Aurel Constantin MOTOTOLEA, Tiberiu POTÂRNICHE, Cristina-Georgeta ALEXANDRESCU

Piese sculpturale și de arhitectură descoperite recent în cercetările arheologice preventive efectuate la Tomis în campaniile 2016 – 2019

 

Cercetări arheologice recente efectuate în aria intra muros a cetății Tomis au contribuit la obținerea de noi informații referitoare la istoria și evoluția metropolei pontice în intervalul cuprins între secolele VI a.Chr. și VIp.Chr.  Acestea s-au desfășurat, cu intermitențe, în perioada aprilie 2016 –  februarie 2019, în trei perimetre distincte. Primele două se află la intersecția Bulevardului Tomis cu strada Traian, fiind învecinate. Cel de-al treilea este localizat în apropiere de binecunoscutul Parc al Catedralei, într-un perimetru situate pe strada Arhiepiscopiei la nr. 11. În toate  perimetrele cercetate au fost înregistrate  mai multe faze de locuire, databile între epoca clasică greacă și epoca romană târzie. Materialul arheologic descoperit este extrem de bogat și variat, cea mai bine reprezentată categorie fiind cea a artefactelor ceramice.  Cu acest prilej au fost descoperite și o serie de piese sculptural și de arhitectură, întregi sau fragmentare, din marmură de import sau calcare locale. O parte dintre acestea au fost descoperite în context secundar, fiind reutilizate ca material de construcție. O a doua categorie o reprezintă piese fragmentare, descoperite în gropi menajere. Aceste piese litice, prezentate în legătură cu contextul arheologic de descoperire, constituie obiectul principal al comunicării.