PROPRIETATEA, PREROGATIVĂ SAU PRETEXT? APROPRIEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL: CAZUL PETRILA.

Cristina Sucală

Asociaţia Studenţilor şi Doctoranzilor Români din Franţa, Paris

Ina Stoian, Ilinca Păun Constantinescu

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti

Dragoș Dascălu

Facultatea de Arhitectură, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Unde începe și unde se termină proprietatea publică? Cum este ea înțeleasă și cui ar trebui să servească? Ce se întâmplă în cazul patrimoniului industrial unde situația devine mult mai complexă? Cum se declină proprietatea și apartenența și cum funcționează împreună aceste două nuanțe?

Pentru a încerca să răspundem acestor întrebări în cazul proiectului „Patrimoniul industrial ca sursă de regenerare. Cazul Petrila” și să definim impactul pe care problematica apartenenței acestui patrimoniu o implică, vom porni de la definiția dreptului de proprietate dată de legislația în vigoare. Vom încerca apoi să înțelegem cum este privită noțiunea de apartenență a patrimoniului de către instituțiile menite să îl protejeze, precum ICOMOS și convențiile europene ce privesc patrimoniul, iar în cele ce urmează, le vom aplica pe cazul Exploatării Miniere Petrila, un caz a cărui evoluție poate fi privită din acest punct de vedere.

Proiectul „Patrimoniul industrial ca sursă de regenerare. Cazul Petrila” este în derulare din 2012, începând să fie cunoscut pe plan național ca inițiativă de regenerare urbană post-industrială ce își propune să demonstreze și să convingă administrația locală de faptul că salvgardarea și reutilizarea unui patrimoniu industrial poate contribui la revitalizarea unei comunități mult mai mult decât simpla demolare prevăzută în cadrul proiectului de închidere a minei.

În cei trei ani de activitate au fost organizate trei ateliere internaționale care au urmărit gradual, de la analiză, repertoriere, documentare, la propunere de strategii, acompanierea administrației în demersurile necesare, proiecte de pre-fezabilitate votate în unanimitate în Consiliul Local, la ateliere participative ce au presupus implicarea comunității locale în acest proces. În momentul de față, situl exploatării miniere și obiectivele sale cele mai importante sunt în curs de clasare. Pe parcursul acestei perioade, aparatul administrativ local a afișat o susținere doar la nivel declarativ a proiectului, în timp ce conducerea minei, atașată de acest sit, s-a implicat activ în procesul de salvgardare.

În momentul de față, deși Mina Petrila se găsește în procedură de clasare, și deci ar trebui să fie protejată conform legii 422 (art. 18, paragraful 2), autorizația de demolare pentru obiectivele clasate nu a fost anulată și se poartă un joc mediatic local la nivel declarativ pe acest subiect.

În tot acest proces, noțiunile de proprietate și de apartenență au jucat și continuă să joace un rol important: pe de-o parte este scuza folosită de Primăria Petrila pentru a argumenta incapacitatea de a ajuta, pe de altă parte noțiunea de apartenență nu se extinde suficient, sau putem spune că se află într-o fază de dezvoltare rudimentară la nivelul locuitorilor Petrilei.

Diferența de nuanță între proprietate și apartenență duce de fapt la necesitatea ca aceste două noțiuni să se susțină reciproc. Scopul ultimului atelier organizat în octombrie 2014 a fost tocmai acela de a iniția o dezvoltare a sentimentului de apartenență și apropriere de către locuitorii Petrilei a acestui patrimoniu industrial. Intervenția timp de o săptămână asupra fostei stații de pompe, o clădire aflată la limita dintre oraș și incinta minei, de a o învesti cu o cu totul alta funcționalitate și semnificație – noul Centru PompaDOU, iar apoi participarea la inaugurarea ei – o prezență pe sit determinată de un cu totul alt scop decât cel obișnuit – au contribuit la începutul unui asemenea fenomen de apropriere.

Peisajul patrimoniului industrial din Petrila, ce poate fi extrapolat la nivel național în afara câtorva cazuri fericite, este unul al ambiguității dintre proprietate publică și privată, interes public și privat (de care dă dovada administrația publică), asociată unei lipse de instruiri a populației în acest domeniu, al drepturilor de care dispune și de care se poate bucura, al aproprierii și al apartenenței acestui patrimoniu. Interesul public ar trebui să servească celor ce sunt reprezentați de către administrație: localnicilor Petrilei. Rezolvarea acestor ambiguități este un factor cheie în salvgardarea patrimoniului din România.