Fragmentarium iconografic.
Picturi murale dispărute din ruinele Hanului Şerban Vodă
Odată cu descoperirea picturilor murale din ruinele Hanului Şerban Vodă s-ar părea că putem vorbi de o nouă categorie de imagini medievale menite a ocroti şi înfrumuseţa locul: icoanele de pivniţă.
Aşa cum au fost deja prezentate publicului de autorii săpăturilor arheologice din intervalul 2007-2009, cele trei fragmente de pictură murală care supravieţuiseră miraculos în ruinele de pe latura sudică a Hanului Domnesc cuprindeau două reprezentări ale Sf. Ierarh Nicolae şi o icoană a Adormirii Maicii Domnului.
Aflate în zona propusă spre conservare din ansamblul ruinelor Hanului Şerban Vodă, cele trei icoane de pivniţă urmau să fie supuse unor operaţiuni de protecţie şi conservare in situ. La începutul lunii iulie 2008 descoperirea primelor două icoane murale – Sf. Nicolae de pe peretele estic şi Adormirea Maicii Domnului – în zona săpăturilor de pe latura sudică a Băncii Naţionale, ne-a îndemnat să propunem o intervenţie de consolidare urgentă urmată de o protecţie temporară până la încheierea cercetării arheologice şi includerea zonei într-un proces de conservare şi punere în valoare. A existat chiar speranţa unui mic spaţiu muzeistic dedicat vechiului Han Domnesc. Protecţia sitului arheologic avea însă de înfruntat cel puţin doi factori de degradare redutabili: omul, cu posibilităţile sale de distrugere prin vandalizare sau neglijenţă şi umiditatea cu toate consecinţele, de la migrarea şi recristalizarea sărurilor solubile, decoeziunea produsă prin fenomenul de îngheţ-dezgheţ şi atacul biologic.
Extrase din spaţiul lor de origine, lipsite de relaţia evocatoare cu arhitectura pivniţelor medievale cantacuzine, fragmentele substanţial diminuate din icoana Sf. Nicolae de pe peretele estic al pivniţei propuse spre conservare reprezintă astăzi singura mărturie vie a ceea ce a însemnat, mai mult decât o simplă decoraţie, iconografia unei părţi din Hanul Şerban Vodă. Cele trei icoane au dispărut din locul lor de origine înainte de a fi fost cercetate cum se cuvine. Dacă analiza stilistică in situ mai poate fi suplinită de existenţa documentaţiei fotografice, dacă analizele de laborator mai pot utiliza mici fragmente recuperate după distrugerea icoanei Adormirii Maicii Domnului, alte detalii care ar fi putut veni în sprijiul datării picturilor murale sunt definitiv pierdute. În categoria acestora se află grafitele, ignorate adesea chiar atunci când este vorba de operaţiunile de conservare şi restaurare a unui monument istoric.
Au existat, prin urmare, grafite în ruinele Hanului Şerban Vodă? Întrebarea ar fi trebuit să privească, în primul rând cele trei icoane al căror suport de var pemite cu uşurinţă incizarea unor semne sau inscripţii. Suportul picturii murale este utilizat adeseori în spaţiile bisericilor noastre pentru a cumula, de la semne la explicite inscripţii, veritabile cronici abreviate ale locului. În cazul nostru am fi pierdut orice informaţie despre existenţa unor grafite dacă examinarea atentă a documentaţiei fotografice în scopul recompunerii fragmentelor extrase ale icoanei Sf. Nicolae nu ar fi permis descoperirea unui grafit ce conţine fie anul 7207(1699) fie 1764(1756). Alte mici grafite însoţesc data precum şi o serie de linii verticale – „răboaje” – tăiate de o linie orizontală semnificând poate realizarea în acel loc a unor slujbe de pomenire.
