Pietroasele. Arheologie, restaurare și interesul public

Raluca IOSIPESCU, Anca DAMASCHIN

Localitate emblematică a toreuticii din România, a fost magnific ilustrată de erudita, prețioasa monografie a lui Alexandru Odobescu, Le tresor de Petrossa (1889,1896,1900), celebra Cloșcă cu puii de aur. Stăruința nemiloasă a marelui logofăt, ministru al treburilor din lăuntru Mihalache Ghica de a o recupera în 1837-1839 și a o expune în Muzeul Național abia închegat relevă o neașteptat de actuală înțelegere a interesului public. Un sfert de secol mai înainte, în 1812, descoperirea tezaurului de la Concești, Botoșani, fusese urmată de luarea acestuia de armata rusă în retragere.

Petroasa, Pietroasele nu sunt mai puțin importante pentru monumentele și siturile arheologice de pe dealurile și din văile așezării. Cercetarea lor fusese începută chiar de Odobescu în toamna anului 1866 și pentru ilustrarea mai amplă a ambianței descoperirii Cloșcăi cu puii de aur pentru  pavilionul României la Expoziția Universală din 1867 de la Paris. Reluarea în 1973 a unor cercetări sistematice sub conducerea lui Gheoghe Diaconu au constatat mai întâi acurateța observațiilor din 1866-1871 ale lui Odobescu privind datarea (secolul IV p. Is. Chr.) și forma castrului.

Între descoperirile de prim ordin ale săpăturilor sistematice au fost și thermele castrului, a căror restaurare și punere în valoare cu fonduri europene este în curs. Din nefericire un „drum al vinului”, pe de-antregul inventat nu a putut decât să tragă un pod sugrumând thermele dedesubt. Astfel și aici absența unei strategii a dezvoltării așezării a compromis interesul public, ratând includerea thermelor într-un pol cultural cu totul remarcabil prin Tezaurul de la Pietroasa, marile personalități implicate în construirea și folosirea castrului – împăratul Constantin cel Mare, regele Athanaric – și semnificația sa pentru apărare în legătură cu brazda lui Novac.