|
|
SALVAREA PICTURII PRIDVORULUI BISERICII TUTUROR SFINŢILOR PĂRHĂUŢI
Geanina Roşu Biserica închinată Tuturor Sfinţilor este
ctitoria vistiernicului şi mai târziu logofătului Gavril
Totruşan, pe proprietatea sa din satul Pătrăuţi, aflat
astăzi în comuna Todireşti, la cca.15 km nord vest de Suceava. Ea
este datată, conform pisaniei de piatră, în 15 iunie 1522 şi
face trecerea de la stilul ultimelor biserici zidite pe vremea lui
Ştefan cel Mare, la cel al epocii lui Petru Rareş.(fig.1) Plastica sobră a faţadelor conferă
monumentului aspectul unei fortăreţe cu ziduri groase din
piatră de carieră şi ferestre foarte înguste, lipsite de orice
podoabă exterioară. Planul este simplu de formă
dreptunghiulară, cu absidă semicirculară uşor decroşată. Zidurile
drepte fără cornişă, cu soclu puţin evazat, dar
fără profil superior, se continuă spre vest cu un pridvor
deschis suprapus de un foişor clopotniţă ce permite accesul în
podul bisericii. Această dispunere a pridvorului clopotniţă,
reprezintă elementul de noutate adus de monument în istoria artei
medievale româneşti.(fig.2) Examinând faţadele bisericii se remarcă urme
ale unui prim strat decorativ, simplu cu caracter geometric, aplicat
pereţilor imediat construirii lor, pentru a-i proteja şi pentru a
modifica aspectul anost al zidului. Aceste urme sunt prezente sub forma unor
straturi subţiri de var aplicat pe piatra profilată a ferestrelor
şi al arcelor de la clopotniţă şi pridvor. Mortarul
suport este identic cu cel de zidărie, incizat pentru marcarea asizelor
de cărămidă. Clopotniţa păstrează aproape
integral decorul de aşteptare, aflate pe fond alb, asizele roşii de
cărămidă se extind spre exterior marcând arcele
foişorului. Nu se poate menţiona amploarea acestui prim strat,
deoarece periferic fiecărui fragment conservat, există tiviri cu
ciment. Personal înclin să cred că urmele păstrate probabil
izolat pe faţade au fost decopertate în timpul intervenţiilor de
rostuire ale zidurilor, pierzându-se o dată cu aceasta posibilitatea
reconstituirii corecte a primului decor.(fig.3) În interior jocul primului strat decorativ reprezentat
de asizele de cărămidă, cu dimensiuni diferite creează
alternanţe bicolore roşu-gri, desfăşurate pe fondul alb
de var aplicat pe tencuiala proaspătă de zidărie. Ritmurile
astfel obţinute, dau iluzia unor funii împletite, romburi, şiruri
dispuse orizontal sau vertical specifice decorului acestei bisericii.(fig.4) Pictura figurativă, al doilea strat decorativ, se
conservă pe suprafeţe generoase la interiorul bisericii şi în
pridvor. Datarea ei reprezintă un subiect de controversată între
specialişti, însă, restaurarea ansamblului iconografic, sperăm
că va aduce noi elemente în vederea elucidării acestei probleme. Analiza stilistică, încadrează pictura de la
Părhăuţi, perioadei de tranziţie spre epoca lui Petru
Rareş, ansamblul iconografic din altar şi naos prezintă
numeroase asemănări cu pictura bisericii mănăstirii Sf.
Ioan cel Nou de la Suceava.(fig.5) Starea de ruină avansată în care s-a aflat
construcţia, pentru o perioadă mare de timp a fost principala
cauză a degradării picturii murale. Distrugerea acoperişului,
lipsa rigolelor, a trotuarelor perimetrale şi reparaţiile cu ciment
au favorizat şi accelerat procesul de degradare, datorat în mare parte
umidităţii. Lor li s-au adăugat condiţiile specifice de
macro şi micro climat cu variaţiile termice, bogatul regim
hidrologic al zonei, mişcările eoliene, fenomenele fizice de tip
îngheţ-dezgheţ, cristalizarea diferitelor tipuri de sare,
evaporare, condens, colonizări de microorganisme şi insecte,
lovituri şi accidente provocate de enoriaşi, vandalizări
şi barbarisme, ceară, praf şi fum, iată câteva din
cauzele care au concurat la starea actuală în care se găseşte
pictura murală.(fig.6) Problemele de conservare ale veşmântului cromatic,
pe ansamblul bisericii, sunt desprinderile grave ale celor două straturi
decorative, în special pe zonele superioare marcate de infiltraţiile
apelor meteorice. Aceste desprinderi, cu toate că au fost ancorate
provizoriu în pronaos, în anul 1975, au continuat să se desprindă
aflându-se în momentul de faţă, în pericol de prăbuşire.