Decizia conservării sub actuala protecţie de sticlă a complexului celor şase pivniţe de pe latura sudică a Hanului Domnesc a intervenit după dispariţia celor celor trei icoane pictate în frescă. Evenimentul pune încă odată în discuţie, în condiţiile „Bucureştilor ce se duc”, modul defectuos în care este pusă în practică con-lucrarea autorităţilor publice (tutela), a specialiştitor din diferite domenii ale cercetării patrimoniului arheologic şi a edililor. Amestecul nociv de indolenţă, ignoranţă şi cinism fac din tutelă un factor de degradare redutabil pe care în aceşti ultimi ani Vechiul Bucureşti l-a resimţit din plin. Absenţa, în cazul cercetărilor arheologice, a unor echipe pluridisciplinare coezive şi stabile face ca argumentele pentru salvarea vestigiilor trecutului să rămână lâncede şi neconvingătoare, în vreme ce edilii privesc recuperarea trecutului ca pe un inconfort ce trebuie tratat printr-un abil glissando de la rigorile şi subtilităţile conservării şi restaurării patrimoniului construit la „reabilitarea” şi „adaptarea” lui brutală.
Prima icoană, în ordinea de la est spre vest, era zugrăvită pe peretele estic al pivniţei 4, în imediata vecinătate a pilastrului median al zidului estic. Imaginea, având dimensiunile aproximative de 130cm/150cm cuprindea reprezentarea Sf. Ierarh Nicolae. Urme din inscripţia erodată şi exfoliată aşternută în partea dreaptă a zonei superioare a icoanei, pe fondul negru – „cerneala” sau alteori „linăul” (negru de cărbune de lemn cu puţin alb de var) – ne permit să întrevedem numele Sfântului Ierarh. Chipul se păstrează fragmentar: o mare parte din aureola ocru galben, şi fragmente ce ne îngăduie să citim forma părului şi barba polilobată a Arhiereului. Urme din proplasma verzuie (ocru, negru de cărbune), conturul ocru roşu ne permit de asemenea să reconstituim redactarea chipului în tehnica tradiţiei bizantine. Fragmentele de veşmânt aparţineau unui felon roşu, cu o broderie pe fond ocru în jurul gâtului, şi unui omofor roz, în tonuri de var. Pe fondul negru, de o parte şi de alta a capului Sf. Ierarh, pe nori roşii (ocru roşu), la o scară mai mică, sunt reprezentaţi, conform unor modele iconografice intens folosite, Maica Domnului, în stânga Arhiereului, şi Iisus Hristos, în dreapta. Icoana este înconjurată de un ornament delimitat prin benzi roşii (ocru roşu şi poate cinabru), realizat în buna tradiţie a artei veacurilor XVII-XVIII: vrejuri vegetale, în tonuri ocru roşu şi negru de cărbune, alternează, pe fondul alb de var al suportului. La poala icoanei, se citesc fragmentele unei draperii realizate alert şi al cărui motiv se continuă pe faţa nordică a pilastrului.
Zugrăvită pe suportul tradiţional bogat în var, compus dintr-un singur strat cu rol de intonaco, având grosimi variabile (0,8-0,3 cm), armat cu paie şi câlţi de cânepă, icoana poartă în fragmentele sale urme caracteristice ale picturii murale al fresco: amprentele mistriei în operaţiunea de sclivisire, inciziile desenului în suportul umed.
De la cea dintâi lectură şi încercare de reconstituire a imaginii se pare că ne aflăm în buna tradiţie a artei brâncoveneşti, aşa cum o puteam vedea în pictura exterioară de la Stavropoleos, de pildă. Mâna zugravului este cea a unui muralist, iscusit în a desăvârşi rapid suprafeţe destinate privirii de la distanţă.
