murale de la mormântul hipogeu roman "cu banchet" din Tomis - Constanţa

Romeo Gheorghiţă

Unul dintre cazurile în care s-a încercat aplicarea principiilor de bază ale conservării şi restaurării in situ, este cel al mormântului de tip hipogeu cu pictură murală din Tomis/Constanţa.

A fost descoperit din 1988, în zona de nord-est, a anticei cetăţi Tomis. Inventarul găsit a ajutat la datarea sa, arheologii plasând construirea şi apoi funcţionarea sa la trecerea dintre perioada romană şi romano-bizantină, începând cu secolul al IV-lea p.Chr. Hipogeul de la Constanţa prezintă o pictură murală pastrată aproape integral Are un program iconografic coerent, cu repere stilistice semnificative, care a permis lansarea ipotezei că este un mormânt roman paleocreştin. Iconografia impresionează prin scena de pe peretele vestic, opus intrării, ce ilustrează un banchet ritual.

Picturile hipogeelor romane, datate în perioada secolelor IV-VI p.Chr., aflate în zona Dobrogei la Ostrov, Silistra şi Mangalia, alături de cele trei cunoscute în Constanţa, sunt variante provinciale ale tehnicii romane clasice, asemănătoare cu picturile din hipogeele şi catacombele din aceeaşi perioadă de sinteză, situate în alte zone.

Observaţiile in situ, studiul atent al suprafeţelor şi analizele chimice de laborator realizate anterior, aduc informaţii inedite privind particularităţile tehnice de execuţie ale picturilor murale din interiorul hipogeului.

După descoperire (o altă perioadă a trecerii sale prin timp) a beneficiat de o clădire provizorie de protecţie ce există şi astăzi. Intervenţiile urgente de conservare in situ, iniţiate după descoperire au fost minime, urmărindu-se compatibilitatea şi rezistenţa la factorii de degradare activi a materialelor folosite. După aceste ultime intervenţii cu caracter de urgenţă, realizate până în 1995 nu s-au putut materializa proiectele de protecţie generală necesare, nici alte operaţiuni de conservare la nivelul arhitecturii hipogeului şi a picturilor sale murale.

În urma observaţiilor in situ şi a analizelor realizate anterior, prin observarea periodică a cauzelor de degradare şi a stării de conservare actuale, prin compararea cu alte cazuri ce au probleme asemănătoare, se iau în discuţie câteva posibilităţi de protecţie generală şi de conservare preventivă. Direcţia conservării, de lungă durată în acest caz, trebuie să fie concentrată cu prioritate asupra luptei împotriva cauzelor deteriorării, decât asupra „reparării" efectelor ei.

Rezumat al comunicării care a fost prezentată la A.R.A. 10 - aprilie 2009

Rezumat prezentat în forma trimisă de către autori