MEMORIE INDIVIDUALĂ, MEMORIE COLECTIVĂ. PARCELAREA BAZILESCU DIN BUCUREȘTI

Hanna DERER

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti

„Impregnate cu mesajul trecutului” (Carta de la Veneţia, 1964, [Preambul]), monumentele istorice, indiferent de tip, intervin (în consecinţă) în procesele care constituie şi întreţin memoria care, dat fiind faptul că „patrimoniul cultural al fiecăruia este patrimoniul cultural al tuturor” (Documentul de la Nara referitor la autenticitate, 1994, art. 8), se presupune a fi una colectivă. Pe de altă parte, relativ frecvent, gesturile care dau naştere imobilelor, ansamblurilor, fragmentelor de oraşe sau sate care, în timp, câștigă statutul de monumente istorice, sunt gesturi individuale al căror ecou este menit mai degrabă memoriei individuale (a unei anume persoane sau a unui grup restrâns de persoane). Una dintre variantele posibile ale acestui parcurs de la memoria individuală la memoria colectivă este ilustrată de către ceea ce s-a născut ca aşezarea Bucureştii Noi pentru a ajunge să fie în prezent nu doar nucleul unui cartier cunoscut al Bucureştiului ci şi unul dintre depozitarii oficiali al unei părţi importante din identitatea acestui oraş. Monumentul istoric numit „Parcelarea Bazilescu” reprezintă studiul de caz care a prilejuit identificarea şi analizarea acestei relaţii dintre individ (fondatorul său, Nicolae Bazilescu) şi comunitate (parohia omonimă).