Cea de-a doua icoană în frescă, de pe stâlpul estic al arcului intrării din pivniţa 2 spre pivniţa 5, avea dimensiuni aproximative de 120cm/110 cm. Păstrată de asemenea fragmentar, suferise la rândul ei pierderi ample ale stratului pictural. Lacune numeroase ale suportului, de la cele extinse, care distruseseră zona perimetrală a picturii, la cele de mici dimensiuni care împânzeau icoana propriuzisă şi rama ornamentală din jurul ei, provocau o ireversibilă discontinuitate a imaginii. Starea precară a suportului picturii, cu lacune şi desprinderi de zidăria de cărămidă, transparentizarea întregii imagini prin exfolierea şi eroziunea stratului pictural, vădeau acţiunea intensă a factorilor de degradare, începând cu implacabila acţiune umană care distrusese şi îngropase definitiv şi agresiv ruinele vechiului han medieval şi ajungând la acţiunea conjugată a umidităţii şi factorilor biodeteriogeni. De dimensiuni apropiate unei icoane pe lemn, imaginea realizată în frescă era dedicată reprezentării Adormirii Maicii Domnului. Varianta iconografică aleasă cuprindea scena Adormirii împreună cu Înălţarea sufletului Mariei în Împărăţia lui Dumnezeu. Icoana era înconjurată de un generos ornament în care pictura şi relieful plat al stucului se îmbinau într-o rafinată expresie, consacrată în decoraţia murală a sfârşitului de secol XVII şi a începutului celui de-al XVIII-le veac. Benzile roşii, vagi urme din ornamentul, se pare, cu vrejuri şi profilul discret în stuc, ce despărţea icoana împreună cu ornamentul perimetral de câmpul suprafeţei murale, erau singurele repere din preţiosul cadru al icoanei.
Aşa cum se păstra, redusă la suprafeţele şi liniile mari ale compoziţiei, la raporturile câtorva din tonurile de bază, la schiţa cu laviu ocru a desenului pregătitor, icoana exprima încă imaginea ei iniţială: o viziune miniaturală, ca într-o pagină somptuoasă de manuscris, stăpânind în acelaşi timp echilibrul formelor mari ale compoziţiei cu meşteşugul unui experimentat muralist. Într-o tehnică îngrijită, aparţinând unui înzestrat freschist-iconar, reprezentarea Adormirii Macii Domnului fusese realizată pe suportul proaspăt de var armat cu câlţi, aşternut într-un strat relativ omogen, mai consistent (0,8-1cm grosime) în zona din interiorul cadrului în stuc. O reţea de fisuri de contracţie, ce împânzeau mai cu seamă zona tencuielii perimetrale a icoanei, dovedea aportul mare de umiditate suferit de zidăria-suport, supusă infiltraţiilor şi în ultimă instanţă îngropată în amestecul de pământ şi moloz.
A treia icoană, situată pe stâlpul dinspre est al arcului ce face trecerea dinspre pivniţa 3 către pivniţa 6, era consacrată din nou reprezentării Sfântului Mare Ierarh Nicolae. De dimensiuni mai ample decât toate celelalte icoane – 135cm / 232cm – imaginea era încadrată de binecunoscutul ornament de sorginte bizantină având o structură în zig-zag în interiorul căreia alternează de obicei palmete realizate cu negru de cărbune şi ocru roşu. Două benzi roşii delimitau ornamentul. În ciuda faptului că o mare parte din tencuiala-suport supravieţuise agresiunii factorilor de degradare, un puternic proces de exfoliere şi eroziune a stratului de culoare transformase icoana într-o imagine similară negativului unui clişeu sau verso-ului unei picturi murale extrase prin smulgerea stratului pictural (strappo).
Versiunea iconografică utilizată în cea de-a doua reprezentare a Sf. Nicolae era similară celei utilizate în prima icoană, păstrată fragmentar pe peretele estic al ansamblului celor şase pivniţe. Sf. Ierarh apărea înveşmântat într-un felon roşu oxid cu un omofor a cărui tonalitate şi ornamentică dispăruseră în întregime. În dreptul chipului Sfântului, din care se mai distingeau urme ale desenului pregătitor cu ocru galben, erau reprezentaţi, pe nori modelaţi pe o bază roşu-oxid, Iisus Hristos în dreapta Ierarhului şi Maica Domnului în dreapta. Pe fondul negru-linău se citeau cu destulă claritate urmele inscripţiei Sfântului, scrise iniţial cu alb de var. La baza icoanei, fragmente ale unei draperii ne sugerau modul în care se încheia, în spiritul picturii murale bisericeşti, decoraţia stâlpului. Gama cromatică, restrânsă, păstra repere similare primei icoane a Sf. Nicolae: fondul negru de cărbune, ocru galben, roşu oxid, roşu cinabru (urme încă vizibile pe veşmântul Maicii Domnului), alb de var. Grafia cutelor felonului, a norilor pe care se aflau Iisus şi Maica Domnului, caracterul scrisului, ne conduc spre plasarea icoanei îna doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Imagini din expoziţie
