Petru MORTU, Iulian OLTEANU, Anamaria MORTU

(Sub)straturi – conservarea și restaurarea Casei Macca

Clădirile epocilor trecute păstrează întodeauna mărturii ale oamenilor care le-au construit, ale celor care le-au folosit, în fiecare zi adăugându-se un strat într-un tablou complex care în final formează imaginea trecutului și a prezentului deopotrivă. De foarte puține ori însă straturile sunt cele ale creatorului inițial, opera primă fiind transformată, astfel încât să împlinească noi cerințe funcționale, să răspundă opțiunilor estetice și reperelor culturale ale proprietarilor sau să înlocuiască pierderi fortuite sau intenționate.

Casa familiei Macca, în trecut sediu al Muzeului Național de Antichități și acum al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, se înscrie în acest discurs unde fragmentele trecutului pot fi văzute, admirate, intuite sau așteaptă să fie descoperite pentru a reîntregi o poveste începută în urmă cu mai bine de un secol. Pânza albă a acestui amplu tablou începe să fie acoperită cu tușe ferme în ultima decadă a secolului al XIX-lea, exprimând dorințele și aspirațiile sociale ale lui soților Petre și Elena Macca, familie înnobilată de distincțiile militare ale colonelului și de originile boierești ale Drugăneștilor și Bălăcenilor purtate de Elena. Formele inițiale ale locuinței aristocratice se diluează treptat după dispariția Elenei Macca care în lipsa moștenitorilor donează Ministerului Instrucțiunii Publice toate bunurile. Averea mobilă începe să fie risipită prin licitarea bunurilor sau răspândirea ei spre alte proprietăți ale instituției publice, conducând la dispariția unui context propriu locuirii, greu de recuperat, dar posibil de imaginat prin textele documentelor de arhivă.

Ștergerea unor straturi, completarea sau adăugarea altora se manifestă și în următoarele decenii, transformările fiind accelerate de prezența Muzeului Național de Antichități, a Institutului de Arheologie, de evenimente întâmplătoare sau de intervenții voite. Astfel se conturează noi perspective și nuanțe, fiind pierdute, în egală măsură, altele. Completarea acestora, redescoperirea și reinterpretarea contextului (social, arhitectural și chiar arheologic) susținut de numeroase detalii este apanajul oricărei cercetări și implicit a proiectului de conservare-restaurare început în urmă cu aproape un deceniu, ajungând ca acesta să devină la rându-i un fragment al tabloului inițial.