Corneliu Bogdan Nicolae BELDIANU

Numismatica epocii romane și amplasamentul unor opere sculpturale antice

 

Una din marile inovații ale artei monetare romane a fost introducerea ideii de „peisaj”, de redare a unor edificii, spații publice sau chiar scene complexe desfășurate într-un cadru mai mult sau mai puțin elaborat. Această inovație a făcut din unele emisiuni monetare ale epocii romane adevărate cărți poștale ale antichității. Statuile greco-romane, îndelung admirate acum în sălile muzeelor, au fost inițial realizate, pentru a fi amplasate în clădiri și spații publice, ca parte integrantă a acestora. Însă arareori statuile antice au fost descoperite pe locul destinat (in situ).

Această scurtă prezentare dorește aducă în discuție relația dintre numismatică și posibilitatea stabiliri amplasamentul inițial sau conjunctural istoric al unor opere sculpturale ale antichității.