Sala Gotică de la Trei Ierarhi

Alexandru Istrate

În curgerea ultimului veac și jumătate, Sala Gotică de la Trei Ierarhi și-a câștigat, nu tocmai lesne, un dram de vizibilitate pe agenda publică, dar, mai important, printre preocupările și disponibilitățile financiare ale autorităților, alături de indispensabilele proiecții ale arhitecților.

Lectura surselor epocii, fie documente oficiale, surse arhivistice, interminabilele adrese schimbate între mitropolia din Iași și birourile ministeriale de la București, articole din presă, cărți și studii de specialitate, ne arată cât de încercat a fost destinul acestei zidiri. Privită după 1850 ca o ruină, cu o perspectivă deloc optimistă privind refacerea ei, declarată apoi monument istoric, în speranța conservării și confirmării sale drept reper cultural și identitar, Sala Gotică ajungea în perioada interbelică doar un imobil scutit de la plata impozitului.

În prezentarea noastră ne propunem să arătăm cum cele două restaurări, prima la finele secolului al XIX-lea, iar ultima în perioada postbelică, nu au însemnat doar o trudă migăloasă în șlefuirea pietrei sau a lemnului, ci și o reverență autentică față de înaintași, precum și vitalizarea unei credințe patrimoniale.