DESPRE PRIMELE RELEVEE REALIZATE ÎN CADRUL ȘCOLII DE ARHITECTURĂ DE LA BUCUREȘTI

Irina TULBURE

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti

Conform punctului 9 al documentului despre autenticitate de la Nara, conservarea patrimoniului cultural are ca punct de plecare valorile care sunt atribuite acestuia, înțelegerea acestor valori depinzând de gradul de credibilitate și valabilitate al surselor documentare asupra patrimoniului. Unul dintre instrumentele fundamentale pentru cunoașterea patrimoniului arhitectural este, fără doar și poate, releveul monumentului. Cu atât mai mult, acest instrument poate căpăta valoare în sine, cu cât, în timp monumentul suferă o serie de intervenții – ce pot fi uneori subiective – sau dimpotrivă, se deteriorează în lipsa oricăror intervenții. Deși într-un context aparte (rezultat și al altor determinări), inițiativa conducerii și a „profesorilor de arhitectură și de istoria arhitecturii” de la București de a introduce în 1904, „Releveul” între lucrările practice ale programei școlii semnalează, printre altele, preocuparea pentru consemnarea cu exactitate a stării de fapt a monumentelor istorice. Într-un memoriu adresat lui Emil Pangratti, directorul școlii de arhitectură de la București, Petre Antonescu susținea importanța practicii de releveu, văzută ca o contribuție la cercetarea istoriei arhitecturii Românești. În afara recunoașterii unor nume notorii (Statie Ciortan, Toma T. Socolescu, Constantin Iotzu sau Arghir Culina) între autorii primelor relevee ale monumentelor istorice, contextul, cerințele, alegerea subiectelor sau aprecierea acordată unora dintre aceste proiecte, modificările în timp asupra monumentelor în cauză, toate acestea și altele, pot să nuanțeze valoarea pe care acest material documentar o deține. Excluzând pretenția unei priviri exhaustive, comunicarea își propune să aducă o contribuție asupra câtorva dintre aceste aspecte așa cum rezultă din cercetarea documentelor aflate în arhiva școlii de arhitectură.