Acest fenomen este agravat de faptul că sunt încă active
infiltraţiile apei prin acoperişul defect, iar structura de zid
prezintă elemente dislocate, friabilizate, fisurate sau lipsă, ca
urmare a forţelor mecanice de cristalizare a sărurilor şi a
metabolismului plantelor existente, la un moment dat deasupra bisericii.
Rădăcini uscate ale unor arbuşti se pot observa şi astăzi
pe bolţi.(fig.7) Starea de conservare
a pridvorului. Pridvorul bisericii a reprezentat pentru noi o
urgenţă şi o provocare, în acelaşi timp, iar în ceea ce
urmează încerc să expun,
necesitatea acestei intervenţii.(fig.8) Examinată în lumină dirijată sau numai
privind razant pictura din pridvor, ni se dezvăluie o realitate
nebănuită, un fenomen violent de desprindere a stratului de
culoare, ce a condus la pierderea sa irecuperabilă pe mari şi
importante suprafeţe.(fig.9) Impresia este şocantă, depăşind
limitele imaginaţiei. Stratul de
culoare este încreţit, dantelat şi exfoliat în ultimul stadiu
posibil, în proporţie de cca. 98% pe suprafeţele verticale şi
70% pe boltă. Fiecare fragment de culoare păstrat, parcă
printr-o minune dumnezeiască, are marginile perimetrale desprinse, umflate,
fracturate, franjurate şi degradate astfel încât imaginea este
impresionantă, chiar şi pentru noi. Formele de degradare se manifestă aici în
toate stadiile posibile, agravante şi evolutive. Greu se poate descrie
în cuvinte starea distructivă în care se afla această pictură.
Personal, nu am întâlnit nimic mai grav, mai amplu şi mai
emoţionant, ca acest fenomen cunoscut de pictura pridvorului bisericii
de la Părhăuţi.(fig.10) Cu toate că procesul de degradare
a fost continuu, această
pictură s-a încăpăţânat să rămână pe
suport, chiar şi parţial, sfidând nepăsarea oamenilor pe care
ea, trebuie să-i înnobileze, să-i conducă pe calea
dreaptă şi pilduitoare a sfântului Nicolae, episcopul Mirelor
Lichiei, a cărei viaţă
o ilustrează aici, pictura. Singură, degradată,
exfoliată, mutilată de timp şi abandonată de oameni,
această pictură, continuă să impesioneze, trăind
tăcută, pilda pustnicilor şi a sfinţilor
călugări pictaţi în registrul inferior, deasupra
draperiei.(fig.11) Ei veghează intrarea creştinilor în sfântul
locaş. Pe arcele de acces în pridvor sunt pictaţi perechi,
sfinţi mucenici, dintre care amintim doar pe cei cu numele păstrate
Procopie, Trifon, Nichita, Vlasie, Platon, Teodor iar pe feţele dinspre arce, ale
pilastrului central sunt doi sfinţi militari pictaţi
călări, distruşi aproape în totalitate.(fig.12) Trebuie
să spun că deasupra intrării în pronaos este amplasată
compoziţia Deisis, rugăciunea
adresată Mântuitorului de Fecioara Maria, sf. Ioan Botezătorul
şi arhanghelii Mihail, Gavril, Rafail şi Uril. Siluetele
subţiri, înalte şi elegante sunt reliefate, la propriu, de formele
de exfoliere ale stratului de culoare, fiecare detaliu de compoziţie,
gest, braţe, mâini, blicuri de expresie, lumini şi umbre, accente şi
semitonuri toate se citesc diferenţiat prin forme şi texturi
diferite de degradare.(fig.13) Formele de manifestare ale fenomenului de exfoliere
sunt numeroase iar cauzele care au condus la această degradare sunt
variate. Se observă că suprafeţele marcate de exfoliere sunt
în general cele acoperite cu pigmenţi minerali argiloşi,
aplicaţi în strat consistent pentru a mări puterea lor de
acoperire. Ei au proprietatea absorbţiei şi retenţiei apei în
moleculă pentru un timp mai lung, în comparaţie cu ceilalţi
pigmenţi, mărindu-şi volumul iar prin evaporare, molecula de
apă părăseşte
spaţiile ocupate anterior, moleculele alunecând între ele prin
clivaj, ceea ce conduce treptat la apariţia microfisurilor, prin
micşorarea volumului. Aceste mişcări regulate au condus, în
timp, la ruperea legăturilor de carbonat de calciu, specifice picturii
al fresco, atât între pigmenţi dar şi între straturi. Prin
distrugerea legăturilor coezive debutează fenomenul de
pulverulenţă iar pictura capătă aspect prăfos, caracteristicile
stratului se modifică, suprafaţa
devenind vulnerabilă în faţa mişcărilor eoliene.
