CORABIA LUI TEZEU. TRATAMENTUL LACUNELOR ÎN NEUES MUSEUM BERLIN

Elena RĂDOI (Universitatea Națională de Arte, București)

Când scrie despre provocările ridicate de restaurarea Neues Museum din Berlin, David Chipperfield, arhitectul englez al cărui birou concepe și pune în aplicare proiectul de restaurare al monumentului, face trimitere paradoxul lui Tezeu: mai poate fi considerată ca fiind aceeași o corabie ale cărei componente au fost rând pe rând înlocuite? Restaurarea Neues Museum din Berlin are o istorie bogtă și a incitat ani de-a rândul la dezbateri intense. Începută cu întârziere, după reluarea concursului de proiecte, și dezaprobată de opinia publică berlineză, restaurarea Neues Museum primește în 2011 premiul Mies van der Rohe și devine una din restaurările de referință din ultimii ani.

Neues Museum din Berlin este una din clădirile de patrimoniu care au fost grav avariate în cursul celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada Republicii Democrate Germane. Formele de degradare sunt diverse și de proporții diferite: distrugerea completă a aripii de Nord-Vest, a faimoaselor fresce realizate de Wilhelm von Kaulbach în monumentala casă a scării, dar și lacunele provocate de explozia grenadelor, eroziunile pe suprafața coloanelor de calcar și micile lacune ale stratului pictural de pe pereții sălilor de muzeu.

Primul țel, pe care lucrarea își propune să-l atingă, este de a prezenta tipurile diferite de lacune și tratamentele aplicate lor și a confrunta totodată aceste intervenții cu conceptul de restaurare al ansamblului. Pentru aceasta, analiza in situ – a măsurilor de conservare a lacunelor sau reconstrucție a materiei originale pierdute - este completată de analiza ex situ – a materialului bibliografic elaborat de echipele de rastauratori sau arhitecți si a câtorva texte reprezentative din presă. Al doilea țel este acela de a medita dacă întrebarea Paradoxului lui Tezeu poate stabili “tariful” supraviețuirii unui monument.