Reconstituirea imaginii ca text: posibilități și limite

Dan Mohanu

Una din problemele esențiale care riscă să obtureze întregul orizont vast al conservării și restaurării operei de artă este apariția în câmpul imaginii a lacunelor. Urmând metoda brandiană, este util să ne raportăm la opera de artă, înțeleasă în maxima ei extensie, de la obiecte la marile ansambluri arhitecturale, ca la o imagine-text. Utilizarea discursului filologic ne îngăduie să înțelegem mai bine fenomenul discontinuității imaginii și mai cu seamă să construim argumentația adecvată tratamentului lacunelor. Absența unor fragmente din imaginea-text pune problema posibilităților și limitelor în refacerea lecturii imaginii. Vedem astfel în ce măsură tratamentul lacunelor este legitim, în ce măsură confuzia între ipoteză și certitudine  sau utilizarea analogiei pot conduce iremediabil către reconstituirea fantezistă și în ultimă instanță, la restituirea unei false imagini.

Dincolo de clasificarea tranșantă în lacune reintegrabile sau neintegrabile, evaluarea discontinuităților imaginii este mult mai nuanțată și ea trebuie supusă unei instanțe pluridisciplinare. Pentru a ne menține între hotarele unei restituiri legitime a imaginii-text trebuiesc respectate câteva valori absolute, printre care respectarea autenticității și a caracterului unic și irepetabl al operei de artă.