Micro-fragmentele de pigment se desprind uşor şi cad, pictura are,
în acest caz, aspect discontinuu, evidenţiat în special pe fonduri
şi veşminte.(fig.15) Concomitent cu fenomenul anterior are loc şi pierderea
legăturilor adezive, acele punţi minerale care păstrează
pigmenţii pe suportul de var, se rup la interfaţa pigment - suport
şi treptat apar micile umflături. Acestea continuă să se
mărească, ajutate fiind de absorbţia-evaporarea apei şi
clivajul moleculelor de pigment, conducând la apariţia numeroaselor
umflături, ce imprimă suprafeţei un aspect neregulat.
Tensiunile interne ale stratului contribuie la spargerea umflărurilor,
conducând la apariţia micilor cratere care, continuă să se
mărească şi să se fragmenteze, până se formează
solzii atât de diferiţi ca aspect, forme şi dimensiuni.(fig.16) Remarcăm că zonele acoperite cu alb de var
sau cele în care s-a adăugat var pentru a obţine semitonuri
deschise, s-au conservat mai bine.(fig.17) Chiar şi blicurile, liniile
de compoziţie sau elementele decorative
efectuate cu verde au conservat mai bine stratul de culoare peste care
a fost suprapus. Pentru var explicaţia este simplă, favorizând
conservarea stratului de pictură printr-un aport de carbonat de calciu,
(fig.18) însă verdele prin indicele diferit de absorbţie şi
prin compoziţia chimică diferită, nu a cunoscut efectul de
degradare atât de accelerat, permiţând conservarea legăturilor
originale şi salvând pictura din vecinătate. Proprietăţile şi caracteristicile
pigmenţilor, expuşi unui mediu impropriu, nu sunt singurele cauze
ale degradării picturii. Ele sunt completate de efectele negative ale
fenomenului de solubilizare, migrare şi cristalizare a sărurilor. Aşa cum am văzut biserica a fost supusă
infiltraţiilor masive ale apelor meteorice, care în timp îndelungat, a
solubilizat substanţe din acumulările organice aflate deasupra
bolţilor sau sărurile aflate în materialele de construcţie, pe
care le-a depus sub forma unor de mici cristale. Acestea treptat se
măresc formând depozite în spatele stratului de culoare fără
adeziune la suport şi al cărui loc este luat prin împingerea
picturii, până la desprinderea şi pierderea ei. Acest fenomen este
vizibil în zona bolţii, provocând pierderi grave din stratul
picturii.(fig.19) Un alt fenomen de cristalizare a sărurilor sub
forma compuşilor chimici ai ionilor sulfat, nitrat şi carbonat, se
manifestă la suprafaţa stratului de culoare, pe care îl
fracturează, şi apare sub forma petelor albe dure, în centrul
cărora există un crater punctiform. În zona inferioară acolo
unde umiditatea de capilaritate a evoluat permanent, cristalizarea
sărurilor s-a manifestat de-a lungul traseelor de polisare şi pe
microfisuri. Biserica nu a avut niciodată vreun sistem de drenaj sau
protecţie a zidurilor, vegetaţia creşte şi astăzi
nestingherită lângă pereţi. Degradările cauzate de
ascensiunea capilară a apei au condus la diverse reparaţii cu ciment, efectuate neglijent prin
suprapunerea perimetrală a mortarelor peste pictura originală,
mărind graful de dificultate al restaurării. La aceste probleme se adaugă acumulările
particulelor fine de praf, aflate în aer sub forma suspensiilor fine, purtate
de vânt şi depozitate pe
suprafeţele verticale ale pridvorului. Frecarea maselor de aer,
accentuată de curenţii formaţi în acest spaţiu deschis, a
mărit gradul electrostatic al picturii, permiţând particulelor de
praf să adere mai bine la suprafaţa murală. Deoarece stratul
de culoare se afla într-un proces evolutiv de exfoliere iar particulele fine
de praf, permanent alimentate de masele de aer, au continuat să se
depună, formând depozite chiar şi în spatele fragmentelor de
culoare desprinse sau înlocuind pigmenţii decoezivi desprinşi de
curenţi. Astfel pictura s-a acoperit cu un strat gros de praf, de sub
care elementele iconografice sunt greu vizibile.(fig.20) Tot ca efect al mişcărilor eoliene sunt
desprinderile masive şi pierderile fragmentelor de culoare
exfoliată. Deoarece procesul acesta a evoluat progresiv, locul alb al
suportului rămas fără culoare, este acoperit cu suspensiile de
praf sub forma patinei. Cercetând
atent pictura murală observăm pete de intensităţi
diferite ale patinei de la foarte consistent până la alb, ceea ce
demonstrează frecvenţa pierderilor. De remarcat este faptul că
predomină petele foarte deschise, ceea ce înseamnă că în
ultima perioadă de timp au avut loc cele mai mari desprinderi şi
pierderi din pictura originală.(fig.21) Dezvoltarea unui intens atac microbiologic, precum
bacteriile, ciupercile microscopice, dintre care unele au colorat în roz
mediul contaminat şi algele dezvoltate în zona inferioară a
pereţilor, pe suprafaţa umidităţii de capilaritate şi favorizate de lumina solară,
completează gama problemelor de conservare ale acestei picturi. Nu voi trece cu vederea un alt aspect, normal în
general, dar care aici creează serioase probleme stratului de culoare.
