Slava Rusă – Cetatea romană Ibida

În anii 1987-1988 în teritoriul oraşului, la cca. 3 km vest de cetate, a fost dezvelit un complex monastic paleocreştin – două basilici cu câte o singură navă, o capelă cu absidă şi diferite anexe înconjurate de o incintă – cu trei faze constructive, datat între a doua jumătate a sec. IV – prima parte a sec. VII p. Chr., de tip lavra, cu analogii la Isperikhovo (Plovdiv) şi Zitomislici (Mostar). (01) Între piesele descoperite la complexul monahal, câteva sunt de valoare excepţională: vasul lustral, (02) agăţătoarea pentru candelă sau cadelniţă, un tezaur de solidi (monede) din sec. VI p.Chr. Descoperirea de la Slava Rusă constituie cea mai timpurie dovadă arheologică referitoare la tradiţia monastică pe teritoriul României. (03)

– 2 februarie 2007, un buldozer al firmei mixte franco-române Agrifrance intră pe terenul pe care se afla complexul monastic paleocreştin ca sa „niveleze” terenul; facem menţiunea că acel teren are regim de domeniu public, iar monumentul se află înscris în Lista Monumentelor Istorice aprobate prin Ordinul Ministrului Culturii în 2005 ca monument de categoria A, era menţionat în PUG-ul comunei Slava Cercheză şi marcat grafic…monumentul a fost „nivelat” în proporţie de 75%. În prezent s-a demarat o anchetă a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.

Zona Slavelor a fost, încă din epoca pietrei, extrem de propice aşezării omului, dovadă descoperirile din paleoliticul mijlociu (lame, nuclee, răzuitoare) şi neolitic (silexuri, ceramica) descoperite recent pe platourile de la vest de cetate. Din aceeaşi zonă provin fragmente ceramice din epocile bronzului, Hallstatt şi Latène. O aşezare destul de întinsă, de perioadă Latène, a fost identificată pe dealul Ladonca şi tot din acea perioadă datează un tezaurul de drahme Lysimach făcut cunoscut de C. Moisil încă în 1916.
Integrarea treptată, pe parcursul sec. I p.Chr. a teritoriului dintre Dunăre, Mare şi Balcani în Imperiul Roman a schimbat esenţial caracterul şi profilul aşezării de pe valea Slavei. Moneda şi mărfurile romane – ceramică, sticlă – sunt prezente într-o cantitate apreciabilă după jumătatea secolului I p. Chr.
Cetatea de pe Valea Slavei, identificată de V. Pârvan cu polis Ibida, pomenită de Procopius din Ceasarea între cetăţile refăcute de Justinian (De aed. IV 7), menţionată şi de Theophylactus Simocata în forma Libidinon polin, cea mai mare din Dobrogea – cu o suprafaţă de 24 de ha, o centură de fortificaţii desfăşurată pe o lungime de 2000 m, 24 de turnuri şi trei porţi – le apărea specialiştilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea ca „o cetate ziduri şi turnuri colosale” (P. Polonic), „excepţional de mare – cea mai însemnată din toate cele cunoscute în interiorul Dobrogei – şi care, fireşte, a fost (…) şi punctul de intersecţie al tuturor drumurilor din Nordul provinciei” (V. Pârvan)”.
Cetatea, în forma păstrată din epoca tetrarhiei, cu refaceri în timpurile lui Justinian, este dublată de o fortificaţie cu suprafaţa de aproximativ 3 ha situată pe dealul Harada (în traducere din limba turcă „Cetatea Fetei”), a cărei latură de nord e comună cu cea a cetăţii. La altitudinea de 158 m, pe o altă culme, situată în prelungirea dealului Harada, se află un fort de perioadă romano-bizantină, fort ce supraveghea întreaga zonă. (04)
Cercetările arheologice desfăşurate sporadic, începând chiar cu sfârşitul sec. XIX, au dus la dezvelirea – în centrul cetăţii – a unei basilici cu trei nave şi trei abside, cu coloane şi capiteluri din marmură şi paviment din mozaic policrom, unicat arhitectural în Dobrogea romano-bizantină, şi la stabilirea stratigrafiei cetăţii (sec. I – VII p.Chr.).
Descoperirile epigrafice nu prea generoase – 11 inscripţii latine – ne informează despre refacerea în timpul împăraţilor Maximinus şi Maximus a unor drumuri şi poduri şi despre locuitorii cetăţii: romani şi traci.

