe alta, ciucurii şi coloniile, de astfel de cuiburi sferice, creează cadrul unei degradări grave ale picturii, imposibil de recuperat. Cu toate că pigmentul există, şi se vede, el nu va mai putea fi pus niciodată pe locul său original, mai ales că stratul plan este transformat într-o sferă elastică, mobilă cu mijlocul format din fibra ţesută de păiajeni.

Pe suprafaţa murală se observă, de asemenea, solzi de culoare care plutesc ancoraţi de pânzele de păianjeni desprinse şi strânse de curenţii puternici de aer, ce se formează în acest spaţiu. Pentru a ne face o idee despre forţa maselor de aer, putem observa resturi uscate ale vegetaţiei exterioare, precum paie, frunze şi seminţe aduse de curenţii de aer, fixate în pânzele fine şi bine ancorate de pictură, care desprinse de suport, se mişcă pe pictură agăţând şi desprinzând noi fragmente de culoare.(fig.24)

În linii mari acesta este tabloul stării de conservare în care se găsea pictura pridvorului la debutul intervenţiei de urgenţă. Scopul nostru a fost acela de a recupera şi consolida profilactic pictura murală, urmând ca anul acesta să continuăm operaţiunile începute în toamna anului trecut. Astfel centru nostru de interes, ca primă urgenţă, a fost fixarea stratului de culoare. Cu această operaţiune, aplicată picturii aflată pe intradosul arcelor exterioare de acces în pridvor, a debutat intervenţia noastră.

Favorizată de poziţia înclinată, pictura celor două arce şi a bolţii nu a permis acumularea particulelor de praf, stratul de culoare deşi exfoliat, dezvăluia privitorului imaginea cromatică şi iconografică originală. Însă aici sunt vizibile formaţiunile saline care au provocat degradarea picturii murale.(fig.25)

Se remarcă modificarea cromatică a personajelor pictate spre exteriorul  pridvorului, acolo unde, din cauza unui incendiu în partea de vest a bisericii, pigmentul ocrul galben este transformat în roşu. Portretele, mâinile, aureolele şi veşmintele sfinţilor mucenici au devenit roşu-brun.(fig.26) Astfel axându-ne pe problema fixării stratului de culoare şi utilizând experienţa câştigată în restaurarea picturilor exterioare, am folosit ca fixativ profilactic, dispersia transparentă de cazeinat de calciu, deoarece ea asigură o preconsolidare optimă şi permite tratamentul ulterior cu hidroxid de bariu. Operaţiunea propriu – zisă, a cunoscut un grad mare de dificultate, deoarece, aşa cum am văzut, stratul de culoare foarte degradat era imposibil de atins. În aceste condiţii impregnarea picturii cu dispersie s-a făcut prudent, printr-un proces de descărcare a picăturii de fixativ, prelinsă din pensula moale, care la contactul cu suprafaţa murală a fost imediat absorbită şi difuzată în substrat.(fig.27) În acest mod, îmbogăţind stratul de culoare cu fixativ, acesta a devenit moale şi elastic, ceea ce ne-a permis presarea lui prin intermediul unei folii  subţiri de polietilenă, până la lipirea sa pe suport şi la căpătarea proprietăţilor unui strat. Rezultatul este uimitor, pictura exfoliată îşi recapătă consistenţa şi aspectul mural iniţial, păstrând vizibile zonele lacunare apărute în timp, ca şi petele albe ale formaţiunilor saline.(fig.28)

Pictura aflată pe suprafeţele verticale, grav exfoliată şi pierdută în mare proporţie, era acoperită cu un strat gros şi aderent de praf. Aici nu se mai putea face fixarea direct, ci trebuiau îndepărtate aceste cantităţi impresionante de praf, care de multe ori depăşeau în grosime, stratul de culoare original. Astfel după îndepărtarea minuţioasă a pânzelor de păianjen şi a resturilor vegetale ancorate de ele, s-a efectuat o uşoară descărcare a stratului de praf aflat pe  suprafeţele pictate cu alb de var, mai bine conservate, care permiteau intervenţia mecanică. Această operaţiune s-a făcut în mediu uscat, direct pe stratul de culoare, folosind o pensulă moale. Dificultăţi deosebite am întâmpinat în  cazul curăţirii stratului de culoare exfoliat şi complet acoperit de praful gros.  În acest scop metodologia abordată a fost un specială şi cu grad mare de dificultate.  Solubilizarea depunerilor străine s-a făcut cu carbonatul de amoniu aplicat în comprese. Stratul gros de praf a căpătat, în momentul umezirii, consistenţa cleioasă a unei argile. Pentru protejarea picturii murale s-a lucrat prin intermediul hârtiei japoneze.(fig.29) Tehnologia de lucru am prezentato şi cu alte ocazii şi nu voi insista asupra ei, însă vreau să punctez faptul că fiecare fragment de culoare solzit a fost curăţat individual, printr-o atentă  descărcare cu pensula moale şi umedă, până la îndepărtarea totală a particulelor străine. După o muncă atât de laborioasă rezultatul este spectaculos, pictura revine la aspectul cromatic iniţial, conservând toate fragmentele care prin însumare ne conduc spre adevărata valoare a picturi pridvorului.(fig.30)

Menţionez că încercările noastre, iniţiate şi conduse de prof. univ. doc. Oliviu Boldura, în vederea salvării acestei picturi a început cu mai mult de 10 ani în urmă, însă birocraţia stufoasă, lipsa de interes din partea statului, a bisericii ca beneficiar, a comunităţii ortodoxe, din ce în ce mai mică, au tergiversat începerea intervenţiei, cu toate că Proiectul de restaurare, comandat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fost avizat de MCC, încă din anul 2004.(fig.31) Trebuie să laud iniţiativa particulară a domnului Oliviu Boldura care, în cele din urmă, a sponsorizat Proiectul de restaurare şi nu a încetat să caute noi sponsori pentru urgenţa de a salva pictura pridvorului şi a întregii biserici. Susţinerea financiară a primei intervenţii a fost oferită ce generozitate din partea unui fiu al satului ing. Viorel Nuţu, alături de care au participat cu masa câtorva familii şi găzduirea oferită de preotul acestui vechi sat. În final ţin să mulţumesc tuturor oamenilor implicaţi  în acest proiect şi nu în ultimul rând echipei de restauratori împreună cu care am făcut posibilă intervenţia de salvare a picturii medievale de la Părhăuţi. În concluzie, prin această intervenţie de urgenţă s-a oprit pe moment, un proces evolutiv de pierdere eminentă a stratului pictural şi salvarea unor imagini iconografice valoroase, transmise în timp prin strădania logofătului Gavril Totruşan, care şi-a doarme somnul de veci departe de necropola familiei sale.

 

 

 

Comunicare prezentată la A.R.A. 8 – aprilie 2007

copyright © Simpara 2000 – 2007, toate drepturile rezervate