Mă refer la un alt fel de atac biologic, şi anume la
degradările provocate de coloniile de insecte, mai precis la păianjeni,
care şi-au dezvoltat un adevărat habitat, colonizând spaţiul
şi adaptându-se perfect modului de viaţă specific
spaţiului semi-deschis al pridvorului.(fig.22) Abundenţa insectelor
mici, care se adăpostesc aici, sursă de hrană pentru
păianjeni au favorizat construirea unui sistem complicat de pânze,
ancorate de solzirile picturii. Tot aceste exfolieri, serveau ca locuri de
refugiu sau pândă ale răbdătorilor prădători.
Aceştia şi-au dezvoltat un sistem de camuflaj eficient, adoptând
culori diferite, în funcţie de tonul local al stratului. Astfel am
observat păienjeni gri, verzi, roşii sau albi. Lacunele profunde sau cele de martelare au reprezentat
locuri ideale pentru depunerea ouălor, din care au eclozat armate de
păianjeni. Una dintre aceste colonii am descoperito şi noi,
după cum se vede în imagini. Alte specii de păianjeni şi-au
depus ouăle pe pictura murală sub forme diferite, dintre care, cele
mai spectaculoase şi grave (fig.23) sunt acele mici sfere ancorate pe
suprafeţele pigmenţilor argiloşi, aflaţi într-o stare
avansată de pulverulenţă. Aceşti păianjeni de câmp,
au desprins cu picioarele pigmenţii, din zona de ancorare a cuibului,
şi iau fixat pe acestea pentru a proteja ouăle, pe de o parte
şi pentru a construi un camuflaj eficient împotriva
prădătorilor. Cu toate că ancorarea pânzelor de fragmentele
desprinse a contribuit la pierderea parţială a picturii, fenomenul
descris anterior reprezintă cel mai grav dintre toate problemele
cunoscute de pictura murală în general. Este pentru prima oară când
am întâlnit aşa ceva. Frecvenţa acestor sfere de culoare, în jurul
cărora pigmentul original nu mai există, deplasarea lor prin
rostogolire de pe o culoare pe alta, ciucurii şi coloniile, de astfel de
cuiburi sferice, creează cadrul unei degradări grave ale picturii,
imposibil de recuperat. Cu toate că pigmentul există, şi se
vede, el nu va mai putea fi pus niciodată pe locul său original,
mai ales că stratul plan este transformat într-o sferă
elastică, mobilă cu mijlocul format din fibra ţesută de
păiajeni. Pe suprafaţa murală se observă, de
asemenea, solzi de culoare care plutesc ancoraţi de pânzele de
păianjeni desprinse şi strânse de curenţii puternici de aer,
ce se formează în acest spaţiu. Pentru a ne face o idee despre
forţa maselor de aer, putem observa resturi uscate ale vegetaţiei
exterioare, precum paie, frunze şi seminţe aduse de curenţii
de aer, fixate în pânzele fine şi bine ancorate de pictură, care
desprinse de suport, se mişcă pe pictură agăţând
şi desprinzând noi fragmente de culoare.(fig.24) În linii mari acesta este tabloul stării de
conservare în care se găsea pictura pridvorului la debutul
intervenţiei de urgenţă. Scopul nostru a fost acela de a
recupera şi consolida profilactic pictura murală, urmând ca anul
acesta să continuăm operaţiunile începute în toamna anului
trecut. Astfel centru nostru de interes, ca primă urgenţă, a
fost fixarea stratului de culoare. Cu această operaţiune,
aplicată picturii aflată pe intradosul arcelor exterioare de acces
în pridvor, a debutat intervenţia noastră. Favorizată de poziţia înclinată, pictura
celor două arce şi a bolţii nu a permis acumularea
particulelor de praf, stratul de culoare deşi exfoliat, dezvăluia
privitorului imaginea cromatică şi iconografică
originală. Însă aici sunt vizibile formaţiunile saline care au
provocat degradarea picturii murale.(fig.25) Se remarcă modificarea cromatică a
personajelor pictate spre exteriorul
