SUPRAVIEŢUIREA ÎN COMUNITATE A BISERICILOR DE LEMN. DOUĂ CAZURI NOI

Dan Mohanu, Ioana Gomoiu

Universitatea Națională de Arte, București

Ileana Mohanu

CEPROCIM SA, București

Dacă ansamblul bisericilor de lemn din România constituie un patrimoniu vast, a cărui notorietate în creştre nu este totuşi pe măsura preocupărilor pentru conservarea lor, ctitoriile din lemn pictate în frescă alcătuiesc o categorie relativ restrânsă, prea puţin explorată şi ameninţată cu dispariţia. În vreme ce monumentele ecleziale din lemn decorate al secco îşi găsesc corespondent în civilizaţia popoarelor slave din centrul şi nordul Europei, bisericile româneşti din lemn pictate în frescă, deopotrivă în interior şi în exterior, reprezintă un patrimoniu unic, cu o problematică de conservare aparte. Poate supravieţui un asemenea patrimoniu într-o comunitate care pare a se fi înstrăinat de propriul trecut şi de proprile-i valori? Pot supravieţui in situ vechile biserici de lemn în condiţiile unor probleme de conservare aparent insolubile? În cazul nostru incompatibilitatea dintre materialul lemnos al arhitecturii bisericii şi materialele minerale ce compun decoraţia murală în frescă a generat degradări specifice accentuate de absenţa unui program de conservare. Această realitate a constituit punctul de pornire al unui proiect care îşi propune realizarea unor tehnici de conservare care să răspundă problemelor majore privind salvarea bisericilor de lemn împreună cu ansamblul lor de pictură murală. Sunt supuse atenţiei două cazuri neabordate până acum din patrimoniul judeţului Vâlcea: biserica de lemn din Ioneştii Govorii şi biserica de lemn din Amărăşti.

Biserica de lemn Sf Nicolae din Ioneşti (Ioneştii Govorii), ctitorită la 1770, a fost refăcută în parte de popa Gheorghe şi enoriaşii la 1836. Refacerea bisericii de lemn a însemnat îmbrăcarea parţială în zidărie a bisericii de lemn şi acoperirea interiorului cu un program iconografic zugrăvit în frescă (în parte pe lemn, în parte pe zid). Echipa zugravilor pare a fi fost aceeaşi care a împodobit în interior şi exterior biserica de lemn din Urşi: Gheorghe, Ioan şi Nicolae.

Biserica de lemn Sf. Nicolae din Amărăşti a fost ridicată în cătunul Săliştea la 1766 sau 1767. În ciuda stării de conservare precare, abandonată şi spoliată în ultimele decenii, biserica îşi păstrează arhitectura suplă, îmbogăţită de sculptura consolelor şi a stâlpilor pridvorului. Pisania greu descifrabilă de deasupra intrării în naos consemnează anul unei prime refaceri, la 1802, de către popa Oprea Amărăscu şi diaconul Ioan. Celei de-a doua refaceri, la 1841, i se datorează decoraţia în frescă din interiorul bisericii.