SOCIETATEA ȘI PROTECȚIA PATRIMONIULUI CONSTRUIT ÎN ROMÂNIA LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

KIRIZSÁN Imola, SZABÓ Bálint (Universitea Tehnică Cluj-Napoca)

 

Anul 2018 este declarat anul patrimoniului cultural. Întrebarea pusă de organizatorii simpozionului Arhitectură. Restaurare. Arheologie“, ediția a 19-a „Anul Patrimoniului: România încotro? foarte probabil se referă și la atitudinea societății românești în secolul al XXI-lea față de protecția patrimoniului construit. Dacă în partea a doua a secolului XX inclusiv la noi în țară s-au luat niște măsuri în vederea asigurării sustenabilității activității de protejare a patrimoniului construit, în secolul al XXI-lea globalizarea inclusiv a activităților culturale ne găsește complet descoperiți: majoritatea societății nu crede în necesitatea protecției patrimoniului construit, mai mult cunoștințele omului de rând sunt foarte superficiale în privința importanței păstrării valorilor de patrimoniu, care constituie dovezi pentru istoria civilizației și culturii naționale. Sunt importante cunoștințele dobândite în cadrul sistemului educațional: este necesară educarea elevilor cu privire la noțiunile elementare în domeniul protecției patrimoniului construit.

Nu este lipsit de interes nici organizarea unor cursuri de formare continuă: conștientizarea importanței cunoștințelor de mediu construit ca parte de cultură generală pentru fiecare membru al societății.

Este important atitudinea specialiștilor şi față de protecția patrimoniului construit: importanța respectării legislației în vigoare cu privire la atestarea specialiștilor, care intervin la patrimoniul construit.

Sunt semne se dorește renunțarea la expertizarea componentelor de mediu, respectiv de patrimoniu construit, înaintea intervențiilor asupra acestora. Evident organele centrale și locale de stat au obligația vegheze asupra respectării prevederilor legale de către specialiștii antrenați în intervenții asupra mediului, respectiv patrimoniului construit.

Este de asemenea important atenționăm investitorii asupra intervențiilor la patrimoniu construit, aducând monumentele și siturile istorice din centrele istorice ale localităților la un nivel de confort contemporan, respectând desigur prevederile naționale și internaționale cu privire la intervenții asupra patrimoniului construit.

Turismul cultural ajunge în secolul al XXI-lea o sursă de existență: de multe ori proprietarii trebuiesc ajutații atunci, când finanțează întreținerea monumentelor sau a siturilor istorice, cunoscând faptul, orice intervenție la patrimoniul construit presupune și o diminuare a valorilor de patrimoniu, respectiv aceste diminuări trebuie minimalizați.