Murus dacicus: imitaţie sau inovaţie?

Luca-Paul Pupeză

Asemănările dintre zidurile dacice şi cele greceşti din piatră au fost observate încă de la primele cercetări din Munţii Orăştiei. Prezenţa unor semne de pietrar în limba greacă pe blocurile zidurilor dacice reprezintă o dovadă că meşteri greci au participat la ridicarea lor. Însă, zidurile dacice sunt doar rezultatul unui import arhitectonic din lumea greacă? În unele cazuri, precum zidul cetăţii de la Costeşti, este foarte probabil să fie fost aşa, asemănările dintre zidul de aici şi cel grecesc mergând până aproape la identitate. Dar, în cele mai multe cazuri, diferenţele dintre zidurile dacice şi cele elenistice sunt la fel de numeroase precum asemănările. În general, zidurile dacice sunt mai groase decât cele greceşti, au un emplecton mai consistent, alcătuit în special din pământ şi pietre. Butisele sunt prezente în număr mic sau lipsesc cu desăvârşire, fiind înlocuite de un număr mare de bârne transversale de lemn, ceea ce nu este cazul zidurilor greceşti. Zidurile dacice au fundaţie săpată uneori chiar în stâncă, în care intră prima asiză, lipsind talpa din dale de piatră care apare la zidurile greceşti. Aceste diferenţe n-au fost determinate de o imitare necorespunzătoare a modelului grecesc ci de o adaptare a lui la condiţiile din Munţii Orăştiei. O inovaţie a fost folosirea în număr mare a bârnelor de lemn care conferă zidului un grad de elasticitate sporit, fiind astfel perfect adaptat unui teren predispus la alunecări, problemă cu care fortificaţiile greceşti s-au întâlnit mai rar. Totodată, dacii s-au folosit de aceste ziduri şi în alt scop decât cel militar, utilitate care predomină în lumea greacă. Cetăţile cu ziduri din piatră n-au fost ridicate doar pentru a vedea într-un teritoriu, pentru a-l controla sau apăra, ci şi pentru a fi văzute într-un teritoriu, ca simboluri ale puterii, fiind rezultatul materializării unei ideologii a elitelor.  

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autor.

A.R.A. 14 - aprilie 2013