Proiectul pentru consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Drăușeni

Laura SABĂU-TĂTAR

 

Prezentarea are ca obiect ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Drăușeni din comuna Cața, monument istoric de categoria „A”. Biserica fortificată are valoare istorico-arhitecturală deosebită, reflectată atât în patrimoniul arheologic și etapele de evoluție cât și în componentele artistice din piatră și pictura murală. Între anii 2009 și 2012 au fost realizate lucrări de restaurare și consolidare, însă acestea au fost sistate din cauza lipsei de fonduri. De atunci, prin lipsa interesului public față de monument,  starea de conservare a bisericii, zidurilor de apărare și celor șase turnuri s-a deteriorat în ritm accelerat, ducând la pierderi definitive ale materialului istoric. În anul 2022, interesul pentru monument s-a reflectat prin licitarea lucrărilor de întocmire a documentațiilor de proiectare pentru „Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Drăușeni”, având ca autoritate contractantă Institutul Național al Patrimoniului.

În etapa de proiectare, ținta principală a echipei a fost surprinderea esenței istorice a ansamblului astfel încât acesta să devină un obiectiv de interes cultural și turistic pentru public. Analizând studiile arheologice, paramentul bisericii, turnurilor și zidurilor, echipa a propus un plan de interpretare a spațiului istoric dinamic, educativ și accesibil. Astfel, s-a ales o abordare direcționată spre creșterea atractivității monumentului pentru public, însă dificultatea mentenanței unui astfel de ansamblu într-o zonă limitrofă rămâne validă în contextul lipsei generării și alocării de fonduri.

Prezentarea va detalia procesul care a stat la baza întocmirii documentației de proiectare, incluzând intervențiile arhitecturale, structurale și sistematizarea verticală a terenului. Documentația a fost avizată de Ministerul Culturii în toate fazele de proiectare, proiectul respectând standardele naționale și internaționale de conservare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului.