Programul iconografic al unei sobe de la sfârşitul secolului al XVI-lea, descoperită la Oraşul de Floci, jud. Ialomiţa

Maria-Venera RĂDULESCU

Oraşul de Floci, astăzi dispărut, aflat cândva la vărsarea râului Ialomiţa în Dunăre, se înscrie în istoria Ţării Româneşti ca o aşezare urbană medievală cu o intensă viaţă economică şi comercială, jucând în acelaşi timp un important rol strategico-militar şi politic. Amplasarea oraşului în imediata vecinătate a Imperiului Otoman va constitui un pericol permanent pentru locuitori, dat fiind atacurile repetate, urmate de jafuri, ale armatei sultanului. Cele mai violente lupte au fost purtate la sfârşitul secolului al XVI-lea, în timpul domniei voievodului Mihai Viteazul (1593-1601), în încercarea acestuia de a elibera malurile Dunării de stăpânirea otomană.  Un alt aspect deosebit de important care a marcat viaţa oraşului  a fost cel al  rezistenţei prin credinţă. Edificiile de cult şi necropolele descoperite în această aşezare, dar şi obiectele cu caracter laic, precum cahlele pentru sobe, pe care se disting simboluri sau teme iconografice inspirate din religie, sunt mărturii ale cultului creştin ortodox, ale vieţii spirituale nealterate.  Cercetările arheologice desfăşurate în campaniile anilor 1978 şi 1980 au scos la lumină urmele unei locuinţe, remarcabilă prin dimensiuni şi inventar, databilă la sfârşitul secolului al XVI-lea. Programul iconografic al teracotelor ce compuneau  instalaţia de încălzit a acestei construcţii se încadrează momentului istoric al confruntărilor armate din epocă. Într-un mod ingenios compoziţiile reuşesc să alăture, asemănător unei narări, tema oşteanului valah ce pleacă la luptă, cu arma în mână, şi tema oşteanului victorios care se întoarce aducând copacul credinţei creştine. Coronamentul sobei este format din  cahle-placă în formă de fleuron, inspirate, desigur, din decorul turlelor bisericii Mănăstirii Argeş - monument simbol şi îndemn al luptei pentru păstrarea credinţei creştine. Un compartiment al sobei de la Oraşul de Floci, camera de ardere, avea ca element central o cahlă decorată cu leul bărbos păzind copacul vieţii creştine. Găsim în compoziţiile cahlelor sobei ialomiţene o extraordinară preluare şi adaptare a unor motive iconografice născute în urmă cu un veac şi jumătate, tot pe malul Dunării, la cahlele sobei cu cavaleri din Palatul regal de la Buda, adaptare la specificul unei comunităţii valahe, la crezul  ei spiritual, în vremea voievodului Mihai Viteazul.