pridvorului, acolo unde, din cauza unui incendiu în partea de vest a
bisericii, pigmentul ocrul galben este transformat în roşu. Portretele,
mâinile, aureolele şi veşmintele sfinţilor mucenici au devenit
roşu-brun.(fig.26) Astfel axându-ne pe problema fixării stratului
de culoare şi utilizând experienţa câştigată în
restaurarea picturilor exterioare, am folosit ca fixativ profilactic,
dispersia transparentă de cazeinat de calciu, deoarece ea asigură o
preconsolidare optimă şi permite tratamentul ulterior cu hidroxid
de bariu. Operaţiunea propriu – zisă, a cunoscut un grad mare de
dificultate, deoarece, aşa cum am văzut, stratul de culoare foarte
degradat era imposibil de atins. În aceste condiţii impregnarea picturii
cu dispersie s-a făcut prudent, printr-un proces de descărcare a
picăturii de fixativ, prelinsă din pensula moale, care la contactul
cu suprafaţa murală a fost imediat absorbită şi difuzată
în substrat.(fig.27) În acest mod, îmbogăţind stratul de culoare cu
fixativ, acesta a devenit moale şi elastic, ceea ce ne-a permis presarea
lui prin intermediul unei folii
subţiri de polietilenă, până la lipirea sa pe suport
şi la căpătarea proprietăţilor unui strat.
Rezultatul este uimitor, pictura exfoliată îşi recapătă
consistenţa şi aspectul mural iniţial, păstrând vizibile
zonele lacunare apărute în timp, ca şi petele albe ale
formaţiunilor saline.(fig.28) Pictura aflată pe suprafeţele verticale, grav
exfoliată şi pierdută în mare proporţie, era
acoperită cu un strat gros şi aderent de praf. Aici nu se mai putea
face fixarea direct, ci trebuiau îndepărtate aceste cantităţi
impresionante de praf, care de multe ori depăşeau în grosime,
stratul de culoare original. Astfel după îndepărtarea
minuţioasă a pânzelor de păianjen şi a resturilor
vegetale ancorate de ele, s-a efectuat o uşoară descărcare a
stratului de praf aflat pe
suprafeţele pictate cu alb de var, mai bine conservate, care
permiteau intervenţia mecanică. Această operaţiune s-a
făcut în mediu uscat, direct pe stratul de culoare, folosind o
pensulă moale. Dificultăţi deosebite am întâmpinat în cazul curăţirii stratului de
culoare exfoliat şi complet acoperit de praful gros. În acest scop metodologia abordată a
fost un specială şi cu grad mare de dificultate. Solubilizarea depunerilor străine s-a
făcut cu carbonatul de amoniu aplicat în comprese. Stratul gros de praf
a căpătat, în momentul umezirii, consistenţa cleioasă a
unei argile. Pentru protejarea picturii murale s-a lucrat prin intermediul
hârtiei japoneze.(fig.29) Tehnologia de lucru am prezentato şi cu alte
ocazii şi nu voi insista asupra ei, însă vreau să punctez
faptul că fiecare fragment de culoare solzit a fost curăţat
individual, printr-o atentă
descărcare cu pensula moale şi umedă, până la
îndepărtarea totală a particulelor străine. După o
muncă atât de laborioasă rezultatul este spectaculos, pictura
revine la aspectul cromatic iniţial, conservând toate fragmentele care
prin însumare ne conduc spre adevărata valoare a picturi
pridvorului.(fig.30) Menţionez că încercările noastre,
iniţiate şi conduse de prof. univ. doc. Oliviu Boldura, în vederea
salvării acestei picturi a început cu mai mult de 10 ani în urmă,
însă birocraţia stufoasă, lipsa de interes din partea
statului, a bisericii ca beneficiar, a comunităţii ortodoxe, din ce
în ce mai mică, au tergiversat începerea intervenţiei, cu toate
că Proiectul de restaurare, comandat de Arhiepiscopia Sucevei şi
Rădăuţilor a fost avizat de Comunicare prezentată la A.R.A. 8 – aprilie 2007 copyright © Simpara 2000 – 2007, toate drepturile rezervate |
|
|
|
