COMUNICAT AL ASOCIAŢIEI „ARHITECTURĂ. RESTAURARE. ARHEOLOGIE" (ARA) CU PRIVIRE LA PROPUNEREA LEGISLATIVĂ PENTRU ABROGAREA LITEREI A) A ARTICOLULUI 24 DIN LEGEA NR. 50 DIN 29 IULIE 1991 PRIVIND AUTORIZAREA EXECUTĂRII CONSTRUCŢIILOR ŞI UNELE MĂSURI PENTRU REALIZAREA LOCUINŢELOR
În data de 20 martie 2018 la inițiativa a doi deputați PSD, Florin Iordache şi Ion Călin, un grup de 14 parlamentari format din 13 deputați PSD și unul PNL a înaintat la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor o propunere legislativă pentru abrogarea literei a) a articolului 24 din legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, așa cum a fost modificată ulterior („Legea nr. 50/1991"), înregistrată sub nr. BP181/20.03.2018 („Propunere de Abrogare").
Articolul 24 lit. a) al Legii nr. 50/1991 care ar urma să fie abrogat sună în felul următor:
„Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:
a) executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) şi g), cu excepţiile prevăzute de lege".
Articolul 3 (1) lit. b), c), e) şi g) priveşte inter alia lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege - monumente, ansambluri, situri - inclusiv la anexele acestora, identificate în acelaşi imobil - teren şi/sau construcţii, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate. Același articol vizeaza şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice.
Citim în expunerea de motive a Propunerii de Abrogare că motivul principal al modificării Legii nr. 50/1991 ar fi „decongestionarea" tribunalelor sufocate de „câteva mii de dosare, care privesc executarea unor lucrări fără autorizaţie, dar în proporţie de 99% se sancţionează cu o simplă amendă".
Mai citim că Propunerea de Abrogare ar fi motivată de trei situaţii constatate, dar nedocumentate de domnii parlamentari:
a) cazurile în care autorizaţiile de construcţie datând de doi ani au expirat şi nu au fost prelungite la timp, întocmindu-se dosare penale persoanelor fizice sau morale aflate în întârziere;
b) cazurile în care „persoanelor care au strâns bani pentru asfaltarea (...) unui drum li s-au deschis dosare penale" asa cum „a relatat mass media";
c) cazurile în care proprietari a zeci de „construcţii monument" care se prăbuşesc lunar nu pot face „nici măcar îmbunătăţiri la faţade" pentru că autorizaţiile pentru astfel de clădiri se obţin după „ani de zile".
Nu vom comenta integral expunerea de motive, nu numai agramată dar şi mediocră şi fără substanţă a acestei Propuneri de Abrogare, ci ne oprim numai asupra esenţialului: această Propunere de Abrogare anulează de facto obligaţia de a mai prezenta o cerere de obţinere a vreunei autorizaţii de construcţie, înainte de a interveni în vreun fel (prin demolare, „îmbunătățiri la fațade" etc) asupra monumentelor istorice, ceea ce va avea un impact dezastruos asupra acestora.
Sub pretextul aparent legitim al descongestionării tribunalelor se doreşte depenalizarea infracţiunii de executare fără autorizaţie prealabilă a unor lucrări afectând un monument istoric. Atât. Propunerea de Abrogare nu conține şi modificarea subsecventă a articolului 26 al legii nr. 50/1991 care determină care sunt contravențiile reprimate. Prin urmare, executarea fără autorizație prealabilă a lucrărilor vizate de art. 3 (1) lit. b), c), e) şi g) nu va mai fi infracțiune dar nici contravenție, adică nu va mai fi reprimată deloc.
Să considerăm totuşi că Propunerea de Abrogare va fi corectată în aşa fel încât să reflecte expunerea de motive înaintată de domnii deputați. Din forma sa actuală se poate doar imagina intenția de a transforma infracțiunea de executare fără autorizaţie prealabilă a unor lucrări afectând monumente istorice, exploatari de suprafața etc într-o simplă contravenţie, sancțonate numai cu o „simplă amendă" aşa cum tribunalele ar soluționa astfel de dosare „in proporție de 99%" (nb. Propunerea de Abrogare nu conține absolut nici un studiu obiectiv care să ne arate de unde au domnii deputați aceste cifre şi pe ce alte date concrete se bazează ei în afară de relatări din mass-media).
Or, transformarea acestor infracţuni penale în simple contravenţii nu are numai efectul de a descongestiona, ipotetic, unele tribunale, ci are şi o consecință mai gravă. Faptul că distrugerea unui monument istoric fără autorizație se consideră actualmente o infracțiune reflectă ideea că legislatorul consideră această atingere ca fiind foarte gravă la adresa ordinii sociale. Or, transformarea infracțiunii în contravenție plasează distrugerea unui monument istoric sau începerea unor exploatări de suprafață în câmpul simplelor abateri administrative (cum sunt şi neplata unui loc de parcare sau o depăşire oarecare de viteză). Prin urmare, distrugerea unui monument istoric sau începerea unor exploatării de suprafață care actualmente, cel puțin pe hârtie, sunt sancţionate cu pedeapsa cu închisoare sau amendă, vor fi sancționate în viitor, conform propunerii domnilor deputaţi, cu o simplă amendă contravenţională, care nu va putea depăşi 100.000 lei / RON (maximumul prevăzut de Legea nr. 50/1991 cu privire la contravențiile din câmpul ei de aplicare).
Dacă deschiderea exploatărilor de suprafață fără autorizatie prealabilă nu ar mai constitui o infracțiune, ci numai continuarea executării lucrărilor ar mai putea fi calificată ca infracțiune (Art. 24 lit. b), acest lucru va permite deschiderea minelor si a exploatării de suprafață de metale pretioase (aur etc) fără autorizație, mergând pe acelaşi principiu că este mai puțin costisitor să plăteşti o amendă contravențională decât să astepți obținerea unei autorizații.
Dacă va fi adoptată, această Propunere de Abrogare ar inaugura o stare de far west în care oricine poate construi sau demola „accidental" un monument istoric sau deschide o exploatare de suprafață cu cianură unde vrea şi cum vrea după bunul plac, neriscând absolut nimic în afară de plata unei amenzi de maxim 100.000 lei (RON), rapid amortizată în operația imobiliară sau de exploatare! (Dacă pentru mulți români suma de 100.000 lei /RON este o sumă uriaşă, trebuie înțeles că aceasta este derizorie pentru promotorii de proiecte imobiliare şi/sau exploatări de suprafață, sonde de gaz şi petrol etc).
Propunerea de Abrogare dă mână liberă distrugerilor monumentelor istorice, a patrimoniului cu impact național sau universal şi arată, daca ea va fi adoptată, nu doar lipsa totală de preocupare a grupului de deputați faţă de protecția patrimoniului cultural al României, dar mai ales intenția sa de a-l distruge sistematic în mod activ, din culpă şi vădit intenționat.
Propunerea de abrogare este o iniţiativă care rimează mai mult cu o trădare națională decât cu o pretinsă descongestionare a tribunalelor. O situaţie de o gravitate incalificabilă, care ne proiectează ca popor în groapa talibanilor distrugători de cultură.
dr. arh. Monica Mărgineanu Cârstoiu
Preşedinte
prof. dr. Dan Mohanu
Vicepreşedinte