Intervenții de conservare pe situri arheologice dacice.

Studiu de caz – Cetatea dacică de la Cugir.

Andrei Bălteanu

Patrimoniul arheologic, ca parte a moștenirii culturale a unei societăți, reprezintă una dintre resursele cele mai fragile și neregenerabile ale acesteia. Siturile arheologice (atât cele descoperite cât și cele nedescoperite), sunt în permanență supuse diverselor tipuri de degradări (mai evidente sau mai puțin evidente), controlabile în mai mică sau mai mare măsură, în functie de acțiunile care se exercită asupra acestora. Procesul de conservare, complex ca atitudine de abordare și punere în practica – presupunând că se ajunge până în acesta fază – este unul extrem de fragil, aflat încă la stadiul de experiment în țara noastră, iar atunci când devine realitate, de cele mai multe ori poate fi recunoscut ca o adaptare a unor procedee și idei aplicate pe alte situri ale lumii (situri similare - în cel mai bun scenariu), aceasta dacă nu sunt acțiuni punctuale, privite independent, și nedirijate neaparat de un plan de management coerent, etapizat ca spațiu și ca timp, capabil să le păstreze integritatea. Toate acestea pot fi considerate pe bună dreptate ca o continuare – e drept mai lentă și aproape ascunsă – a uzării și / sau degradării fizice și morale a unor astfel de situri arheologice.

Lucrarea de față își propune studierea unor astfel de tipuri de intervenții de conservare pentru situri arheologice. În prima parte lucrarea își propune să realizeze o scurtă analiză a acțiunilor întreprinse pe situri similare ca resurse / amplasare din Europa (Bibracte – Nievres, Franța sit arheologic, muzeu și centru de cercetare; situl arheologic preistoric Aldora – Calafell Tarragone, Spania – exemplu de reconstrucție in situ), și a acțiunilor similare întreprinse pe situri arheologice din România (Histria – sit arheologic, muzeu și centru de cercetare; Sarmisegetusa Regia – exemplu de reconstrucție in situ). În cea de-a doua parte a lucrării se propune un studiu de intervenție – propunere de conservare și valorificare a unui sit arheologic dacic – Cetatea de la Cugir: prezentare sumară campanii arheologice (work in progress) și propunere de conservare (intervenții de ansamblu și locale / detaliere tipuri de intervenții / detaliere proiect tehnic / macheta de sit).

Restituția grafică în arheologie. Studiu de caz – Cetatea dacică de la Cugir

Dana Raicu

Siturile arheologice reprezintă unele dintre cele mai fragile și mai evazive urme ale istoriei unei culturi. Acestea se degradează în timp, chiar dacă nu vizibil, cu toate măsurile pe care le-am putea lua, prin orice acțiune de conservare. Ceea ce se reușește momentan este o încetinire a ritmului acestor degradări și o valorificare și reintroducere în circuitul și peisajul cultural, istoric și arhitectural (antropologic), care are ca scop principal stoparea distrugerii morale a acestora, și prelungirea existenței fizice a lor. Intervențiile, fie ele intemeiate sau neintemeiate, au ca finalitate încercarea de punere în valoare și sublinierea anumitor părți importante sau realizarea unei imagini de ansamblu specifică unui anumit moment în timp și spatiu, adresându-se în special celui care vizioneaza situl, însă este nevoie de alte instrumente, mai complexe, care să ajute la redarea într-o succesiune temporală logică a întregii evoluții a elementelor descoperite, și care să se adreseze mai ales specialistului implicat în cercetarea unui sit arheologic, furnizându-i acestuia un substrat de cercetare.

Din punct de vedere al studierii evoluței unui ansamblu arheologic este esențială executarea restituției grafice a acestuia (imagine de ansamblu și imagine de obiect), cu toate fazele sale prezentate independent, pentru a se putea realiza o analiză comparativă, aceasta rămânând o mărturie tangibilă, nemodificabilă decât în mod rațional (și atunci cu consecințe minimale), atunci când pe parcursul cercetărilor se (re)descoperă elemente și se emit ipoteze noi. Este foarte probabil ca această acțiune de restituție grafică – imaterială – să reprezinte în timp singura metoda de evidențiere și existență pentru cele mai multe dintre siturile arheologice, ea reprezentând o finalizare logică (însă nu trebuie oricum neglijat aspectul subiectiv / interpretativ al specialistului / echipei de specialiști implicați) a oricărui studiu de acest fel, dar și o baza pentru orice lucrare de cercetare sau pentru orice încercare de conservare (restituire fizică) ce ar avea ca scop punerea în valoare a unui monument sau ansamblu.

Lucrarea de fata își propune prezentarea parcursului realizării unei astfel de restiturii pe un sit arheologic din România (situl dacic de la Cugir), cercetat anterior, însă din care s-a analizat și s-a publicat foarte putin, materialul avut la bază fiind reprezentat de documentația desenată realizată în timpul campaniilor de săpături, în forma brută, împreună cu jurnalul de săpătură, documentație aflată în custodia unuia dintre membrii echipei de arheologi; ca premise avem faptul ca niciunul dintre conducătorii colectivului de cercetare nu mai este în viață, cele mai multe poze realizate atunci fac parte din arhive personale care nu pot fi accesate, și majoritatea obiectelor / artefactelor extrase din sit se află în arhivele muzeelor, nedetaliate ca studiu (situație în care se găsesc multe dintre siturile arheologice de acest fel). Urmează să se prezinte constituirea / realizarea planurilor generale pe baza acestor informații, detalierea studiului de reconstrucție grafică pe o zona delimitată (urmăriea unui astfel de demers pe o secțiune / casetă) și realizarea de reconstrucții grafice pentru diverse elemente arhitecturale descoperite pe sit (locuință / zid incintă / turn intrare / cuptor etc).

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autori.

A.R.A. 14 - aprilie 2013