Weaknesses or Threats, Strengths or Opportunities?

Din nou pe strada Mântuleasa

Hanna Derer

Verbul din familia de cuvinte a adjectivului „vulnerabil” – şi anume verbul tranzitiv „a vulnera” – este utilizat extrem de rar iar locuţiunea uzuală nu este „A fost făcut vulnerabil.” ci „Este vulnerabil.” în condiţiile în care, în sens figurat aceasta se referă (şi) la cineva sau la ceva care „... datorită propriilor defecte, imperfecţiuni, insuficienţe etc. poate fi atacat uşor.” (Dima, Eugenia – coord., Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române, Arc & Gunivas, 2007). Pe scurt, cel puţin în limba română, vulnerabilitatea este considerată mai degrabă o caracteristică intrinsecă a ceva sau a cuiva şi nu una determinată de factori exteriori entităţii în cauză. Această afirmaţie nu este însă valabilă şi în cazul patrimoniului construit căruia toate tipurile de valori culturale îi sînt atribuite de către toţi cei care îl percep şi pricep (sau nu) ... şi ale cărui defecte deci ar trebui, la rîndul lor să fie considerate ca fiind atribuite şi nu imanente. Cu alte cuvinte, din punct de vedere cultural, vulnerabilitatea clădirilor, ansamblurilor, fragmentelor de ţesut de aşezare sau a localităţilor depinde – în fapt – de oameni (şi de comunităţi). Un studiu de caz cît se poate de real, din punct de vedere istoric, urbanistic, arhitectural şi al componentelor artistice, aflat însă simultan în oraşul mitic al lui Mircea Eliade demonstrează, în termenii specifici analizei SWOT, că, exact contrar acesteia, în cazul patrimoniului cultural, factorii interni se confundă cu cei externi şi că deci punctele slabe sînt, în fapt, pericole iar punctele tari constituie în realitate oportunităţi. Simultan, dar de data aceasta exact ca în cazul analizei SWOT, care este dependentă de scopul propus a priori, atît punctele slabe / pericolele cît şi punctele tari / oportunităţile sînt profund subiective pentru că depind de proprietar, de arhitect, de autorităţi. În consecinţă, evaluarea culturală cît mai detaliată şi cît mai obiectivă cu putinţă se dovedeşte (din nou) a fi primul pas vital pentru prezervare.

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autor.

A.R.A. 14 - aprilie 2013