Emil Sever GEORGESCU

Potențialul arheologiei cutremurelor din România. Studiu de caz:  Dacia Romană, Limesul Danubian și Moesia Inferior

Această comunicare pornește de la necesitatea de a identifica date arheologice despre evenimentele seismice distructive din perioada primului mileniu d.Hr. sau anterior, în spaţiul romanizat centrat pe Limesul Danubian. În sudul României şi în nordul Bulgariei există amplasamente care au înregistrat distrugeri la marile cutremure de Vrancea (1802, 1940, 1977), iar pe Dunăre există localități vecine din România şi Bulgaria care au suferit similar (de ex. Zimnicea şi Sviștov, în 1977). Fiind cunoscut specificul statistic repetitiv de cca. 3 mari cutremure pe secol al sursei Vrancea, o presupunere rezonabilă ar fi că aceste caracteristici de repetitivitate şi de impact extins au existat și în antichitate. Considerăm relevantă studierea posibilelor avarii seismice privind fortificațiile și așezările din sudul Daciei – Dacia Malvensis, Limes Alutanus și Limes Transalutanus, fortificațiile de pe Limesul Danubian, ca și construcțiile romane din nordul Bulgariei, din teritoriul pre-balcanic (Moesia Inferior, ulterior Dacia Ripensis, Moesia Secunda) și din Scythia Minor-Dobrogea. Sunt promițătoare datele unor arheologi bulgari și polonezi care confirmă distrugeri și avarii seismice grave la construcțiile romane de la Oescus, Novae, Sexaginta Prista, Durostorum, dar şi la Nikopolis ad Istrum, în secolele I-VII d.Hr. Dintre acestea, Novae și Nikopolis ad Istrum par să indice o anumită repetitivitate, specifică sursei Vrancea.

Pentru partea de est a Limesului Danubian, există date și ipoteze privind avarieri cauzate de cutremure la Cetatea Capidava în secolele III şi VII d.  Hr., iar referitor la Scythia Minor refaceri intense de drumuri și stâlpi miliari în secolele III-IV d.Hr., posibil cauzate și de o activitate seismică, incluzând distrugerea la seism a Monumentului Tropaeum Traiani, cândva în secolele III-VI d.Hr.

Cercetările au în vedere situri arheologice expuse seismelor de Vrancea, la care să se analizeze specificul materialelor arheologice în raport cu posibilul răspuns seismic, până la avariere sau distrugere, al unor tipuri de construcții din epoca de referință. Potenţialul de date noi este reprezentat de câteva zeci de situri arheologice şi sute de construcţii, astfel încât sporesc şansele de a avea şi o datare cu o rezoluţie mai bună, care ar putea dovedi simultaneitatea evenimentelor în mai multe situri.