Monumentul este un martor și o sursă de informație despre vremurile apuse, fiind totodată afectat de trecerea lor. Crăpat, erodat sau distrus, el supraviețuiește sub forma unor fragmente disparate. Cu toate acestea, chiar dacă este pierdută sau fragmentară, materia monumentului vorbește dincolo de absența ei. Cercetătorii au capacitatea de a selecta indicii din artefacte materiale, dar și de a citi în spațiile goale ale monumentelor sau obiectelor, care au fost distruse sau neterminate. Ei pot discerne între diferitele tipuri de absență și pot stabili dacă un obiect sau un monument a fost spart intenționat sau accidental cu un instrument anume, deteriorat în contact cu agenți externi sau dacă se fărâmă din pricina tehnicii de execuție cu defecte sau a alegerii proaste a materialelor.

Distrugerea este, însă, ambivalentă: obliterează materia și stă martoră, totodată, pentru un eveniment istoric. Absența poate fi o dovadă la fel de puternica precum prezența. Degradarea poate fi ea însăși un artefact. În muzeul în aer liber din Oradour-sur-Glane, ea afirmă trauma și cere ca viețile pierdute să fie în continuare comemorate. În acest sat, unde viața pare că s-a oprit într-un punct fix, descompunerea se extinde zi de zi, înghițind străzile, casele, gospodăriile sătenilor masacrați și evocând absența victimelor.

Mai mult decât atât, distrugerea poate fi ea însăși obliterată cu scopul de a ascunde evenimente traumatice. Spre exemplu, politicile de conservare a monumentelor și orașelor distruse în război dovedesc că există abordări diferite în tratamentul pierderilor, care pot fi complet șterse printr-o reconstrucție fidelă sau care pot fi comemorate și marcate prin simboluri, panouri explicative sau prin introducerea de materiale sau țesuturi urbane noi în reconstrucție. 

Nu în ultimul rând, distrugerea poate veni din mâinile celor însărcinați cu protejarea, studierea și diseminarea informațiilor despre trecut. De pildă, înlăturarea straturilor istorice mai noi și a așezărilor umane contemporane, este singura metodă de a avea acces la patrimoniul antic. Un exemplu notoriu este cazul Agorei Antice din Atena, care cândva era acoperită de cartierul neoclasic Vrysaki și pentru al cărei șantier arheologic, s-a demolat ultima casă în toamna anului 2022. Procedura controversată de expropriere a persoanelor, intervenția radicală în structura urbană, ridică semne de întrebare legate de legitimitatea cunoașterii obținute prin distrugere.
 
✒ ✒ ✒  Pentru a 23-a sa ediție, Simpozionul A.R.A. vă invită cu comunicări științifice care abordează potențialul epistemic al lipsei, pierderii sau fragmentului din arheologie, istoria artei sau arhitecturii, studii culturale, antropologie, etnografie, conservare, urbanism, inginerie civilă, istoria științelor sau din alte discipline înrudite.

Simpozionul interdisciplinar va avea loc între 20-22 aprilie 2023. Îi invităm pe cercetători să trimită un rezumat de maximum 300 de cuvinte în limba Română sau Engleză până duminică, 26 februarie 2023, la adresele: contact@simpara.ro sau margineanu_monica@yahoo.fr.
Autorii vor fi anunțați până vineri, 17 martie 2023 în privința acceptării rezumatului.

Lucrările simpozionului vor avea loc la Muzeul George Severanu, str. Henri Coandă, nr. 26.

Lucrările pot aborda - fără a se limita la - următoarele întrebări:
◼ Este distrugerea deja încorporată în imaginea monumentului sau obiectului istoric? Este un indicator al autenticității sau statutul autentic al unui artefact presupune un material nealterat sau nedegradat? Care este momentul din care un artefact degradat nu mai este recognoscibil sau identificabil?
◼ Poate să fie distrugerea considerată un eveniment istoric, din care putem învăța despre trecut? Ce ne poate spune distrugerea despre obiectul originar?
◼ Când devin golurile indicii? În ce situații au fost ele relevante în descoperiri, datări sau reconstrucții?
◼ Poate să fie distrugerea expusă sau muzealizată? Are capacitatea de a livra informații?
◼ Ce fel de distrugere este vandalismul, îndeosebi în cazul în care este o expresie a luptei pentru supraviețuire (spre exemplu, graffitti-urile, inciziile sau zgârieturile din închisori sau alte locuri de tortură)? Cum putem discerne între vandalism/distrugere și martor istoric?
◼ Care sunt implicațiile etice ale distrugerii „justificate/drepte" făcute în numele cunoașterii?