Alte descoperiri în teritoriul cetăţii Ibida la Kurt Baiîr, Fântâna lui Bujor, Coşari, Caugagia – Cimitirul turcesc, Camena, Fântâna Mare au pus în evidenţă amploarea şi densitatea de locuire a teritoriului cetăţii Ibida, în strânsă legătură cu dimensiunile şi importanţa centrului urban de la Slava
Reluarea cercetărilor sistematice începând cu anul 2001 a prilejuit scoaterea la lumină a altor importante vestigii: a fost cercetat zidul de incintă în punctele Curtina G, Curtina D şi Poarta de Vest, au ieşit la iveală pillae-le podului antic de peste râul Slava, locuinţe, sistemul de canalizare, au fost identificate şi cercetate nuclee de locuire extra muros atât la vest cât şi la nord de cetate, iar din necropola cetăţii romano-bizantine au fost cercetate peste 100 de morminte simple şi un cavou romano-bizantin. (05) Acesta din urmă, de mari dimensiuni (8 x 3,5 m), construit din cărămizi şi lespezi de piatră, constituit din dromos şi cameră funerară, cu interiorul tencuit şi pictat, cu pardoseala din plăci de cărămidă, a servit drept loc de înmormântare pentru 39 de indivizi ai unei familii înstărite din oraş.

Aşezată într-o zonă de un pitoresc aparte – propusă de specialişti ca rezervaţie de peisaj, în vecinătate unei comunităţi tradiţionale – ruşi lipoveni, a centrului spiritual creştin de rit vechi (Mănăstirile Uspenia şi Vovidenia), pe drumul naţional ce leagă oraşele Brăila şi Constanţa, cetatea Ibida ar fi putut deveni unul dintre cele mai importante puncte ale turismului cultural nord-dobrogean.
Din păcate, de-a lungul timpului cetatea a fost victima ignorantei şi relei voinţe a oamenilor şi autorităţilor. Utilizată drept carieră de piatră după extinderea satului peste cetate – prin împroprietărirea însurăţeilor şi a veteranilor din primul război mondial – „vizitată” intens de căutătorii de comori şi traficanţii de antichităţi după 1990, căzută oarecum în uitare după plecarea în Canada a arheologilor tulceni Cristina şi Andrei Opaiţ, cei care au cercetat – cu rezultate remarcabile – teritoriul cetăţii, cetatea a suferit apoi datorită suficienţei şi ignoranţei celor care ar fi trebuit sa se ocupe de protecţia sitului: suprafaţa cetăţii care trebuia să devină domeniu public în baza legii a fost „măsurată” – dintr-o eroare umană – în mod greşit…, PUG-ul comunei Slava Cercheză a fost aprobat fără a se solicita avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, aşa cum era legal datorită faptului că pe teritoriul comunei erau două monumente de importanţă naţională…
În ultimii ani agresiunile asupra sitului s-au multiplicat, in ciuda existenţei unei legislaţii specifice:
– decembrie 2004 unul din moştenitorii terenului pe care se află turnul nr. 15 al cetăţii, a iniţiat şi a reuşit să demoleze parţial acest turn… nimeni nu a fost pedepsit…
– noiembrie 2005 Societatea Agrifrance a arendat, între altele, terenul pe care se află necropola romano-bizantină şi a arat parte din necropolă…
– vara lui 2005 – lui Vasilis Petea, care intenţiona sa ridice o construcţie în mijlocul cetăţii, nu i se cere prin Certificatul de urbanism eliberat de primărie avizul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Tulcea; ca urmare persoana in cauză demarează ridicarea construcţiei fără autorizaţie şi fără descărcare de sarcină arheologică…
– vara lui 2006 – în situl arheologic se ridică o nouă construcţie pe proprietatea Andron … fără descărcare de sarcină arheologică…