Rodica OANȚĂ-MARGHITU

Din istoriile Tezaurului de la Pietroasa. Distrugeri și restaurări

Tezaurul de la Pietroasa a fost perceput mereu ca una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din România. Chiar dacă povestea recuperării, a distrugerilor și a încercărilor de restaurare este în mare cunoscută, evoluția transformărilor parcurse de fiecare piesă în parte nu a fost niciodată investigată cu atenție. Impedimente importante în acest demers au fost, pe de o parte, lipsa ilustrațiilor care să documenteze fiecare distrugere sau restaurare și, pe de altă parte, accesul dificil la piesele din aur sau lipsa unor seturi de fotografii foarte clare. Comunicarea de față își dorește să evidențieze câteva dintre detaliile acestor modificări, mai profunde sau mai subtile, și să puncteze mai exact succesiunea lor. Cu excepția câtorva modificări minore, forma pieselor, așa cum o putem vedea astăzi, este rezultatul ultimei restaurări realizată în 1887 de orfevrul german Paul Telge. În context, surprinderea conglomeratului de idei care marchează atitudinile de la mijlocul și din a doua jumătate a secolului al XIX-lea față de arheologie, antichități și restaurare poate contribui considerabil la înțelegerea motivațiilor din spatele opțiunilor care au determinat modul de abordare a restaurărilor. Urmărirea și înțelegerea transformărilor suferite de piesele Tezaurului de la Pietroasa din momentul descoperirii (1837) și până astăzi ar putea conduce atât către schițarea unei istorii mai exacte a tezaurului de-a lungul ultimilor 185 de ani, cât și la o nuanțare și îmbogățire a interpretărilor acestuia din perspectivă arheologică.