MONUMENTELE CARE DISPAR PRIMELE. CAZUL BUDURĂȘTI

Ana CHIRICUȚĂ, Mădălina DEDIU, Dan MOHANU (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Departament Conservare şi Restaurare)

Raportate la tradiția artei bizantine din spațiul românesc, bisericile țărănești de lemn construite în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, ar putea apărea ca un capitol minor în istoria artei medievale. Totuși, în ultimele decenii, odată cu problemele grave apărute în protejarea patrimoniului construit, asistăm la o încercare de reevaluare a acestor biserici în cadrul unor inițiative de salvare a lor.

Sub cupola conceptului de monument istoric, bisericile de lemn trebuie privite ca o mărturie aparte a identității noastre culturale reflectând tradiția spirituală și caracterul comunităților care le-au creat. Evoluția acestor comunități a făcut ca vechile lăcașuri de lemn, de mici dimensiuni, să fie abandonate în favoarea mult mai încapatoarelor biserici de zid. Revenindu-le, în cel mai bun caz, rolul de biserica de cimitr, acestea au fost treptat părăsite, uitate și condamnate la distrugere. Nefiind îngrijite pe parcursul a mai multor decenii, supuse fluctuațiilor unui microclimat sever, fragile prin însăși natura materialelor constitutive dominante - lemnul - bisericile de lemn se află într-un accelerat proces de distrugere.

Invocând câteva exemple de pe teritoriul județului Vâlcea încercăm să sugerăm starea actuală a ctitoriilor țărănești de lemn aflate între efortul dificil al salvării și iminenta lor dispariție. Vom porni de la cazul fericit al Bisericii Bunavestire și Sfântul Arhanghel Mihail din satul Urși, care, de mai bine de șapte ani, a fost obiectul unui continuu proces de conservare-restaurare datorita căruia, la momentul actual, se află într-o stare stabilă. La numai câtiva kilometri depărtare se află biserica din Sirineasa, unde o intervenție de urgență - sprijinirea unei abside și repararea acoperișului – îi asigură pentru moment supraviețuirea. Bisericile de lemn din Amărăști și Ionești au constituit obiectul unui proiect de cercetare interdisciplinară. Există însă situații limită, precum cea a bisericii din Budurăști, prăbușită în mare parte și din exteriorul căreia s-a recuperat in extremis un valoros fragment de pictură murală.

Biserica a fost ridicată în anii 1755-56 și poartă hramul Cuvioasa Paraschiva. Pridvorul de zid este adăugat în decursul secolului al XIX- lea. Odată cu ridicarea pridvorului, au fost, probabil, tencuiți și pictați pereții exteriori ai bisericii din lemn, în încercarea de a crea iluzia unei biserici unitare din zid. Din pictura exterioară se mai păstra imaginea învățătorului Constantin, fiul lui Radu, realizată la 1855, conform unei inscripții astăzi dispărută. Este fragmentul de pictură murală care a fost salvat.

Biserica din Budurăști este un caz tragic, dar fragmentul de pictură murală recuperat poartă cu el memoria întregului monument. Comunicarea noastră prezintă cercetarea preliminară și intervenția de extragere, urmate de procesul de conservare și transpunere pe un nou suport a fragmentelor extrase, operațiuni care au făcut posibilă salvarea unei mărturii de artă țărănească, situată între medieval și modern.