O istorie a ruinelor medievale ale Sucevei

Monica Dejan, Ștefan Dejan

Într-un oraș care și-a avut perioada de glorie în Evul mediu, sunt multe vestigii care supraviețuiesc înconjurate de construcții noi, fiind insă tot timpul în pericol să dispară. Presiunea modernizării, dorința de a face „ceva frumos” în locul ruinelor care nu aduc decât probleme nu este nouă, dar sunt perioade când presiunea edilitară este mai mare decât în altele. Momentele de decădere ale orașului, de după pierderea rolului de principală reședință domnească, coincid cu apariția ruinelor, în principal construcțiile legate de domnie care nu le mai întreține și care devin sursă de materie primă pentru ridicarea altora, mai mărunte și fără reprezentativitate. Momentele de creștere coincid cu cele de avânt edilitar, în care se ridică noi clădiri, se trasează noi drumuri care ignoră moștenirea trecutului însuflețite de înaltul țel al modernizării. O ultimă etapă de avânt este cea care se vede cel mai bine în istoria Sucevei și aparține etapei de sistematizare comunistă care a modificat integral aspectul orașului, atât în zona centrală, unde se dărâmă casele construite în secolul XIX, dar și la periferie, de unde se elimină casele cu grădini. În ambele locuri, răsar blocuri de locuințe a căror construcție se întinde pe aproximativ 30 de ani. Desigur, încă din timpul ocupației austriece au existat promotori ai protejării vestigiilor medievale, și implicit a istoriei Sucevei, rolul lui Karl A. Romstorfer fiind esențial în acest sens, dar aceste voci au rămas periferice de-a lungul timpului și continuă să rămână așa, în timp ce drumul spre progres continuă neabătut.