PATRIMONIU CULTURAL INTERNAŢIONAL: ARHITECTURA PĂRŢILOR BELIGERANTE

Hanna Derer

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București

 

 

Inevitabil orice conflict armat īşi pune amprenta asupra identităţii culturale a părţilor implicate, fapt reflectat mai ales de către oraşele aflate, la propriu şi la figurat, pe cāmpul de luptă, oraşe care īnregistrează pierderi şi cunosc ulterior procese de reconstrucţie. Dincolo īnsă de acest gen de fenomen (manifest, vizibil şi lizibil la scara īntregii aşezări umane īn cauză), uneori, războaiele intervin īntr-un mod determinant asupra unui imobil – oarecare la origine – care, astfel, ajunge, īn mod aparent (?) paradoxal să aparţină, (şi) altfel decāt īn sensul regimului juridic de proprietate, īn egală măsură celor īnfrānţi şi īnvingătorilor. Studiul de caz din Bucureşti propus pentru susţinerea afirmaţiei anterioare, ilustrează, īn consecinţă, felul īn care conflagraţiile şi efectele acestora unesc, fără voia lor, adversari care, astfel, determină emergenţa unui patrimoniu cultural comun mai multor state, naţii sau comunităţi. O locuinţă, menită să reprezinte meritele comanditarului şi astfel să contribuie la oglindirea succesului īnregistrat de familia acestuia şi-a schimbat proprietarul şi menirea, funcţionīnd, pentru o vreme, ca reşedinţă de ambasador, fiind apoi extinsă cu ambasada propriu-zisă, pentru ca, după război, să fie ocupată efectiv de cei victorioşi şi transformată īntr-un centru cultural, nu fără ca rezistenţa faţă de noul regim politic să se facă simţită, desigur extrem de subtil, īn arhitectura etapei respective. O evoluţie istorică deosebit de bogată pentru un singur şi simplu imobil şi care a īncetat de mult să fie relevantă doar pentru Romānia.