TENTATIVĂ NEIZBUTITĂ DE TRANSFIGURARE A UNUI SIMBOL, ÎNTR-UN PROIECT INEDIT DE MODERNIZARE A VECHIULUI TEATRU NAŢIONAL

Ioana Maria Petrescu

Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti

Vechiul Teatru Naţional a ocupat, de-a lungul existenţei sale de aproape un secol, un loc aparte în peisajul şi viaţa Bucureştilor. Considerat, chiar şi de occidentalii aflaţi în trecere prin capitală, ca unul dintre edificiile frumoase ale Europei, Teatrul a fost mai mult decât o clădire cu valoare arhitecturală, întruchipând, înainte de toate, speranţa în redeşteptarea naţională şi aspiraţiile unei lumi care vedea în cultură calea firească spre modernizare.

La începutul veacului XX, cu trei decenii înainte de distrugerea sa inutilă, monumentul, a cărui imagine devenise o adevărată emblemă a oraşului, trecea totuşi, în opinia unora, ca necorespunzător. Un proiect inedit – întocmit de Paul Smărăndescu, unul dintre arhitecţii care s-au străduit să salveze Teatrul Naţional de vecinătatea sufocantă a Palatului Telefoanelor – ilustrând o tentativă de extindere şi transformare stilistică discutabilă a aspectului exterior, risca să ducă la înlăturarea edificiului din poziţia de reper al urbei.