Dan MOHANU

Avatarurile unui monument distrus: Mănăstirea Văcărești. 1985-2022

De la demolarea ei și până astăzi , într-o neîntreruptă suferință, cel mai amplu ansamblu monastic din ultimul mare capitol al artei medievale românești încearcă să-și refacă imaginea dezmembrată. Reconstituirea à l'ientique și reluarea veții în spațiul monastic, pioasa reunire a elementelor dezmembrate ale bisericii într-un memorial cu parțiale anastiloze și sugestii ale spațiului sacru, integrare a fragmentelor recuperate în circuitul muzeal al Bucureștilor, reconstituirea virtuală, reprezintă deopotrivă subiectul unor nesfârșite discuții, controverse sau resemnate soluții. Dincolo de promisunile neonorate, de eforturile obstinate, vreme de decenii, de a sensibiliza conștiința publică și a trezi voința autorităților, problema Mănăstirii Văcărești rămâne în mod simptomatic nerezolvată : în primul rând, redobândirea locului ctitoririi. Restituirea celor optzeci de fragmente de pictură murală extrase, anastiloza magnificelor coloane din pronaosul bisericii și conservarea a ceea ce s-a salvat din pietrăria spațiului eclezial sunt până astăzi singurele semne ale unui lung și ezitant proces de recuperare.