Rezultat al unei cercetări desfăşurată pe parcursul a mai bine de un deceniu, teza de doctorat a profesorului Dan Mohanu, intitulată Arheologia picturilor murale de la Biserica Domnească din Curtea de Argeş îşi propune să demonstreze în ce măsură restituirea unui monument istoric de talia Bisericii Sf. Nicolae Domnesc a reprezentat o îndepărtare de înfăţişarea sa autentică. Intrat în conştiinţa publică sub forma austeră pe care o vedem astăzi, efigie a începuturilor feudale româneşti, ctitoria primilor Basarabi poartă ascunse urmele catastrofelor care au marcat parcursul său istoric.

Cu autoritatea specialistului angajat în cercetarea şi de-restaurarea unui ansamblu de pictură murală de prim ordin, Dan Mohanu ne conduce către o nouă lectură a monumentului în ansamblul său, pornind de la ceea ce numeşte „epiderma" construcţiei ecleziale. Superficiala crustă constituită de picturile murale reprezintă nivelul la care putem primi informaţii preţioase privind trecerea prin timp a vechilor ctitorii, transformările sau catastrofele suferite de acestea. Mai mult decât atât, suprafaţa picturală împreună cu discursul său iconografic reflectă schimbările de mentalitate ce pot altera considerabil percepţia spaţiului eclezial.

Explorarea stratigrafică a straturilor suprapuse de pictură murală coroborată cu studiul epigrafic, cercetarea de arhivă fotografică şi examinarea in situ a monumentului, mai cu seamă în zone mai puţin accesibile, cum ar fi extradosurile bolţilor, au condus către o reconsiderare a imaginii autentice a Bisericii Domneşti. Unul din detaliile constructive puţin cercetate care fac parte din restituirea propusă de Dan Mohanu este scara din grosimea zidului vestic al bisericii, pe care o numeşte semnificativ „calea grămăticilor" şi care ducea către încăperea astăzi dispărută de deasupra pronaosului. Existenţa şi destinaţia unei astfel de încăperi este pecetluită de spectaculoasa descoperire a numeroaselor inscripţii de paraclisiarhi şi grămătici incizate în deschiderea centrală a timpanului vestic al naosului, arbitrar obturată de restaurarea de la 1911. Prin minuţioasa sa cercetare, autorul aduce puternice argumente în favoarea unei ipoteze lansată în 1905 de arhitectul Mandrea şi reluată sub forma unei ample demonstraţii de Carmen Laura Dumitrescu. Este vorba de existenţa iniţială, deasupra pronaosului, a două înalte turle, conforme imaginii votive preluate la 1827, după originalul din veacul al XIV-lea, de zugravul Pandeleimon. O reconstituire ipotetică, cu încăperea de deasupra pronaosului încununată de două turle este prezentată în finalul lucrării.

Arheologia picturilor murale prin care autorul accede la restituirea monumentului în ansamblul său, ne oferă un nou parcurs iconografic, capabil să refacă lectura unor zone considerate lacunare. Se dobândeşte astfel o nouă viziune asupra iconografiei în spaţii a căror mutilare părea a fi distrus orice acces la lectura ansamblului mural original. Un exemplu în acest sens, îl reprezintă reconstituirea iconografiei pronaosului, cu spaţiala desfăşurare a Judecăţii de Apoi din secolul al XIV-lea.

Arheologia picturilor murale de la Argeş a însemnat nu numai decelarea straturilor istorice, începând cu veacul al XIV-lea şi continuând cu refacerile secolelor XVIII-XIX, ci şi un examen critic al falsei unităţi pe care a încercat să o confere ansamblului pictural restauratorul de la 1914. Redobândirea autenticităţii monumentului argeşan, pentru care restauratorul Dan Mohanu pledează, presupune o răbdătoare şi obstinată înlocuire în conştiinţa publică a imaginii fals unitare a unui monument românesc de prim rang cu realitatea unei ctitorii în parte distruse şi iremediabil neomogene, în care citim istoria pasionantă a trecerii sale prin timp.