SUPRAVIEȚUIREA ÎN COMUNITATE A BISERICILOR DE LEMN. DOUĂ CAZURI NOI

Dan Mohanu, Ioana Gomoiu

Universitatea Națională de Arte, București

Ileana Mohanu

CEPROCIM SA, București

 

 

Dacă ansamblul bisericilor de lemn din România constituie un patrimoniu vast, a cărui notorietate în creștre nu este totuși pe măsura preocupărilor pentru conservarea lor, ctitoriile din lemn pictate în frescă alcătuiesc o categorie relativ restrânsă, prea puțin explorată și amenințată cu dispariția. În vreme ce monumentele ecleziale din lemn decorate al secco își găsesc corespondent în civilizația popoarelor slave din centrul și nordul Europei, bisericile românești din lemn pictate în frescă, deopotrivă în interior și în exterior, reprezintă un patrimoniu unic, cu o problematică de conservare aparte. Poate supraviețui un asemenea patrimoniu într-o comunitate care pare a se fi înstrăinat de propriul trecut și de proprile-i valori? Pot supraviețui in situ vechile biserici de lemn în condițiile unor probleme de conservare aparent insolubile? În cazul nostru incompatibilitatea dintre materialul lemnos al arhitecturii bisericii și materialele minerale ce compun decorația murală în frescă a generat degradări specifice accentuate de absența unui program de conservare. Această realitate a constituit punctul de pornire al unui proiect care își propune realizarea unor tehnici de conservare care să răspundă problemelor majore privind salvarea bisericilor de lemn împreună cu ansamblul lor de pictură murală. Sunt supuse atenției două cazuri neabordate până acum din patrimoniul județului Vâlcea: biserica de lemn din Ioneștii Govorii și biserica de lemn din Amărăști.

Biserica de lemn Sf Nicolae din Ionești (Ioneștii Govorii), ctitorită la 1770, a fost refăcută în parte de popa Gheorghe și enoriașii la 1836. Refacerea bisericii de lemn a însemnat îmbrăcarea parțială în zidărie a bisericii de lemn și acoperirea interiorului cu un program iconografic zugrăvit în frescă (în parte pe lemn, în parte pe zid). Echipa zugravilor pare a fi fost aceeași care a împodobit în interior și exterior biserica de lemn din Urși: Gheorghe, Ioan și Nicolae.

Biserica de lemn Sf. Nicolae din Amărăști a fost ridicată în cătunul Săliștea la 1766 sau 1767. În ciuda stării de conservare precare, abandonată și spoliată în ultimele decenii, biserica își păstrează arhitectura suplă, îmbogățită de sculptura consolelor și a stâlpilor pridvorului. Pisania greu descifrabilă de deasupra intrării în naos consemnează anul unei prime refaceri, la 1802, de către popa Oprea Amărăscu și diaconul Ioan. Celei de-a doua refaceri, la 1841, i se datorează decorația în frescă din interiorul bisericii.